Bucuria acestei zile festive a fost accentuată de prezenÅ£a Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale ÅŸi Meridionale, care, la momentul potrivit din timpul Dumnezeieștii Liturghiei arhiereÅŸti, a hirotonit în treapta de diacon pe Åžtefan Topală, unul dintre cei mai vechi ÅŸi energici membri ai parohiei. Plecând de la misiunea diaconului ca împreună‑slujitor, ca ajutor al preotului dar ÅŸi al credincioÅŸilor, Înaltpreasfințitul Iosif a subliniat centralitatea conceptului de „slujire” în dinamica Sfintei Liturghii, dar ÅŸi în cea a comunităÅ£ii de credinÅ£ă ortodoxă în general. „Pe Dumnezeu” – a atras atenÅ£ia ierarhul – „Îl contemplăm în chipul celuilalt, pentru că noi suntem icoana lui Hristos.” Astfel se poate sugera că mântuirea noastră se face prin slujirea celuilalt; în timp ce preotul ÅŸi diaconul au misiunea de a răspunde nevoilor spirituale ale comunităÅ£ii, credincioÅŸilor le revine responsabilitatea de a se implica în mod activ în această sluijire, atât prin participarea la sfintele slujbe, cât ÅŸi prin acceptarea, încurajarea ÅŸi sprijinirea aproapelui în diferite moduri.

Tema slujirii aproapelui este cu siguranÅ£ă extrem de pertinentă în contextul parohiei din Coventry, dar al altor tinere parohii din diaspora, în care, animaÅ£i doar de credinÅ£a ÅŸi dorinÅ£a lor, preoÅ£ii si credincioÅŸii au conlucrat la zidirea unui spaÅ£iu spiritual ÅŸi social – o comunitate ortodoxă, o parohie, o biserică. 

Spun aceasta ÅŸi pentru că, din punct de vedere strict personal, ideea implicării, a participării la comunitatea bisericii, a dobândit o conotaÅ£ie mult mai practică ÅŸi imediată o dată cu mutarea în Marea Britanie. În zilele studenÅ£iei mele bucureÅŸtene, bisericile erau mereu acolo – mă aÅŸteptau, răbdătoare, fie că alegeam sau nu să le trec pragul. Puteam conta pe ele, pe zidurile lor ferme, din care mă priveau icoane vechi de zeci sau sute de ani; ÅŸtiam că oricând, părăsind vacarmul monden al PieÅ£ei Unirii, puteam să urc Dealul Patriarhiei, ÅŸi să simt că intru într‑o altă dimensiune. În Coventry nu a mai fost aÅŸa – „biserica din cutie” are nevoie de oameni, care să o despacheteze cu grijă, să o asambleze în fiecare duminică, să‑i confere suflet ÅŸi sens. În lipsa lor, bisericuÅ£a noastră nu prinde viaÅ£ă, iar spaÅ£iul în care au loc slujbele este multifuncÅ£ional – într‑o zi poate deveni grădiniÅ£ă, în alta sală de dans. Această realitate m‑a făcut să percep în mod visceral mesajul că Biserica suntem noi – credincioÅŸi, preoÅ£i ÅŸi diaconi slujitori, că toÅ£i suntem chemaÅ£i să ne trăim credinÅ£a în mod viu.