Primele cuvinte adresate feme­ilor mironosițe de Mântuito­rul înviat au fost „Bucurați-vă”! Iar Apostolilor le-a zis: „Pace vouă, Eu sunt, nu vă temeți”. Nu există alte cuvinte mai dătătoare de cu­raj ca aceste cuvinte ale Domnului. Pacea lăuntrică, bucuria si curajul sau lipsa fricii sunt semnele creștinului care-L are în ini­ma sa pe Hristos Cel înviat.

Fără suferință, omul poate evita toată existența si poate face abstracție de semeni. Suferința este imperativul care îl presează pe fiecare om să ia act de existența semenilor săi, să-i accepte, să se deschidă si de fapt să se jertfească pentru ei. Suferința este modul total, modul suprem de re­cunoaștere, cel mai bun și cel mai pedagogic mij­loc de formare și de împlinire a omului pe pă­mânt. Ea este pedagogia divină a maturizării și împlinirii, nu în absența, ci în prezența și asis­tența lui Dumnezeu" Suferința, unită cu credin­ța și cu răbdarea, ne conduce treptat nu numai la maturitate duhovnicească, ci și la curăția și sfințirea vieții. Nici un alt mijloc, nici chiar ru­găciunea, nu-l sfințește pe om mai mult ca suferința acceptată cu seninătate și pusă pe seama păcatelor proprii.

De aceea, bolile și necazurile îngăduite de Dumnezeu pentru îndreptarea și sfinți­rea noastră, cât și ostenelile vieții ascetice în lupta cu patimile devin treptat izvor de nădejde și de bucurie. Din suferință, din lupta cu patimile se naște bucuria! Deși a su­ferit ca nimeni altul, Mântuitorul Åži-a păstrat întotdeauna seninătatea, blândețea, bu­curia în Duhul Sfânt, iertând pe toți și rugându-Se până și pentru cei ce-L răstigneau. Exemplul Domnului a fost urmat de toți sfinții a căror viață este mărturia credinței și curajului cu care s-au luptat pentru sfințirea vieții lor, prin răbdarea a nenumărate chi­nuri și ispite transfigurate însă de Dumnezeu în bucurie. Să amintim doar pe Sfântul Serafim de Sarov († 1833), care a dus o viață extrem de severă, de post și de rugăciu­ne, și care a fost ispitit ca puțini alții de diavolul în pustie și schingiuit în bătăi de oa­meni răi încât a rămas suferind toată viața. Cu toate acestea, Sfântul Serafim iradia lu­mină și bucurie. El saluta în tot timpul anului pe cei ce-l vizitau în pustie și apoi în Mănăstirea Sarovului cu cuvintele: „Bucuria mea, Hristos a înviat!”.