Oamenilor le place să pună etichete, să‑i aÅŸeze pe ceilalÅ£i în borcănele frumos ordonate în mintea lor: borcanul divorÅ£aÅ£ilor, borcanul canceroÅŸilor, borcanul nefericiÅ£ilor, rataÅ£ilor, alcoolicilor, al graÅŸilor, al uscaÅ£ilor etc. Nu contează că au trecut zece ani de când ai divorÅ£at sau ai avut un cancer/infarct/sifilis, oamenii nu vor rata nicio ocazie să‑ţi amintească de prăpastiile prin care ai trecut, de mlaÅŸtinile prin care ai căzut. Vor face din bolile tale, din eÅŸecurile tale, din grăsimea ta o strălucitoare carte de vizită ÅŸi chiar se vor mira că refuzi să o accepÅ£i. Li se pare că ÅŸtiu cel mai bine cine eÅŸti ÅŸi Å£in cu orice preÅ£ să le spună ÅŸi altora despre tine. Nu se gândesc niciun moment că expun detalii intime dintr‑o existenÅ£ă care nu‑i priveÅŸte. În entuziasmul lor nebun consideră că îi fac o favoare celui etichetat. Unde să fugi din calea maÅŸinăriilor de etichetat!??

 DelicateÅ£ea este, într‑adevăr, un lucru rar ÅŸi nu ar trebui să avem pretenÅ£ii exagerate de la ceilalÅ£i, însă uneori impunerea unor limite sănătoase este necesară. Cui credeÅ£i că îi foloseÅŸte să i se amintească mereu ÅŸi mereu despre umbrele trecute sau prezente din viaÅ£a sa, despre experienÅ£e mutilante pe care, poate, încearcă din toate puterile să le uite ÅŸi să‑şi reconstruiască viaÅ£a? De ce să scormonim mereu în trecutul cuiva, de ce să‑i anticipăm  recăderile, să proiectăm asupra lui propria noastră teamă? A fi prieten nu înseamnă că poÅ£i să pui orice întrebare sau să spui orice îÅ£i vine în minte. Nu! A fi prieten înseamnă să fii prezent, dar o prezenÅ£ă delicată. Uităm prea des că în viaÅ£a celorlalÅ£i nu se intră cu tractorul curiozităÅ£ilor noastre. Să învăÅ£ăm, mai ales, să tăcem ÅŸi să‑i întindem pur ÅŸi simplu mâna celui aflat în suferinÅ£ă. Să‑l acompaniem tăcuÅ£i ÅŸi, când a ieÅŸit din suferinÅ£ă, să‑i inspirăm bucurie, fără a‑i aminti mereu de aripa morÅ£ii care l‑a umbrit cândva. Trăim oricum toÅ£i marcaÅ£i de fragilitatea existenÅ£ei. Să încercăm exerciÅ£iul delicateÅ£ii, al tăcerii iubitoare. Să ne lumineze Domnul să‑i putem ajuta pe cei de lângă noi să se înalÅ£e din abisurile în care se zbat, nu să‑i afundăm ÅŸi mai mult prin cuvintele noastre nebune, prin etichetele groteÅŸti pe care le lipim călcând în picioare taina persoanei.

 Cartea de vizită a unui om nu este boala sa vindecată sau nevindecată. Cartea de vizită e sufletul său în care zărim, când reuÅŸim să iubim cu adevărat, minunate crâmpeie din lumina veÅŸniciei. Să ne amintim mereu de Lumina lui Hristos care înnoieÅŸte toate lucrurile, s‑o căutăm pe chipul oamenilor, să‑i ajutăm s‑o regăsească în momentele grele. Să‑i privim prin prisma luminii nemuritoare din ei, indiferent cât de bolnavi/diformi/anormali ne‑ar părea nouă. Atunci nu numai că le vom schimba starea de spirit, dar vom asista la adevărate miracole.

Sorina Sandu