În acea sâmbătă zidurile bisericii au răsunat de „Hristos a înviat!” și s‑au înveșmântat în trăirea Învierii, pe dinăuntru și pe dinafară. S‑au visat, peste timp, împodobite cu icoane și pătrunse de rugăciune… Și au săltat deja de bucurie găzduind sute de oameni care au sosit din multe colțuri ale Elveției ca să participe la slujba de sfințire și la Dumnezeiasca Liturghie.  

Credincioșii au avut bucuria ca liturghia arhierească să fie încununată de prezența a doi ierarhi: chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, și Înaltpre-asfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. În predica sa, Înaltpreasfințitul Laurențiu ne‑a vorbit despre Hristos Care ne cheamă: „Nu vă temeți. Îndrăzniți. Eu sunt”, pentru că în Biserică este izvorul pregustării a ceea ce vom primi în Împărăția Cerurilor. Chemându‑ne să îndrăznim spre Sfânta Împărtă-șanie, Hristos „va continua să ne ofere de pe acest altar pâinea vieții celei veșnice”, Se va descoperi mereu ca Paștele nostru, iar ziua Învierii va fi trăită și actualizată mereu prin Sfânta Liturghie. Întâlnirea cu Hristos euharistic, a mai spus Înaltpreasfinţitul Laurențiu, este minunea care s‑a săvârșit și se săvârșește în biserica cea nouă cu oamenii veniți din toate părțile, împreună cu cei statornici ai parohiei din Berna. Pentru toţi aceşti oameni, Înaltpreasfinţia Sa a adus un mare dar – Moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolit al Ardealului. Un dar nepreţuit, care ne poate hrăni fiecăruia năzuința de a urma sfinţilor lui Dumnezeu.

La finalul Sfintei Liturghii, au fost pomeniți ctitorii și binefăcătorii bisericii, semn de continuitate, de comuniune și iubire peste timp. Cuvântul Înaltpreasfințitului Iosif a început cu mulțumirile îndreptate spre părintele Laurențiu Precup și spre comunitatea românească care se bucură acum de noua biserică. Mulțumirile s‑au adresat apoi reprezentanților Bisericii Romano‑Catolice, pentru că au făcut posibil acest „schimb”, gândindu‑se la continuarea prezenței creștine în acest locaș. Viitorul bisericii a fost zugrăvit ca bucurie a unei „invazii de icoane”, care ne asigură și în chip vizibil că Hristos, Maica Domnului și Sfinții sunt cu noi. Înaltpreasfințitul Iosif ne‑a încredințat că și pentru rugăciunile Sfântului Gheorghe a fost posibilă mutarea în această biserică și, mai mult, binecuvântarea ei chiar în ajunul praznicului Sfântului. 

Reprezentanții Bisericii Romano‑Catolice au primit, în semn de mulțumire, o scrisoare (gramata) din partea Mitropolitului Iosif, iar părintele Laurențiu Precup a fost hirotesit iconom stavrofor și a fost dăruit cu o cruce pe care Înaltpreasfinţitul Iosif a pus‑o nu numai sub semnul bucuriei și împlinirii, ci și al noilor responsabilități. Părtași și ei de acum la această cruce, creștinii parohiei din Berna au primit de la Înaltpreasfinţitul Iosif un canon „neașteptat”: un canon al bucuriei în ajunul Duminicii Mironosițelor, un canon al înmulțirii pietrei celei vii. Căci fiecare are de împlinit, în decurs de un an, un lucru minunat: să aducă în Biserică încă un om.

Gândul acesta mi‑a devenit dintr‑odată pătrunzător: că nu zidurile constituie biserica, în materialitatea sau istoricitatea lor, ci piatra cea vie. Am înțeles că fiecare om care vine în Biserică crește și înmulțește piatra cea vie, care se întemeiază și se zidește pe piatra cea din capul unghiului, care este Hristos. Și am văzut în ziua aceea cât de multe și felurite erau pietrele cele vii, de diferite vârste și cu diferite istorii, călătorind prin lume ca mireni, statornicite într‑o mănăstire ca monahii, asumând și împlinind diverse roluri în Biserică, lăsând să strălucească în ele harul Botezului primit în pruncie sau la vârsta maturității, vibrând ele însele și făcând să răsune întreaga lume de cântarea pascală: „Hristos a înviat din morți…” Era, într‑adevăr, piatra cea vie crescând în Bucuria Învierii. 

Georgiana Huian, Berna