Fragment din cuvântul de înscăunare al ÃŽnaltpreasfinÅ£itului Arhiepiscop Iosif, 15 martie 1998

Cu siguranÅ£ă, duminica de azi va rămâne în amintirea mea ca una care marchează drumul întregii vieÅ£i. Cu toate acestea, nu strălucirea veÅŸmintelor sau a coroanelor noastre împărăteÅŸti trebuie să ne rămână în amintire, ci mai degrabă coroana de spini a Domnului care s-a prefăcut, prin prezenÅ£a harului Dumnezeirii, a Preasfintei Treimi, într-o strălucire de har pentru făptură ÅŸi pentru întreaga lume. Åži de fapt, dacă nu toÅ£i avem coroane, toÅ£i avem aureola acestui har dumnezeiesc care ne-a fost dată prin Botez, care poartă în ea coroana de spini devenită coroană de lumină.

...Figura păstorului se regăseÅŸte peste tot, într-un fel sau altul: în familiile noastre, în satele noastre, în oraÅŸele noastre, în Å£ările noastre ÅŸi mai vădit în Biserică. Peste tot căutăm modele bune pentru a deveni păstori adevăraÅ£i. Or, astăzi, pe lângă pericopa evanghelică pe care am ascultat-o, unde un oarecare bolnav a fost vindecat prin mâna Domnului, exista ÅŸi o a doua pericopă, cea a Bunului Păstor, pe care toÅ£i o cunoaÅŸtem, ÅŸi care se citeÅŸte la pomenirea Sfântului Grigorie Palama. Cine este acest Păstor, care într-un anumit fel este modelul fiecăruia dintre noi? Este Acela Care, suferind pentru noi, pentru moartea pe care am moÅŸtenit-o, a venit pe pământ ÅŸi ne-a iubit cu o iubire nemaivăzută ÅŸi niciodată înÅ£eleasă de către noi. S-a suit pe Cruce! Åži cu aceeaÅŸi iubire a înviat, S-a înălÅ£at la cer ÅŸi ne-a dăruit fiecăruia dintre noi coroana Sa, în apa Botezului. Dacă Îi vom căuta calităÅ£i, vom găsi nu doar smerenia extremă, desăvârșită, ci ÅŸi bucuria de a trăi condiÅ£ia noastră umană; nu doar iubirea pentru fiecare dintre noi, ci ÅŸi o suferinÅ£ă împinsă până la sudoarea de sânge, întru frica morÅ£ii încuibată în toÅ£i oamenii...

Cel ce devine episcop primeÅŸte ceea ce noi numim „engolpion”, pe care se găseÅŸte icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braÅ£e. Această icoană se numeÅŸte „Panaghia”, Preasfânta. Ne aducem aminte că Moise a văzut pe munte Rugul Aprins ÅŸi că a auzit glasul lui Dumnezeu care-i spunea: „Scoate-Å£i încălÅ£ămintea!”. Panaghia simbolizează acest Rug care ardea, dar nu se mistuia, ÅŸi din care ieÅŸea glasul lui Dumnezeu. Acest Rug Aprins prefigurează pe Maica Domnului care a purtat în pântece pe Dumnezeu-Omul. Pentru ce primeÅŸte episcopul acest engolpion? Mă gândesc că unul dintre motive este acela că inima lui trebuie să se umple de prezenÅ£a lui Dumnezeu, precum cea a Fecioarei Maria. Iar ceea ce trebuie să dea el lumii este inima lui plină de Dumnezeu, ca un rug aprins de harul dumnezeiesc, care nu se mistuie, care arde prin prezenÅ£a lui păcatele, care leagă ÅŸi dezleagă ÅŸi care ajută omul să vadă mântuirea. Pentru aceasta l-a pus Domnul în lume.

Toată strălucirea, toată splendoarea veÅŸmintelor noastre nu este decât imaginea, simbolul slavei dumnezeieÅŸti pe care Domnul a pregătit-o pentru fiecare dintre noi. Åži vai mie, mie celui dintâi, ÅŸi fiecăruia dintre noi, dacă această lumină se preface în întuneric! Din nefericire nu suntem deloc departe de aceasta, pentru că smereniei Domnului îi opunem mereu mândria unei inimi de piatră care nu ÅŸtie să ierte ÅŸi care distruge în loc să zidească; în locul iubirii, noi aruncăm asupra celorlalÅ£i săgeÅ£ile urii ÅŸi ale lipsei de înÅ£elegere. Astfel, roadele harului prezent în inimile noastre se prefac în contra-mărturii. Ajută-ne, Doamne și preschimbă mândria noastră cu smerenia Ta cea plină de lumină, iar săgețile urii noastre cu iubirea Ta cea plină de jertfă!