„Dacă lucrarea lăuntrică, făcută pentru Dumnezeu, nu-i va ajuta omului, atunci în zadar se va osteni în cea din afară.” (Sbornicul)

„Zis-a un bătrân: silește-te de îți învață și îți deprinde inima ta a gândi și grăi întru sine pentru fiecare frate, zicând: acest frate este cu mult mai cuvios și mai vrednic de toată cinstea și lauda decât mine, ticălosul. Și așa, încet, încet, îți vei desprinde inima şi gândul de la a te ocărî, de la a te defăima pe tine însuți şi de la a te socoti mai nevrednic, mai ticăit și mai păcătos decât toți oamenii. Așa se va sălășlui și va viețui întru tine Sfântul Duh. Iar de te vei socoti mai vrednic de cinste, mai cuvios și mai bun decât alți frați și vei începe a ocărî și a defăima pe alții, atunci iese și fuge de la tine darul Duhului lui Dumnezeu și vine asupra ta duhul spurcăciunii trupești, și acela îți împietrește inima și umilința pleacă de la tine.” (Patericul egiptean)

„Pocăința nu are sfârșit pe pământ, căci sfârșitul pocăinței ar însemna că am ajuns întru totul asemenea lui Hristos. Cea mai mică deosebire între Hristos și noi cere o pocăință adâncă. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui DUMNEZEU, miluiește-ne pre noi. Acest cuvânt exprimă distanța pe care o simțim între a fi întru El, Ființă Absolută și veşnică, și noi înșine.” (Arhimandritul Sofronie Saharov, Din viață şi din duh)

„La toate aceste eforturi mai adaugă şi să păstrezi o plină duioșie în vorbire, un ton plin de iubire, o purtare plină de dragoste și mai ales ferește-te cât îți stă în putință să amintești cuiva ceva privitor la nedreptățile lui. Lucrează astfel ca și cum n-ai a suferi nimic de la nimeni. De-prinde-te să păstrezi amintirea lui Dumnezeu în așa chip, încât să nu-ți mai iasă din inimă și din minte.” (Sbornicul)

„Zis-a un bătrân: de ești neputincios și slab cu trupul tău, după putința ta fă-ți pravila și postul tău, dar nu te sili peste putința ta, ca nu cumva să cazi în boală, căci vei pofti atunci unele și altele, îngreunând pe fratele care îți slujește ție. Iar de te tulbură gânduri spurcate și necuviincioase nu le tăinui, ci îndată le spune duhovnicescului tău părinte și le vădește. Căci cu cât își ascunde și își tăinuiește omul gândurile cele rele, cu atât se înmulțesc, și mai vârtos se întăresc în inima lui.” (Patericul egiptean)

„Noi ne pocăim personal, însă patimile sunt și patimile ce stăpânesc lumea. Astfel, ceea ce trăim noi nu este aparte de viața cosmică. Puțin câte puțin, în chip firesc, începem a ne trăi starea ca fiind răsfrângerea stării întregii omeniri. Începem a ne trăi viață ca prin ochii lui Dumnezeu, în chip global. Prin pocăința noastră nu trăim doar drama noastră individuală; trăim în noi înșine tragedia omenirii întregi, drama istoriei sale dintru începuturile vremurilor.” (Arhimandritul Sofronie Saharov, Din viață şi din duh)