Primele cuvinte adresate feme­ilor mironosiÅ£e de Mântuito­rul înviat au fost „BucuraÅ£i-vă”! Iar Apostolilor le-a zis: „Pace vouă, Eu sunt, nu vă temeÅ£i”. Nu există alte cuvinte mai dătătoare de cu­raj ca aceste cuvinte ale Domnului. Pacea lăuntrică, bucuria si curajul sau lipsa fricii sunt semnele creÅŸtinului care-L are în ini­ma sa pe Hristos Cel înviat.

Fără suferinÅ£ă, omul poate evita toată existenÅ£a si poate face abstracÅ£ie de semeni. SuferinÅ£a este imperativul care îl presează pe fiecare om să ia act de existenÅ£a semenilor săi, să-i accepte, să se deschidă si de fapt să se jertfească pentru ei. SuferinÅ£a este modul total, modul suprem de re­cunoaÅŸtere, cel mai bun ÅŸi cel mai pedagogic mij­loc de formare ÅŸi de împlinire a omului pe pă­mânt. Ea este pedagogia divină a maturizării ÅŸi împlinirii, nu în absenÅ£a, ci în prezenÅ£a ÅŸi asis­tenÅ£a lui Dumnezeu" SuferinÅ£a, unită cu credin­Å£a ÅŸi cu răbdarea, ne conduce treptat nu numai la maturitate duhovnicească, ci ÅŸi la curăÅ£ia ÅŸi sfinÅ£irea vieÅ£ii. Nici un alt mijloc, nici chiar ru­găciunea, nu-l sfinÅ£eÅŸte pe om mai mult ca suferinÅ£a acceptată cu seninătate ÅŸi pusă pe seama păcatelor proprii.

De aceea, bolile ÅŸi necazurile îngăduite de Dumnezeu pentru îndreptarea ÅŸi sfinÅ£i­rea noastră, cât ÅŸi ostenelile vieÅ£ii ascetice în lupta cu patimile devin treptat izvor de nădejde ÅŸi de bucurie. Din suferinÅ£ă, din lupta cu patimile se naÅŸte bucuria! DeÅŸi a su­ferit ca nimeni altul, Mântuitorul Åži-a păstrat întotdeauna seninătatea, blândeÅ£ea, bu­curia în Duhul Sfânt, iertând pe toÅ£i ÅŸi rugându-Se până ÅŸi pentru cei ce-L răstigneau. Exemplul Domnului a fost urmat de toÅ£i sfinÅ£ii a căror viaÅ£ă este mărturia credinÅ£ei ÅŸi curajului cu care s-au luptat pentru sfinÅ£irea vieÅ£ii lor, prin răbdarea a nenumărate chi­nuri ÅŸi ispite transfigurate însă de Dumnezeu în bucurie. Să amintim doar pe Sfântul Serafim de Sarov († 1833), care a dus o viaÅ£ă extrem de severă, de post ÅŸi de rugăciu­ne, ÅŸi care a fost ispitit ca puÅ£ini alÅ£ii de diavolul în pustie ÅŸi schingiuit în bătăi de oa­meni răi încât a rămas suferind toată viaÅ£a. Cu toate acestea, Sfântul Serafim iradia lu­mină ÅŸi bucurie. El saluta în tot timpul anului pe cei ce-l vizitau în pustie ÅŸi apoi în Mănăstirea Sarovului cu cuvintele: „Bucuria mea, Hristos a înviat!”.