„O mie de ispite apar din pricina lui: agitaÅ£ie, furie, învinuire, nemulÅ£umirea de propria soartă, gânduri murdare. Omului trist locul unde se află i se pare insuportabil, la fel ÅŸi cei din jurul său. Sufletul plin de întristare este incapabil să accepte în pace sfaturile bune sau să răspundă cu cuviinÅ£ă la întrebările ce i se pun.”

Dacă relele care însoÅ£esc tris­teÅ£ea sunt multe, la fel de numeroase sunt ÅŸi remediile împotriva acestei boli sufleteÅŸti care bântuie lumea de azi, secătuind-o de energia pe care o mai are.

Cuviosul Serafim a fost asaltat ÅŸi el de acest duh, la începutul nevoinÅ£elor sale călugăreÅŸti, iar calea de scăpare a găsit-o în muncă, în abÅ£inerea de la grăirea în deÅŸert, în citirea ÅŸi meditarea la cuvântul Scripturii. Toate acestea, însoÅ£ite de răbdare, fac ca tristeÅ£ea să plece de la om.

Dar deprimarea mai are un duÅŸman de temut, și anume împlinirea strictă, fără răgaz, a îndatoririlor noastre spirituale ÅŸi mai apoi, celelalte, de ordin secundar. 

„Atunci când ocupaÅ£iile tale intră într-o ordine reală, plictiseala nu-ÅŸi va mai avea loc în inima ta. Oamenii plictisiÅ£i sunt cei a căror viaÅ£ă nu este ordonată.” 

VESELIA NU E PÄ‚CAT

Atunci când la Sfântul Serafim au venit doi monahi, dintre care unul era copleÅŸit de acedie, cuviosul, cunoscând cu duhul starea fratelui întristat, a rostit o scurtă rugăciune, apoi, bătând din picior, i-a spus cu tărie ÅŸi încântare: „N-avem de ce să ne întristăm, fiindcă Hristos a învins totul, l-a ridicat pe Adam, a eliberat-o pe Eva ÅŸi a omorât moartea.”.

Iar uneia dintre maicile de la Diveevo i-a atras atenÅ£ia că „veselia nu e păcat”, povestindu-i din tinereÅ£ea lui, când cânta în cor ÅŸi îÅŸi înveselea colegii, care uitau astfel de oboseală. „A spune un cuvânt bun, prietenos sau plin de veselie, încât toată lumea să simtă bună dispoziÅ£ie ÅŸi, prin aceasta, prezenÅ£a lui Dumnezeu, înseamnă să transmiÅ£i duhul păcii în Hristos.”. 

Salutul prin care întâmpina el orice creÅŸtin, „Hristos a înviat, bucuria mea”, era pe de o parte mărturisirea ÅŸi împărtăÅŸirea credinÅ£ei nestrămutate în biruinÅ£a lui Hristos prin Înviere, iar pe de altă parte dovada că, pentru el, întâlnirea cu fiecare om devenea întotdeauna un prilej de bucurie.