În fața acestor întrebări și a altora de acest gen, care este poziția Bisericii? Mai are Biserica un răspuns hrănitor într-un adevăr ce vine de Sus și astfel îmbucurător și convingător pentru cei ce au bunăcredință și dispoziția pentru a-L lăsa pe Dumnezeu să îi convingă?

În rândurile care urmează doresc doar să punctez câteva aspecte privind tradiția canonică a Bisericii în ceea ce privește Nunta, divorțul și recăsătoriea și astfel să deschidem drumul pentru abordări punctuale mai aprofundate.

Sfânta Scriptură vorbește despre unirea dintre bărbat și femeie ca fiind o mare Taină ce primește răspuns în înțelegerea unirii dintre Hristos și Biserică. Unirea dintre bărbat și femeie în Taina Nunții este o încununare a ființei umane, bărbat și femeie, o naștere din nou întru comuniune. Părintele Stăniloae insistă asupra faptului că nunta „ca legătură naturală pe viață între un bărbat și o femeie se întemeiază pe faptul că bărbatul și femeia numai împreună alcătuiesc umanitatea completă »(1). Alți teologi ortodocși susțin cu argumente din scrierile Sfinților Părinți și cu experiența Bisericii păstrată în Sfintele Canoane, unicitatea căsătoriei și vocația veșnică a legăturii familiale.

Soțul și soția se nasc din nou prin Nuntă ca o familie, și ca orice naștere din nou în Hristos, familia are în ea sămânța veșniciei. Faptul că această sămânță cade în pământ nepregătit, pietros sau steril, nu arată nedesăvârșirea seminței ci slăbiciunea celor în care aceasta se sădește.
Dumnezeu nu anulează libertatea omului prin Sfintele Taine, omul poate să aleagă să se poarte responsabil sau iresponsabil înainte, în timpul și după primirea unei Taine. Lucrarea Harului respectă libertatea omului și atunci când se îndepărtează de Dumnezeu și atunci când se căiește și dorește să se apropie din nou de Părintele ce așteaptă în prag fiul risipitor.

Părintele J. Meyendorff subliniază faptul că deși Biserica are o concepție statornică în ceea ce privește unicitatea căsătoriei și a indisolubilității ei (2), pocăința sinceră permite un nou început. Acesta este fundamentul teologic al îngăduinței celei de a doua nunți (3), care este marcată de un ritual preponderent penitențial. Părintele Job Getcha, decan emerit al Institutului de Teologie Ortodoxă „Saint Serge” din Paris insistă asupra faptului că „nicăieri în tradiția canonică a Bisericii Ortodoxe nu poate fi identificată noțiunea de divorț. Canoanele nu fac altceva decât să abordeze problema celei de a doua și a treia nunți, care apare atunci când din cauza slăbiciunii omului prima nuntă este zădărnicită și se aspiră la o a nouă nuntă”. (4) Canoanele sunt foarte stricte în ceea ce priveștere nesocotirea Tainei Nunții (5), dar Biserica nu poate să nu constate în unele cazuri încetarea vieții familiale. Din acest motiv nu poate exista în Biserica ortodoxă un divorț bisericesc, ci doar o constatare a unui fapt evident pecetluit de societatea civilă prin divorț. Biserica ia act de eșecul unei familii și în cazul în care există o conștientizare a neputințelor anterioare și o determinare pentru o schimbare a vieții, prin episcop poate acorda dezlegare în urma divorțului și binecuvântare pentru a doua nuntă. Această dezlegare în urma divorțului este o primire a pocăinței și a dorinței de reintegrare în Biserică. În niciun caz ea nu poate fi considerată un „divorț bisericesc”. Biserica nu desface legătura ci constată eșecul dând o nouă șansă, prin iconomie (6).

În cazul unor persoane divorțate, nu se săvârșește în mod automat cea de-a doua nuntă, este necesară dezlegarea în urma divorțului și binecuvântarea episcopului, care este garantul unei corecte distincții între excepție și regulă. Biserica a mers până acolo încât s-a arătat îngăduitoare chiar și cu cei ce au divorțat a doua oară, dacă după o perioadă de pocăință, persoana în cauză dovedește determinare în a reveni la viața în Hristos. A doua și a treia nuntă sunt îngăduite tot prin iconomie și văduvilor dar și în cazul văduviei pote fi acceptată cel mult a treia nuntă. Canonul 87 Trulan sintetizează poziția Sfântului Vasile cel Mare în legătură cu procedura canonică de acordare a binecuvântării pentru a doua sau a treia nuntă dar nu există nici o urmă a vreunei proceduri de divorț bisericesc.

Episcopul poate refuza acordarea binecuvântării pentru a doua sau a treia nuntă atunci când constată o lipsă de conștientizare a gravității divorțului și o superficialitate în ceea ce privește angajamentul în viața familială. Acest refuz nu este o pedeapsă ci o exercitare a responsabilității episcopului față de modul în care lucrarea lui Dumnezeu este primită și cinstită în viața omului.

Atunci când doar un mire se află la a doua nuntă, s-a încetățenit, tot prin iconomie, să se săvârșească slujba primei nunți, pentru a nu umbri nunta cu un ritual penitențial destinat ambilor miri, atâta vreme cât unul dintre ei este la prima căsătorie. Atunci când unul dintre miri este la a doua nuntă, iar celălalt este divorțat dar fără să fi primit Taina Nunții, în principiu se săvârșește slujba celei de a doua nunți și doar episcopul, în situații excepționale poate acorda dispensă.

În cazul în care soții divorțați civil doresc să se împace, nu se repetă Taina Nunții, ci prin spovedanie și eventual împărtășanie, tot cu binecuvântarea episcopului, cei doi sunt reintegrați de Biserică în viața familială pe care au abandonat-o pentru o vreme. Canonul 102 Cartagina vorbește despre reconcilierea soților despărțiți, fără a impune alt ritual sacramental decât reintegrarea în Trupul tainic al lui Hristos, la vremea cuvenită, prin împărtășanie.

Pr. Dr. Patriciu Dorin Vlaicu

Note

1. Vezi Dumitru Stăniloae Teologia Dogmatică, vol 3, p.121
2. „Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” Mt 19,16
3. Vezi J. Meyendorff, Initiation à la théologie byzantine, Paris, 1975, p. 264
4. Vezi Job Getcha, „L’Idéal du mariage unique exclut-il la possibilité d’un remariage ? La position de l’Eglise orthodoxe face au divorce”, in Revue d’éthique et de théologie morale, « Le Supplément » n° 228, Editura Cerf , Paris, iunie 2004, p. 278
5. Canonul 48 apostolic pedepsește cu excomunicarea pe cel ce își lasă soția sau se căsătorește cu o femeie divorțată.
6. In acest caz iconomia este lucrarea Bisericii pentru a sprijini în cel mai potrivit mod posibil efortul de îndreptare și reintegrare în viața creștină, derogând de la regulă prin dispensă episcoplă. Dispensa episcopală este actul canonic administrativ prin care episcopul derogă de la aplicarea normei canonice.