Părintele Serge Kotar este unul dintre preoții slujitori ai catedralei Maica Domnului – ocrotitoarea celor necăjiți de la San Francisco (catedrală a cărei construcție a fost terminată prin grija sfântului Ioan). A luat parte la scoaterea, în anul 1993, a sfintelor moaște ale vlădicăi. În anul 1994 a înființat „Saint John’s Academy”, școală ortodoxă pentru copiii până la 12 ani unde studiile se fac în limba engleză. Ca un ucenic al sfântului lângă ale cărui sfinte moaște își aduce zilnic elevii la terminarea orelor, părintele îi primește cu multă dragoste și bucurie pe pelerinii veniți în acest loc parcă rupt din Rai.
(Ioana Căpităneanu)

Apostolia: Când a venit Sfântul Ioan la San Francisco?

Pr. Serge Kotar: A venit în toamna anului 1962, în ziua praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică, lucru de mare însemnătate, întrucât această sărbătoare este legată de cele mai importante momente din viața sfântului. A fost primit cu brațele deschise, căci marea parte a enoriașilor de aici erau credincioși pe care el îi evacuase cu ani în urmă în insula Tubabao (Filipine), precum și orfani pe care îi salvase în China (sfântul avea obiceiul să culeagă copiii orfani de pe stradă).

Apostolia: Sfântul a ajuns în Statele Unite într-un moment de cumpănă, care era cauza?

Pr. Serge Kotar: De fiecare dată când se construiește o biserică apar o mulțime de probleme, căci diavolul nu vrea ca lăcașul să se ridice. Cei implicați în construcția catedralei se învinuau unii pe alții, iar sfântul Ioan a fost trimis să pună capăt acestei situații. Responsabilii l-au târât însă la tribunal, unde a fost aflat fără de vină.

Apostolia: Cum l-au primit credincioșii?

Pr. Serge Kotar: Mulți dintre credincioși cunoșteau sfințenia vieții sale, mai ales aceia pe care el îi păstorise cu ani în urmă. Aceștia îl îndrăgeau foarte mult, aveau mare încredere în rugăciunile și ajutorul său, astfel încât îi încredințau cu nădejde orice problemă îi frământa. Majoritatea credincioșilor l-au primit deci cu bucurie; unii însă îl considerau ciudat, nu reușeau să înțeleagă felul lui de viață iar acești oameni i-au făcut mari probleme.

Apostolia: Cum se deșfășurau zilele lui?

Pr. Serge Kotar: Sfântul Ioan era cu totul în afara timpului. Nu dormea niciodată, nici măcar nu avea un pat în chilie. Noaptea cerceta adesea bolnavii în spitale. Ziua și-o începea cu sfintele slujbe; se împărtășea zilnic cu Trupul și Sângele Mântuitorului! Se implica în activitatea instituțiilor de învățământ, lua parte la examenele din școlile religioase, se punea trup și suflet în slujba organizațiilor caritative (care erau numeroase în acea vreme). Nu era aspect al vieții comunității ortodoxe rusești la care sfântul să nu ia parte.
Astfel se desfășurau zilele lui: îi cerceta pe cei aflați în nevoi, pe cei bolnavi, primea credincioși (atât ziua cât și noaptea), dar cea mai mare parte din timp o consacra sfintelor slujbe și rugăciunii.

Apostolia: Ce ne puteți spune despre plecarea sa la Domnul?

Pr. Serge Kotar: În acea vreme sfântul ducea chiar el în parohiile din golful californian icoana Maicii Domnului de la Kursk (o icoană făcătoare de minuni din secolul al XIII-lea, aflată la New York, dar care era dusă în biserici spre închinare).

Ajungând la Seattle, unde se afla cea din urmă biserică din eparhia sa, a luat parte la slujba de seară, după care a mers în vizită la unii credincioși ce locuiau în preajma bisericii. Întorcându-se apoi în casa parohială, aflată lângă biserică, s-a retras în chilie. Deodată s-a auzit un zgomot puternic. Sfântul căzuse pe podea, însă nu își pierduse cunoștiința. A fost așezat în fotoliu, în care a trecut la Domnul la puțin timp după aceea.

S-a pus mai apoi problema transportării trupului înapoi la San Francisco fără a-l îmbălsăma (acest lucru era interzis, căci, pentru a ajunge în California, trebuiau traversate două state, Washington-unde se afla Seattle și Oregon). Dar cu ajutorul Domnului acest lucru a fost posibil.
Acolo a venit o altă încercare: din pricina cutremurelor, în orașul San Francisco era interzisă îngroparea celor adormiți. Cerând autorităților o derogare, în câteva zile s-a obținut mai mult decât atât: primăria a promulgat un decret prin care figurile bisericești de seamă puteau fi îngropate în biserică.

Apostolia: Când a fost deschisă racla?

Pr. Serge Kotar: Racla a fost deshisă pe data de 12 octombrie 1993, în taină, la miezul nopții; erau de față doi arhiepiscopi, un grup de preoți și diaconi și un singur mirean, care în toți anii de la adormirea episcopului a avut în grijă paraclisul în care acesta era înmormântat.

Sicriul era așezat într-un sarcofag mare, din ciment, foarte greu. Am ridicat mai întâi capacul (cu mare greutate) și am văzut sicriul acoperit de mantia episcopală – mantia purpurie arăta ca nouă, de parcă ar fi fost așezată acolo cu o zi înainte. Am dat mantia la o parte, descoperind astfel sicriul; la vederea acestuia ne-am îngrozit, căci era atât de stricat încât atingându-l, degetul intra în el. Am încercat să-l ridicăm cu multă grijă, pentru a nu-l distruge. De cum l-am deschis am văzut că trupul era acoperit de un praf alb, astfel că nu am putut să ne dăm seama în ce stare erau rămășițele pământești ale sfântului episcop. După curățarea lor, trebuie să mărturisim despre starea în care se aflau – erau nestricate. Le-am scos din acea raclă și le-am așezat în alta, din lemn. Acestea se întâmplau în luna octombrie 1993.

În ianuarie 1994 ne-am întors a doua oară pentru a spăla trupul și a-l îmbrăca în veșminte noi. Cum niciunul dintre noi nu făcuse vreodată acest lucru, nu prea știam cum să procedăm. Am început să spălăm sfintele moaște cu mare grijă pentru a nu le frânge. Însă unul dintre monahii vârstnici ne-a spus: „Frecați bine, sunt tari!” Întregul trup era tare, așa că am început să frecăm, iar apoi sfântul parcă a revenit la viață, a fost de-a dreptul uimitor. Am spălat mai apoi părul, care era mai jos de talie. Părintele arhiepiscop a scos vechile veșminte și l-a îmbrăcat în altele noi, după care am așezat sfintele moaște în noua raclă din lemn. Ne-am dat seama însă că părul sfântului era ud, așa că am mers acasă și i-am spus soției: „Am nevoie de uscătorul tău de păr.” După uscarea părului, s-a ivit o altă problemă: ne-am dat seama că nu aveam cruce să-i punem sfântului în mâini. Așa că am plecat iar acasă. Părintele Peter a plecat și el acasă la dânsul și a adus o cruce mare din lemn. Eu am adus o cruce mică și deosebită, pe care sfântul o are în mâini acum. Felul în care mi-a fost încredințată această cruce este cu totul aparte. Eram diacon pe atunci, iar vlădica Antonie, care i-a urmat sfântului Ioan ca arhiepiscop m-a luat cu el la o biserică din afara orașului care urma să fie închisă. Pe când închideam sfântul altar, am văzut pe sfânta masă o cruce foarte frumoasă. Am căpătat îndrăzneală și i-am spus arhipăstorului: „Mi-ați putea da mie această cruce, dacă nu aveți nevoie de ea?”. Vlădica a refuzat, zicând: „Nu, nu, nu, nu.” Am terminat de împachetat totul și pe când ne pregăteam să plecăm m-a chemat zicându-mi: „Å¢ine crucea, ți-o dau ție!” Mulți dintre noi ne-am zis că vlădica Antonie, care era un foarte bun episcop, văzuse cu duhul că această cruce avea să fie așezată în racla sfântului Ioan.

Am așezat astfel sfintele moaște în noua raclă, am închis-o și a rămas în paraclis până la canonizare, vreme de 6 luni. După acest răstimp racla a fost deschisă iarăși și s-a făcut o pomenire, iar apoi a fost dusă sus și așezată în mijlocul catedralei unde a avut loc slujba trecerii vlădicăi Ioan printre sfinți. Iar după această slujbă racla a fost așezată acolo unde se află astăzi.

Apostolia: Ce ne puteți spune despre minunile înfăptuite de/prin Sfântul Ioan?

Pr. Serge Kotar: Cele mai dese minuni sunt cele ale vindecării multor oameni bolnavi de cancer.
Multă lume scrie scrisori sfântului Ioan, iar pe plic aștern numele lui, de parcă ar fi în viață. Noi le așezăm sub raclă, iar mai apoi le ardem. Acele persoane revin după un timp și ne spun: ne-am rugat sfântului Ioan iar el ne-a ajutat.

Interviu realizat de Ioana Căpităneanu, 21 iulie 2010, San Francisco

Nota de subsol

1-referitor la titlu. San Francisco este supranumit „orașul căutătorilor de aur”.