Un frate a cercetat după mult timp pe un bătrân. Și a zis către el bătrânul: Unde ai fost, fiule, atâta timp? Iar el a zis: La Constantinopol, părinte, pentru o trebuință a mea. Deci, i‑a zis lui bătrânul: Åži ce lucru însemnat ai auzit sau ai văzut acolo? A zis fratele: Însemnat, aproape nimic! Și chiar de m‑aș lăuda cu cele de acolo, am înțeles că multe sunt pământești. Unul m‑a uimit. Am văzut un mirean disprețuind averile mai mult decât cei care petrec în pustie, să spun așa. A zis bătrânul: Cum? Lămureș-te‑mi cuvântul! A răspuns fratele: Am văzut doi bogați și unul a chemat la judecată pe celălalt, zicând că îi este dator cu două mii de monede, și a adus dovadă scrisă de la tatăl său. Celălalt a zis că datoria a fost întoarsă de tatăl lui și mărturia nu a fost scrisă datorită prieteniei adevărate. Și cum nu au ajuns să creadă unul pe celălalt, au ajuns la jurământ pentru lucrul acesta. Zicea deci așa‑numitul datornic: Dacă voi jura că datoria a fost dată înapoi de tatăl meu, am să fiu socotit doritor de câștig urât. Ci mai curând aceasta voi face: fie voi jura eu că ți‑a fost întoarsă datoria celor două mii de monede și ți le voi da a doua oară, fie jură tu că au fost plătite acestea și nu ai luat nimic de la mine, și să‑mi dai dovada scrisă. S‑au minunat toți cei care au văzut o astfel de înțelepciune de la bărbatul acela. Deci a zis bătrânul: Și tu, tânăr fiind, fiule, cu dreptate te‑ai minunat. Căci de se va cerceta adâncul lucrului, nu se va afla nimic însemnat, ci numai slavă deșartă și dorința de a plăcea oamenilor peste măsură. A zis fratele: Cum, părinte, de vreme ce a disprețuit atât de mulți bani pentru numele lui? A zis bătrânul: Cel care disprețuiește banii este dator să se îngrijească și de mântuirea aproapelui după putință. Căci porunca Domnului și Dumnezeului nostru pe amândouă le poruncește. Dacă, deci, știa cu siguranță că tatăl lui a dat datoria înapoi și propunea să jure iarăși și să o depună a doua oară, ce altceva a făcut decât să‑l arate pe aproapele în fața luiDumnezeu și a oamenilor ca nedrept și doritor de câștig urât, iar pe sine s‑a proclamat și foarte bogat și neiubitor de argint. Aceasta nu este atât lepădare de avere, cât slavă deșartă, sau să spunem mai pe adevărat pildă de invidie și mânie. A zis fratele: Ce trebuia, deci, să facă, de vreme ce jurământul a fost cerut de cel care‑i zicea că este dator? A răspuns bătrânul: Dacă era desăvârșit, nici să jure nu era dator, nici să ceară celuilalt să jure, mai ales că era bogat și știa sigur că datoria a fost dată înapoi. A zis fratele: Deci nu era nevoie să‑i dea monedele? A zis bătrânul: Mult era mai bine ca acesta să fie păgubit, dar să fugă de jurământ și să câștige iubirea și să nădăjduiască plata de la Dumnezeu decât slava deșartă și să arate oamenilor că este nedrept cel care l‑a adus la jurământ. Căci aceasta este pizmă și ură față de celălalt. Deci, ia aminte, fiule, că numai acelea sunt bine primite la Dumnezeu, cele făcute pentru un scop bun și cu gând iubitor de Dumnezeu. Și, folosindu‑se fratele, a plecat. 

Vedem că în cuvântul de azi avem atât lecția, cât și interpretarea ei dată de acel bătrân înțelept. Drept urmare o altă adăugire sau re‑explicare a cuvintelor ar fi de prisos. Așa, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne ostenim și noi a dobândi darul deosebirii, ca să ne fie de folos în cele ale mântuirii.

Cuvânt de folos din Patericul cel mare