În istorisirea de azi ni se prezintă experiența unui bătrân și a unui ucenic și care făcea  ascultare de el. Legătura dintre ei era atât de puternică, încât ucenicul nu a plecat nici măcar după ce bătrânul a adormit fără a-i da binecuvântare. Mai mult, ucenicul a ales de bună voie să rămână și să se lupte cu propriile-i gânduri. Și nu o dată, ci de șapte ori... Iată disciplina și stăruința pe care ucenicul le avea. Aidoma și în viață, lucrurile nu se petrec de la sine, cu ușurință și lesne de înțeles. Uneori avem tendința să renunțăm la efort, spre nefolosul nostru. În aceeași măsură și metalele prețioase se lămuresc prin foc, nisipul se transformă în perle, cărbunele în diamant, omida în fluture: cu timpul, încetul cu încetul.

După ce a trecut o bună parte din noapte, bătrânul s-a trezit. Văzându-l pe ucenic alături, i-a zis: ,,Nu te-ai dus până acum?” Acela i-a răspuns: „Nu, căci nu m-ai slobozit, Avva.” „Şi de ce nu m-ai trezit?” „Nu am îndrăznit să te ating, ca să nu te tulbur”, i-a răspuns fratele. Apoi s-au ridicat şi au spus rugăciunile utreniei. Iar după slujbă, bătrânul l-a slobozit pe frate şi a rămas singur. Și s-a întâmplat atunci să-şi iasă din sine. Şi, iată, cineva îi arată un loc slăvit şi acolo un tron prealuminos, cu şapte cununi strălucitoare deasupra. Bătrânul l-a întrebat pe cel care i le arăta: „Ale cui sunt acestea?” Iar acela a răspuns: „Ale ucenicului tău. Locul şi tronul i le-a dăruit Dumnezeu pentru ascultarea lui, iar cele şapte cununi le-a dobândit noaptea trecută.”

Vedem astfel că nimic nu rămâne ascuns, căci toată străduința, ascultarea, răbdarea și lupta pe care ucenicul le-a avut au fost arătate. Bătrânului i se descoperă tot ce s-a întâmplat. La fel și în viața noastră duhovnicească, străduința, ascultarea și toate eforturile nu rămân de prisos, căci într-o formă sau alta primim roadele. Avem în față un frumos exemplu în care ni se arată că Dumnezeu ne vede, ne știe și la vremea potrivită pe toate le descoperă, pe toate le rânduiește spre folosul nostru.  

Venindu-şi în sine, Bătrânul îl chemă pe frate şi îi zise: „Spune-mi, ce ai făcut în noaptea asta?” Iar el i-a răspuns: „Să-mi fie cu iertare, Avva, dar n-am făcut nimic.” Bătrânul, crezând că nu mărturiseşte din smerenie, i-a spus: ,,Nu te las până nu-mi spui ce ai făcut sau ce-ai gândit noaptea trecută.” Iar fratele, neștiind să fi făcut ceva, nu avea ce să spună. Și i-a zis Părintelui: „Avva, nu am făcut nimic. Afară doar că m-a supărat de șapte ori gândul să plec fără să mă slobozeşti. Dar nu m-am dus.” Când a auzit asta, Bătrânul a priceput că de câte ori a luptat împotriva gândului a fost încununat de Dumnezeu. Fratelui nu i-a spus nimic din cele ce a văzut. Le-a povestit însă bărbaților duhovnicești, pentru folos, ca să aflăm că Dumnezeu ne dăruieşte cununi strălucitoare și pentru osteneli mici. Tot astfel și ca să învățăm să cerem cu râvnă rugăciunile Părinților şi să nu îndrăznim să facem ceva sau să plecăm de lângă ei fără binecuvântarea şi îngăduinţa lor.

Vedem mai apoi și purtarea de grijă din partea bătrânului atunci când îi cere explicații ucenicului cu privire la ce s-a petrecut în timpul nopții. Ucenicul îi răspunde sincer despre stăruința avută și despre împotrivirea care a avut loc. Această împotrivire poate fi văzută și ca un glas al conștiinței, care ne spune când deciziile, faptele sau gândurile noastre nu sunt în conformitate cu realitatea. Iar acesta este un proces al trezviei.

Istorisirea de față ne arată că Dumnezeu e mereu cu noi, că ne poartă de grijă și că de cele mai multe ori, când întâlnim situații care par a fi tensionante, este mai spre folosul nostru să nu acționăm sub presiune, ci să avem răbdare și să continuăm a duce lupta cea bună.