Prințesa Ketevan, care descindea din familia Bangration, familie regală din Kartli, se căsătorise cu David, fiul cel mare al Regelui Alexandru al II-lea din Kakheti (la sud-est de Caucaz). David a murit după o domnie foarte scurtă (1601), lăsând în urma sa un fiu făgăduit unui destin strălucit, Teimuraz, care a fost trimis la curtea persană pentru a-și întregi educația. Însă Constantin, fratele răposatului Rege David, era un om lipsit de scrupule și ambițios peste măsură, care trecuse la Islamul șiit când viețuise în Persia. La propunerea Åžahului Abbas, acesta și-a ucis propriul tată, pe Alexandru, și pe fratele său mai mic, Gheorghe, pentru a împărăți singur în Kakheti. În urma acestor ticăloșii, i-a propus lui Ketevan să împărățească împreună. Refuzând acest târg infam, regina cea  evlavioasă a adunat o armată împotriva trădătorului, care a fost ucis în bătălie. La întoarcerea sa din Persia, în anul 1606, tânărul Teimuraz a fost încoronat. Era în relații foarte bune cu vecinul său, Luarsab al II-lea, regele ținutului Kartli, căci îi unea aceeași credință puternică.

În anul 1614, în urma a numeroase comploturi urzite împotriva celor doi regi creștini ai Georgiei de către Åžahul Abbas, acesta din urmă a invadat regatele acestora, surghiunindu-i și nimicindu-i pe locuitori, profanând bisericile și distrugând chiar el crucile și icoanele. Luarsab și Teimuraz au găsit adăpost în regatul lui Gheorghe al II-lea din Imeretia (Georgia occidentală), care a refuzat să-i predea perșilor. Cu toate acestea, printr-un șiretlic perfid, șahul a pus mâna pe Luarsab și l-a întemnițat într-o fortăreață la Åžiraz, unde a murit sugrumat în anul 1622, în urma unor chinuri îndelungate².

Pentru a-l distruge pe Teimuraz, Åžahul Abbas cotropise în anul 1615 ținutul Gandja. Regina Ketevan, mama nefericitului suveran, a mers atunci la curtea Persiei însoțită de tinerii săi nepoți, Levan și Alexandru, pentru a-l convinge pe șah să cruțe Georgia. Abbas a acceptat, cu condiția să-i păstreze ca ostatici pe cei doi tineri prinți, însă mai apoi a poruncit ca aceștia să fie castrați. Cel mare a murit (1620), iar cel mic și-a pierdut mințile.

Cât despre nefericita Ketevan, întrucât refuzase cererile în căsătorie ale șahului, a îndurat zece ani de robie, timp în care s-a pregătit prin nevoință să primească mucenicia. Cum n-a primit să treacă la Islam, a fost supusă unor chinuri îngrozitoare, iar trupul ei a fost sfâșiat cu clești și sulițe înroșite în foc. Înainte de fiecare caznă, sfânta își făcea semnul Sfintei Cruci, zicând: „În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” În cele din urmă, i s-a pus pe cap un cazan plin cu cărbuni aprinși, care i-a provocat dureri cumplite, iar mai apoi călăii au omorât-o prin sugrumare cu o coardă de arc. Se spune că în urma acestui eroic martiriu, care a avut loc la Åžiraz pe 22 septembrie 1624, au coborât din cer trei stâlpi de lumină care au rămas deasupra trupului sfintei. Acesta a fost aruncat în canalizarea din oraș, însă creștinii au venit noaptea și l-au scos pentru a-l înmormânta după cuviință. Un an mai târziu, unii monahi latini au descoperit mormântul și i-au dat capul Sfintei Ketevan fiului ei Teimuraz, care fusese reîntronat. Sfintele moaște au fost așezate în biserica Sfântului Gheorghe de la Alaverdi, unde se cinstesc până în zilele noastre.

Sinaxarul Părintelui Macarie Simonopetritul, Luna Septembrie

Note: