Aceste rânduri le scriam acum câteva luni, când umblam prin umezeala Londrei, cerșind de la sfinÅ£i un loc de muncă. S‑au schimbat multe de atunci… Acum stau la un birou ÅŸi, în loc să muncesc, mă bucur… Ceva saltă în mine! Este bucuria „bunei vestiri”. O veste ce o aÅŸtept de câțiva ani! O așteaptă Moldova, Èšara și românii de pretutindeni.

După ani de ÅŸovăire, după ani de cercetare, după pictarea icoanei, după aÅŸezarea moaÅŸtelor în sicriaÅŸul dosit în reședința mitropolitană de la IaÅŸi, bunicuÅ£ul Iosif se îndreaptă spre calendar. Pentru că în inimile noastre era de mult timp Sfânt al lui Dumnezeu.

În ziua de 15 iunie 2017, la ReÅŸedința Mitropolitană din IaÅŸi, s‑au desfăÅŸurat lucrările ședinÅ£ei Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei ÅŸi Bucovinei. Între hotârâri, străluceÅŸte una – propunerea de canonizare a Mitropolitului Iosif Naniescu, sub denumirea de Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, cu data de prăznuire 26 ianuarie.

Iosif cel Sfânt al Moldovei

A venit la IaÅŸi într‑o vreme în care, după război, sărăcia ÅŸi lipsurile erau la ele acasă. Nu mai era tânăr când a pus piciorul în gara din IaÅŸi. Fusese episcop la ArgeÅŸ, într‑o eparhie bogată, peste care nu trecuse încă războiul. Putea să‑şi aÅŸtearnă o bătrâneÅ£e liniÅŸtită. A preferat, însă, să‑şi suflece mânecile ÅŸi să facă ceea ce timp de 40 de ani nimeni nu a reuÅŸit – să finalizeze catedrala începută de Mitropolitul Veniamin.

În anul 1880, la 62 de ani, când mulÅ£i dintre noi ne facem planuri de pensie ÅŸi „de meserie de bunic”, vlădica Iosif punea a doua piatră de temelie a catedralei de la IaÅŸi. A implicat pe toată lumea pe care o cunoÅŸtea, de la ministrul Vasile Boierescu până la arhitectul Alexandru Orăscu. A ajuns cu durerea catedralei până la Regele Carol I ÅŸi, de acolo, în faÅ£a Parlamentului: „Dacă o Å£ară nu are bani să construiască o catedrală, atunci eu dau demisie din mitropolie. PoftiÅ£i cârja!” Condicile vremii ce au ajuns până la noi demonstrează cât de mult ÅŸi‑a dorit vlădica Iosif catedrala terminată: „Bătrânul mitropolit nu o dată, ci de multe ori în zi se urca până sus, în turnuri, pentru a vedea cum se lucrează: dacă se aÅŸază bine stâlpii, dacă se pune material bun la bolÅ£i, dacă se fac legăturile cu fier cât mai bine, ÅŸi aÅŸa rând pe rând, apoi se pogora în galeriile bisericii, pentru a vedea deplin întărite cerdacurile ÅŸi uÅŸile aÅŸezate acolo unde era nevoie. Sus ÅŸi jos, ÅŸi în toate părÅ£ile, se uita cu ochiul său ager să vadă cum se face totul. Åži această inspecÅ£ie o făcea când singur, când în tovărăÅŸia comisiei, a arhitectului sau a personalului catedralei, ori a prietenilor”.

A crezut cu toată fiinÅ£a sa, iar Dumnezeu i‑a răsplătit credinÅ£a. La 23 aprilie 1887, cu mare fast, s‑a împlinit o mare ÅŸi fierbinte dorinÅ£ă a întregii Moldove, dar mai ales a bătrânului Mitropolit Iosif Naniescu: sfinÅ£irea Cateralei Mitropolitane de la IaÅŸi.

Părintele calicilor ÅŸi mângâietorul amărâÅ£ilor

Nu oamenii de stat sau clerul l‑au numit încă din timpul vieÅ£ii „Iosif cel Sfânt”, ci mulÅ£imea săracilor din IaÅŸul de sfârÅŸit de secol XIX. Tuturor acestora, Mitropolitul le era părinte „la universitate, în Å£ară ÅŸi străinătate, la seminar, liceu, comerÅ£, ÅŸcoală de cântări ÅŸi la altele. La toÅ£i, în tot timpul anului, le dădea hrană, le plătea taxe ÅŸi bani de cheltuială. Sufrageria de lângă bucătăria Mitropolitului era un adevărat internat de ÅŸcoală. Pentru cei care se distinseseră la învăÅ£ătură, trimitea pe moÅŸul Alexandru să le cumpere câte un rând de haine bune ÅŸi cărÅ£i, drept premiu”.

FeÅ£ele săracilor din IaÅŸi se luminau la vederea Mitropolitului, căci ÅŸtiau că are pentru fiecare câte ceva: „Zilnic veneau, numai cu ochii plini de lacrimi, cei săraci în toate, pentru a se îmbrăca, sau pentru a se hrăni, sau însănătoÅŸi prin mila Părintelui Iosif. La început, el însuÅŸi se cobora cu punga plină în mijlocul celor o sută de săraci, mângâindu‑i cu vorba, binecuvântându‑i cu harul ÅŸi ajutorându‑i cu banul. El avea ca un principiu de a nu da oricărui sărac mai puÅ£in de o pâine: bani pentru o pâine. Åži, dacă se golea punga de mulÅ£imea săracilor, atunci dădea bani din cei mari, pe care îi mai avea prin buzunare, ÅŸi aÅŸa se urca uÅŸurat, sufleteÅŸte mai ales, pe treptele palatului său, în camera rugăciunilor sale…”

Mila sa o arăta faÅ£ă de toÅ£i deopotrivă, indiferent că era creÅŸtin sau evreu, român sau străin: „Un evreu, pe nume Rubensaft, în fiecare vineri îÅŸi primea ajutorul vieÅ£ii cu care a crescut în ÅŸcoala secundară ÅŸi la facultatea de medicină pe fiul său, care, mai târziu, ajungând doctor vestit, s‑a creÅŸtinat. Pe un alt evreu, care stătea pe strada nemÅ£ească din IaÅŸi, oamenii de serviciu îl vedeau că venea din trei în trei ani numai. Curiozitatea lor le‑a fost satisfăcută de mărturia evreului: Cu ajutorul ÎnaltpreasfinÅ£itului Mitropolit, mi‑am putut mărita cele trei fete”.

Lumina Mitropolitului Sfânt încă schimbă cetatea IaÅŸilor

O bunătate ce depăÅŸea cu mult posibilităÅ£ile sale financiare. Dar nu a renunÅ£at niciodată. De multe ori, atunci când el nu mai avea, se împrumuta cu bani de la cei care aveau, pentru a putea veni în ajutorul celor lipsiÅ£i. La sfârÅŸitul fiecărei luni, „ierarhul Moldovei era dator către duhovnicul Ieroftei sau alÅ£ii, numai ÅŸi numai să nu care cumva să rămână dator el faÅ£ă de săraci. Iar când a murit, nu s‑au găsit la el decât doi lei, mai puÅ£in ca la orice sărac, care‑şi are cât de cât comândul său”.

A fost omul providențial pentru multe domenii. Ar fi de ajuns să enumerăm doar o mică parte dintre realizările Mitropolitului Iosif, ca să ne dăm seama de importanța sa în istoria Bisericii, dar și în istoria națională. Seminarul Veniamin, prima revistă de teologie din spațiul românesc, biblioteca Academiei Române a cărei bază a pus‑o, dragostea pentru muzica bisericească – rămânând de la el manuscrise muzicale de o deosebită valoare –, toate sunt vrednice de luat în seamă.

Mărturiile vremii sunt copleșitoare. Sunt cunoscute și deja proverbiale faptele sale de milostenie. Cercetările corespondenței sale aflate la Academia Română au scos la vedere noi argumente pentru numirea ce i s‑a dat – „Iosif cel Sfânt”.

Chiar ÅŸi de copii se îngrijea. Ne‑a rămas peste timp corespondența cu grădinița din curtea Bisericii bucureștene Sfânta Ecaterina. Mitropolitul Iosif oferea, așa cum reiese din acte, suma de 500 de lei ca ajutor pe fiecare an, cu rugămintea „să nu știe multă lume”.

O viaÅ£ă închinată Moldovei. Model de rugăciune, de îndeplinire a pravilei monahale, nelipsind niciodată de la sfintele slujbe ale catedralei. Model de dărnicie ÅŸi bunătate. Un OM care a schimbat prin felul său de a fi un întreg oraÅŸ. Åži continuă să îl schimbe, prin predica sa tăcută, din umbra ctitoriei sale. Avem o icoană de „părinte”, de „bunic minunat”, un chip care ne poate mângâia în încercările noastre. Mitropolitul Iosif Naniescu ne zâmbește și astăzi din fresca ctitoriei sale! Mâine ne va zâmbi dintr‑o icoană luminată!

Să ne vedem cu bine în calendar, Sfinte Iosif cel mult Milostiv!

Nicolae Pintilie, Londra