În anii 2019 și 2020 nu am avut un program regulat de slujbe la Fribourg. Nu a fost legat neapărat de pandemie, ci de faptul că, din motive obiective (imposibilitatea obținerii unei asigurări pentru biserică, fără a efectua renovări costisitoare), a trebuit să părăsim lăcașul în care am slujit 10 ani și în care începusem să ne simțim… ca acasă. Slujbele la Fribourg au fost așadar mai rare în ultimii doi ani, însă bucuria slujirii a fost mereu deplină. În plus, situația ne-a permis să răspundem invitațiilor de a sluji în alte parohii din Elveția. Doresc să mulțumesc părinților parohi care ne-au chemat și comunităților care ne-au primit! Peste tot am găsit oameni sinceri, devotați Bisericii, plini de căldură și bucuroși să ne aibă ca oaspeți. Aceasta a contat foarte mult pentru parohia noastră, ne-a ajutat să trecem mai ușor peste dificultăți și ne-a dovedit încă o dată că puterea Bisericii se manifestă atunci când oamenii sunt conștienți de unicitatea lor și înțeleg să petreacă cu inima deschisă împreună cu ceilalți.

Revenind la slujba de hram, s-a întâmplat cu multă bucurie, întrucât, după multe încercări, a coincis cu găsirea unei biserici în care am slujit și unde, pe viitor, vom putea face din nou slujbele săptămânale. 

Pregătirile pentru agapa de hram au fost un pic diferite anul acesta, din cauza restricțiilor pandemiei. De regulă, întreaga parohie contribuia la organizarea agapei, însă anul acesta am rezervat un restaurant în care am putut să ne reunim respectând restricțiile oficiale. Așadar, după terminarea Sfintei Liturghii ne-am deplasat la locul de agapă. Fiindcă nu ne mai întâlniserăm cu toții de multă vreme, am schimbat păreri legate de slujbe, de ultimele noutăți din cantonul Fribourg și împrejurimi, iar o mică selecție a acestor discuții o împărtășim acum cu toți cititorii. Vinul pe care l-am servit la agapă a fost în cantități rezonabile, cel mult două pahare, aproape ca în pateric, unul pentru sete și unul pentru dragoste de frați; deci cele împărtășite le asumăm, întrucât nu au fost spuse fiind „plini de must”.

Căci, iată: la diferite sărbători, mulți aduc mulțumiri lui Dumnezeu pentru reușita evenimentului. E important de remarcat că mulțu-mirea se aduce pentru mișcarea voinței omului, pentru puterea dată de Dumnezeu celui care își spune „vreau să fac ceva și să fac bine”. Aici se găsește darul, iar acțiunea de pregătire a evenimentului este contribuția omului la ceea ce Dumnezeu a dat inițial ca dar. În cazul de față, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru prilejul de a sărbători hramul, hramul în sine fiind contribuția umană, în conformitate cu posibilitățile fiecăruia, răspunsul nostru la chemarea lui Dumnezeu.

Slujirea în sobor la evenimente mari, cum ar fi hramul, de exemplu, este o bună măsură a verificării sincerității. Când slujim singuri nu avem pe nimeni alături pe care să îl îmbrățișam spunând „Hristos în mijlocul nostru”, deci ne-am putea amăgi mai ușor că suntem iubitori de aproapele. Când slujim în sobor, când aproapele este chiar aproape, atunci credem că ar fi bine să ne amintim de cuvintele Sfântului Apostol Ioan: „Dacă zice cineva iubesc pe Dumnezeu iar pe fratele său îl urăște, mincinos este. Pentru că cel care nu iubește pe fratele sau, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească.”. Aproapele este încercarea noastră, măsura noastră. Să fim atenți la capacitatea rațiunii de a născoci criterii după care calificam pe cineva ca fiind aproapele nostru! Orice om este aproapele nostru, indiferent prin ce alt criteriu rațional îl definim ca persoană.

Anii trecuți, de hram, am avut bucuria de a primi oaspeți din alte parohii, încântați de slujire, de strană, de atmosfera din biserică și din parohie. Am primit și complimente, pentru care mulțumim, si anume: neîncorsetați. Libertatea și originalitatea decurg din faptul de a fi autentici, simpli, fără fandoseli duhovnicești și fără interese altele decât bucuria de a fi în legătură unii cu alții, la slujbe și în afara lor. Am fost apreciați pentru simțul umorului, pentru refuzul limbajului de lemn si a unei pastorații care manipulează sentimente de vinovăție.

Ne întâlnim în parohia noastră ca oameni ce apreciază mult diversitatea. Credincioșii caută să se regăsească în parohia pe care o frecventează, în special în diaspora. După cum oamenii au firi diferite, la fel și o parohie are caracteristicile ei particulare, are un duh al său propriu. Iar duhul parohiilor nu se poate încadra automat în categoria bun sau rău, ci se lipește de fiecare om în funcție de firea lui. Ne bucurăm că există parohii cu moduri de trăire diferite, căci în felul acesta mulți oameni se pot regăsi în Biserică.

La final, vă mulțumim pentru posibilitatea oferită de a ne exprima în revista Apostolia și dacă găsiți scrisoarea noastră interesantă atunci ne mai putem rescrie și reciti. Vă dorim tuturor o trecere cât mai ușoară prin pandemie și cu mult folos duhovnicesc.