Astfel de întrebări chinuie de‑a dreptul con-știința multora dintre creștinii care iau în serios nu doar existența lui Dumnezeu, ci și modul în care relația cu El ar trebui să le influențeze stilul de viață. Chiar mulți dintre teologi și preoți sunt preocupați de această temă și așteaptă de la duhovnicii lor sau chiar de la Dumnezeu Însuși un semn sau un cuvânt care să le descopere sensul vieții și al misiunii lor.

În această căutare suntem de multe ori mânați nu doar de gândul îndreptățit că Dumnezeu are un plan cu noi, ci și de gândul că suntem speciali în acest plan al lui Dumnezeu și că misiunea noastră trebuie să fie anunțată într‑un mod la fel de special precum suntem noi. Altfel spus, avem aștep-tări care corespund nu lucrării lui Dumnezeu în lume, ci părerii noastre, adesea foarte bună, despre propria persoană.

Dumnezeu a așezat însă în lume câteva rânduieli care răspund pe deplin nevoii noastre de a trăi o viață plină de sens. Nu mă refer aici la anumite reguli de conduită, ci la mijloace prin care Dumnezeu Însuși ne oferă o viață cu sens și apoi adaugă personalității noastre valențe identitare clare.

Un exemplu este nașterea, pentru că nici un om nu se naște fără știrea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Deci suntem rânduiți de Dumnezeu drept fii și fiice părinților noștri. Veșnic. De această calitate ține și o serie de responsabilități: cinstește pe tatăl tău și pe mama ta! Mai târziu, tot prin rânduiala lui Dumnezeu devenim părinții copiilor noștri, adică primim prin voia lui Dumnezeu o misiune clară de a ne îngriji și educa pruncii. Cine are părinți și/sau copii, are deja o rânduială primită de la Dumnezeu care să îi umple viața de sens. Problema orgoliului nostru este că aceste misiuni nu ne singularizează între oameni, nu ne fac să ne simțim speciali. Există miliarde de oameni care au primit aceeași misiune de la Dum-nezeu. Unicitatea rezultă doar din conștiința propriei unicități și a unicității persoanelor care ne‑au fost încredințate: nu ești doar fiu sau fiică al cuiva, ci a acestor părinți; nu ești mamă sau tată a cuiva, ci ești singura mamă sau singurul tată al acestor copii, legați de tine în mod irepetabil și unic.

Dintre Sfintele Taine ale Bisericii sunt unele care dau cu adevărat expresie voii lui Dumnezeu cu noi, ne încredințează misiuni pentru întreaga viață și – poate cel mai important – ne oferă o identitate unică și veșnică. Taina Sfântului Botez este nașterea noastră în Împărăția lui Dumnezeu. Așa cum nici un om nu se naște trupește fără voia lui Dumnezeu, tot așa nu se naște nimeni duhovnicește prin Taina Sfântului Botez decât prin voia lui Dumnezeu. Această Taină dă identității tale o dimensiune nouă și veșnică, cea de creștin. Ei îi corespunde un mod de viață care se cere a fi asumat. Primești astfel o misiune clară pentru toată viața. Și e misiunea ta. Iar dacă te gândești că milioane de alți creștini primesc aceeași identitate și aceeași misiune, ei bine, adu‑ți aminte că prin Botez ai intrat într‑o relație cu Unicul Dumnezeu pentru care tu ești unic, inconfundabil și irepetabil. Adu‑ți aminte că ești organ din Trupul lui Hristos, că ai o anumită funcție în acest organism viu și că nici un trup nu este întreg și deplin funcțional fără toate organele sale; că inima nu poate suplini funcția hepatică, mâna nu poate face ce face piciorul, deci nimeni nu te poate înlocui în Trupul lui Hristos, care este Biserica.

Prin Taina Cununiei se adaugă persona-lității tale o nouă identitate veșnică, aceea de soț sau soție a persoanei pe care Dumnezeu ți‑a rânduit‑o, punând în inima, mintea și trupul tău tot ceea ce este necesar pentru a trăi o viață veșnică împreună cu El. Viața de familie rânduită prin Taina Cununiei nu este o întâmplare, nu este decizia ta luată într‑un moment de slăbiciune sau neatenție, nu este rodul imaturității sau superficialității tinereții (aici puteți completa cu oricare justificare pentru divorț), ci este voia lui Dumnezeu de a oferi sens și vindecare slăbiciunilor, imaturității, superficialității, necredinței, neasumării identității tale, așezându‑te alături de o persoană rânduită ție spre mântuire.

Taina Hirotoniei este – poate mai evident decât în cazul Tainelor precedente – expresia voii lui Dumnezeu. Nici un om nu devine preot fără voia lui Dumnezeu, chiar dacă uneori nu înțe-legem rațiunea care stă la baza unei astfel de rânduieli dumnezeiești. Această Taină adaugă celui care o primește o nouă dimensiune identitară, o misiune sfântă și veșnică precum cele prezentate anterior și care – atenție! – nu‑l absolvă pe preot de misiunile primite anterior prin nașterea sa ori a copiilor săi, prin Taina Botezului sau prin Taina Cununiei. Dacă le‑ai împlinit pe toate acestea, iubite preot, sigur nu‑ți mai pui întrebarea ce vrea Dumnezeu de la tine sau ce sens ar trebui să dai vieții tale!

Prin voia lui Dumnezeu ne‑am înveș-nicit ca fii sau fiice, ca mame sau tați, soți sau soții, credincioși creștini sau preoți. Aceasta e voia lui Dumnezeu cu noi și chiar dacă aceste misiuni încredințate nouă nu ne par „speciale” sau potrivite calităților noastre „incomparabile”, ele sunt unice prin unicitatea lui Dumnezeu, care ne‑a chemat, pentru unicitatea noastră și prin unicitatea persoanelor care ne sunt încre-dințate din rânduiala lui Dumnezeu.

Pr. Ioan (Kassel, Germania)