Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
În Biserica Ortodoxă nu ne referim la încheierea vieții pământești a Maicii Domnului folosind cuvântul „moarte”, ci „adormire”. Biserica Ortodoxă face acest lucru nu dintr‑o reținere de a califica, în cazul Maicii Domnului, inevitabilitatea morții ca pentru orice „femeie muritoare” (cum este denumită într‑o cântare a Sfântului Cosma Melodul), sau dintr‑o dorință de a sublinia artificial umanitatea muritoare a Sfintei Fecioare, nici dintr‑o pietate excesivă față de Maica Domnului, ci pentru că, în cazul Maicii Domnului – care este „Maică a lui Dumnezeu mai presus de fire” (cum este numită în altă cântare a praznicului) – cel mai potrivit termen, cea mai ortodoxă expresie a acestui moment este oferită de cuvântul „adormire”.
În înțelegerea teologică a Bisericii, începând cu Sfântul Apostol Pavel (Romani 6, 23), moartea ca încetare a funcțiilor biologice ale corpului este cel mai elementar și, în același timp, insuficient mod de a defini sau de a înțelege moartea. Biserica este mai preocupată de moarte ca „încetare a funcțiilor sufletești” ale unei persoane, ceva ce se poate întâmpla cu mult înainte de moartea fiziologică. Pentru Biserică, adică pentru adunarea sacramentală și euharistică a credicioșilor în jurul lui Mântuitorul Hristos, adevărata tragedie este moartea ca despărțire de Dumnezeu, moartea pe care o introduce păcatul în viața persoanei umane și, prin extensie în viața umanității întregi, moartea ca distanță, ca înstrăinare de chipul lui Dumnezeu în noi.
Moartea ca rezultat al păcatului și ca separare de Hristos nu se regăsește în cazul Maicii Domnului. Biserica nu cunoaște nicio ocazie, niciun moment în care Fecioara Maria, pe care o numeste „Maica Vieții”, să fi fost altfel decât profund legată de viața Fiului ei, de persoana real prezentă în istorie și în veșnicie a lui Iisus Hristos. Cuvintele Sfântului Pavel din epistola către Galateni (2, 20): „M‑am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m‑a iubit și S‑a dat pe Sine însuși pentru mine” s‑au împlinit întâi și deplin în Maica Domnului.
Deci, moartea pentru Maica Domnului într‑adevar nu poate fi altceva decât o adormire, adică o încetare reală, dar temporară, a unor funcții biologice; o încetare care însă nu face altceva decât să confirme și să afirme viața lui Hristos prezentă în ea fără întrerupere. Această idee este proclamată, spre exemplu, în mod extraordinar în Rugăciunea a Șasea de la Vecernia Rusaliilor: „…nu este, Doamne, moarte pentru robii Tăi, când ieşim din trup şi venim la Tine, Dumnezeule, ci mutare de la cele triste la cele bune şi vesele; este odihnă şi bucurie”. În acest sens, Maica Domnului, nu doar prin viața ei, ci inclusiv în clipa mortii ei, este „arătătoarea Căii”, după cum afirma unul din acatistele ei – Acatistul Maicii Domnului, Arătătoarea Căii.
Astfel, Adormirea Maicii Domnului este în același timp un eveniment inevitabil, absolut uman, dar în același timp este un eveniment eshatologic și profetic, sinonim cu nădejdea fiecărui creștin pentru viața veșnică. Praznicul Adormirii Maicii Domnului poate fi înțeles, fără a gresi, ca o sărbătoare a vietii sale în Hristos. Dupa cum moartea Mântuitorului pe Cruce este nu momentul înfrângerii Sale, ci cel al victoriei Sale asupra morții și păcatului, moartea Maicii Domnului nu este momentul victoriei teluricului vremelnic, ci al afirmării plinătății vieții lui Hristos în ea, după cuvintele Mântuitorului în Evanghelia după Ioan 10, 10: „Eu am venit ca (oile Mele) viaţă să aibă şi din belşug să aibă”. Ca „Arătătoare a Căii” spre Hristos și în adormirea sa, putem spune ca Maica Domnului, prin Hristos, a biruit (și ea) cu moartea pe moarte; sau, mai bine zis, a biruit cu Viața pe moarte!
Adormirea Maicii Domnului nu este menționată în Sfânta Scriptură, dar este ferm regăsită în Sfânta Tradiție, fiind tratată de Biserică ca un eveniment sacramental. Un eveniment sacramental este un eveniment istoric, adică care a avut loc cu adevărat și fără tăgadă, dar care se poate înțelege și se poate trăi autentic (doar) în celebrare liturgica. Un eveniment sacramental este un eveniment în care, parafrazând cuvintele părintelui Alexandru Schmemann: „se poate vedea în lumea aceasta, și prin elementele lumii acesteia, lumea care va veni, Împărăția Cerurilor” (în cartea sa: „Pentru Viața Lumii”). În cazul Maicii Domnului, Adormirea sa este atât un moment sacramental de revelare a Împărăției, cât și un moment în care se manifestă roadele unei vieți trăite sacramental. Aceste două lucruri sunt strâns legate. Dimensiunea sacramentală a Adormirii Maicii Domnului, dar și a întregii ei vieți, este afirmată de însăși troparul sărbătorii: „Întru naștere, fecioria ai pazit, întru adormire lumea nu ai părăsit…”.
A trăi viața noastră ca „viața în Hristos”, și ca viață veșnică încă din lumea aceasta, înseamnă participarea noastră voluntară și activă, alinierea vieții noastre, la scopul vieții Mântuitorului Hristos care a fost și este unul singur: mântuirea lumii, viața lumii, arătarea Împărăției lui Dumnezeu în lumea aceasta. Acest lucru s‑a petrecut în viața Maicii Domnului. În sens sacramental, rostul vieții fiecărui creștin, a fiecăruia dintre noi, este participarea la mântuirea lumii. Cum altfel putem întelege îndemnul liturgic „pe noi înșine și unii pe alții, și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!”? O viață astfel trăită „în Hristos” nu se poate încheia în „moarte” ci ca o „împărtășire mai adevărată” de viața, și – ceea ce pentru lumea seculară sună ca un paradox ireconciliabil – ca o rămânere în legatură mai profundă cu lumea, o ne‑părăsire a lumii, dupa modelul Maicii Domnului.
Sfinții nu abandonează lumea la momentul întreruperii funcțiilor biologice ale corpului, ci devin și mai legati de lume într‑o adâncire a legăturii sacramentale pe care au cultivat‑o până atunci în lume. Acest lucru s‑a întâmplat la Adormirea Maicii Domnului. La același lucru suntem chemați și noi, prin Botez. Având această perspectivă, faimoasele cuvinte ale Fericitului Augustin pot fi împlinite și în noi, cum au fost și în viața și adormirea Maicii Domnului: „dacă în lume este mai întâi viaţa şi apoi moartea, în Biserica lui Hristos este mai întâi moartea şi apoi viaţa”.
Pr. Dragoș Herescu, Cambridge
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team