PărinÅ£ii din vechime spuneau că, în vremurile de pe urmă, Dumnezeu îi va mântui pe oameni prin necazurile care vor veni asupra lor din cauza înmulÅ£irii păcatelor. Astăzi, se pare că trăim aceste vremuri. Într‑adevăr, doar necazurile îi fac pe cei mai mulÅ£i să caute Biserica, să participe la Sfânta Liturghie, să se roage ÅŸi să postească pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu. Dacă sunt primite fără tulburare și puse pe seama păcatelor proprii, necazurile ne fac mai înțelepți și ne ajută să ne îndreptăm viaÅ£a după poruncile lui Dumnezeu. Iar a trăi după voia lui Dumnezeu înseamnă a ne găsi locul în Biserică, a fi conÅŸtienÅ£i că nu putem trăi legătura cu Dumnezeu în mod singuratic, ci numai încadraÅ£i în organismul mare al Bisericii, prin care suntem în comuniune vie cu Dumnezeu, în Sfânta Treime, cu Maica Domnului, cu îngerii ÅŸi cu sfinÅ£ii, dar ÅŸi cu semenii noÅŸtri trecuți în veșnicie sau cu cei care trăiesc pe pământ. Aceasta este Biserica: o comuniune a sfinÅ£ilor; a sfinÅ£ilor care prin harul lui Dumnezeu și nevoința lor au devenit una cu Hristos, ÅŸi a noastră cu ei, a credincioÅŸilor, care tindem spre sfinÅ£enie. Iar Sfânta Liturghie este marele laborator al sfinÅ£eniei. În Sfânta Liturghie devenim contemporani cu Mântuitorul Hristos, participăm la marea dramă a vieții Sale pământești, de la nașterea în Betleem până la răstignirea pe cruce, pâna la moartea și învierea Sa. Iar la fiecare împărtășire cu Trupul și Sângele Domnului, Hristos ia tot mai mult chip în noi ÅŸi devenim una cu El.

De aceea este important să urmărim cu atenÅ£ie desfăÅŸurarea Sfintei Liturghii, de la început până la sfârșit; nu ca spectatori, ci cu conștiința că suntem împreună‑slujitori alături de preot ÅŸi că locul nostru din biserică nu‑l poate umple nimeni, decât noi înÅŸine. A nu participa la Sfânta Liturghie înseamnă a‑L uita în mod voit pe Hristos, care se jertfeÅŸte pe masa Sfântului Altar pentru mântuirea tuturor și a fiecăruia, pentru binele tuturor și al fiecăruia. A nu participa la Sfânta Liturghie înseamnă a prefera idolii lumii acesteia, adică somnul, petrecerea, plimbările, prietenii care ne vin în vizită atunci când ar trebui să mergem la biserică… Să nu uităm că duminica este „ziua Domnului” ÅŸi nu a omului. Ea trebuie cinstită cu sfinÅ£enie, adică închinată lui Dumnezeu, dacă vrem să‑L avem pe El apărător ÅŸi ocrotitor, căci Dumnezeu îi cinsteÅŸte pe cei ce‑L cinstesc pe El, respectându‑I poruncile. Cine participă cu atenÅ£ie Sfânta Liturghie, încercând să se lase pătruns de rugăciunile ÅŸi de cântările ei, acela simte cum dulceaÅ£a lor îi umple inima, iar harul lui Dumnezeu îl transformă, dându‑i gânduri bune, de iertare ÅŸi de pocăinÅ£ă, ÅŸi curaj în lupta cu ispitele sau cu necazurile vieÅ£ii. Noi nu ne dăm seama de cât bine ne lipsim dacă nu participăm regulat la Sfânta Liturghie. Și de cât bine ne lipsim dacă nu ne împărtășim regulat cu Trupul ÅŸi cu Sângele Domnului. Căci „cine mănâncă Trupul meu ÅŸi bea Sângele meu, acela are viaÅ£ă veÅŸnică” (Ioan 6, 54). Pentru aceasta trebuie să ne silim să ducem o viaÅ£ă plăcută lui Dumnezeu, ferindu‑ne de păcate, rugându‑ne zilnic ÅŸi făcând cât mai mult bine semenilor noÅŸtri, căci legea lui Hristos se cuprinde în iubirea semenilor.

ViaÅ£a creÅŸtină înseamnă, după Sfântul Nicolae Cabasila, retrăirea împreună cu Hristos a vieÅ£ii Sale pământeÅŸti, de la naÅŸtere până la înălÅ£area la cer, trecând prin cruce, moarte ÅŸi înviere. Necazurile ÅŸi suferinÅ£ele vieÅ£ii acesteia nu se pot compara cu slava viitoare. Ele Å£in de condiÅ£ia umană în starea ei de cădere ÅŸi sunt îngăduite de Dumnezeu pentru ca prin ele să ajungem la omorârea „omului vechi” din noi, la nașterea „omului nou” în Hristos. Dar bucuria Învierii, izvorâtă din credinÅ£a nestrămutată în biruinÅ£a finală, copleÅŸeÅŸte ÅŸi transfigurează orice necaz, orice suferinÅ£ă. ViaÅ£a creÅŸtină este, în fond, o bucurie ÅŸi o sărbătoare neîncetată. „Asemenea copiilor”, zice filozoful român Horia‑Roman Patapievici, „găsesc în a fi creÅŸtin sentimentul bucuriei înalte ÅŸi certitudinea că sărbătoarea deja a început prin noi ÅŸi că desfăÅŸurarea ei nu are capăt.”

† Mitropolitul Serafim