Cu siguranţă, duminica de azi va rămâne în amintirea mea ca una care marchează drumul întregii vieţi. Cu toate acestea, nu strălucirea veşmintelor sau a coroanelor noastre împărăteşti trebuie să ne rămână în amintire, ci mai degrabă coroana de spini a Domnului care s-a prefăcut, prin prezenţa harului Dumnezeirii, a Preasfintei Treimi, într-o strălucire de har pentru făptură şi pentru întreaga lume. Şi de fapt, dacă nu toţi avem coroane, toţi avem aureola acestui har dumnezeiesc care ne-a fost dată prin Botez, care poartă în ea coroana de spini devenită coroană de lumină.

...Figura păstorului se regăseşte peste tot, într-un fel sau altul: în familiile noastre, în satele noastre, în oraşele noastre, în ţările noastre şi mai vădit în Biserică. Peste tot căutăm modele bune pentru a deveni păstori adevăraţi. Or, astăzi, pe lângă pericopa evanghelică pe care am ascultat-o, unde un oarecare bolnav a fost vindecat prin mâna Domnului, exista şi o a doua pericopă, cea a Bunului Păstor, pe care toţi o cunoaştem, şi care se citeşte la pomenirea Sfântului Grigorie Palama. Cine este acest Păstor, care într-un anumit fel este modelul fiecăruia dintre noi? Este Acela Care, suferind pentru noi, pentru moartea pe care am moştenit-o, a venit pe pământ şi ne-a iubit cu o iubire nemaivăzută şi niciodată înţeleasă de către noi. S-a suit pe Cruce! Şi cu aceeaşi iubire a înviat, S-a înălţat la cer şi ne-a dăruit fiecăruia dintre noi coroana Sa, în apa Botezului. Dacă Îi vom căuta calităţi, vom găsi nu doar smerenia extremă, desăvârșită, ci şi bucuria de a trăi condiţia noastră umană; nu doar iubirea pentru fiecare dintre noi, ci şi o suferinţă împinsă până la sudoarea de sânge, întru frica morţii încuibată în toţi oamenii...

Cel ce devine episcop primeşte ceea ce noi numim „engolpion”, pe care se găseşte icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe. Această icoană se numeşte „Panaghia”, Preasfânta. Ne aducem aminte că Moise a văzut pe munte Rugul Aprins şi că a auzit glasul lui Dumnezeu care-i spunea: „Scoate-ţi încălţămintea!”. Panaghia simbolizează acest Rug care ardea, dar nu se mistuia, şi din care ieşea glasul lui Dumnezeu. Acest Rug Aprins prefigurează pe Maica Domnului care a purtat în pântece pe Dumnezeu-Omul. Pentru ce primeşte episcopul acest engolpion? Mă gândesc că unul dintre motive este acela că inima lui trebuie să se umple de prezenţa lui Dumnezeu, precum cea a Fecioarei Maria. Iar ceea ce trebuie să dea el lumii este inima lui plină de Dumnezeu, ca un rug aprins de harul dumnezeiesc, care nu se mistuie, care arde prin prezenţa lui păcatele, care leagă şi dezleagă şi care ajută omul să vadă mântuirea. Pentru aceasta l-a pus Domnul în lume.

Toată strălucirea, toată splendoarea veşmintelor noastre nu este decât imaginea, simbolul slavei dumnezeieşti pe care Domnul a pregătit-o pentru fiecare dintre noi. Şi vai mie, mie celui dintâi, şi fiecăruia dintre noi, dacă această lumină se preface în întuneric! Din nefericire nu suntem deloc departe de aceasta, pentru că smereniei Domnului îi opunem mereu mândria unei inimi de piatră care nu ştie să ierte şi care distruge în loc să zidească; în locul iubirii, noi aruncăm asupra celorlalţi săgeţile urii şi ale lipsei de înţelegere. Astfel, roadele harului prezent în inimile noastre se prefac în contra-mărturii. Ajută-ne, Doamne și preschimbă mândria noastră cu smerenia Ta cea plină de lumină, iar săgețile urii noastre cu iubirea Ta cea plină de jertfă!