Bucuria din suferinÅ£ă

publicat in Cuvântul mitropolitului Serafim pe 1 Mai 2017, 17:54

Primele cuvinte adresate feme­ilor mironosiÅ£e de Mântuito­rul înviat au fost „BucuraÅ£i-vă”! Iar Apostolilor le-a zis: „Pace vouă, Eu sunt, nu vă temeÅ£i”. Nu există alte cuvinte mai dătătoare de cu­raj ca aceste cuvinte ale Domnului. Pacea lăuntrică, bucuria si curajul sau lipsa fricii sunt semnele creÅŸtinului care-L are în ini­ma sa pe Hristos Cel înviat.

Åži totuÅŸi, în viaÅ£a de zi cu zi suntem adeseori abătuÅ£i ÅŸi triÅŸti pentru că nu re­uÅŸim să împlinim ceea ce dorim sau pen­tru că suntem bolnavi. De multe ori ne pierdem răbdarea ÅŸi poate ÅŸi credinÅ£a pen­tru că viaÅ£a ni se pare grea, oamenii nu ne înÅ£eleg ÅŸi nu ne ajută sau pentru că avem duÅŸmani. În clipele cele mai grele ne sim­Å£im părăsiÅ£i de toÅ£i, chiar ÅŸi de Dumnezeu. De astfel de momente nimeni nu este scu­tit; ele sunt chiar necesare pentru creÅŸte­rea noastră duhovnicească. Din lupta cu greutăÅ£ile vieÅ£ii învăÅ£ăm mai mult decât putem învăÅ£a în cele mai înalte ÅŸcoli, ÅŸi anume învăÅ£ăm să ne smerim, să ne cu­noaÅŸtem slăbiciunile proprii ÅŸi să accep­tăm mai uÅŸor slăbiciunile celorlalÅ£i.

„CredinÅ£a creÅŸtină, spune un teolog, dovedeÅŸte că suferinÅ£a are un rost, că este cea mai înaltă «ÅŸcoală» de cunoaÅŸtere.

Fără suferinÅ£ă, omul poate evita toată existenÅ£a si poate face abstracÅ£ie de semeni. SuferinÅ£a este imperativul care îl presează pe fiecare om să ia act de existenÅ£a semenilor săi, să-i accepte, să se deschidă si de fapt să se jertfească pentru ei. SuferinÅ£a este modul total, modul suprem de re­cunoaÅŸtere, cel mai bun ÅŸi cel mai pedagogic mij­loc de formare ÅŸi de împlinire a omului pe pă­mânt. Ea este pedagogia divină a maturizării ÅŸi împlinirii, nu în absenÅ£a, ci în prezenÅ£a ÅŸi asis­tenÅ£a lui Dumnezeu" SuferinÅ£a, unită cu credin­Å£a ÅŸi cu răbdarea, ne conduce treptat nu numai la maturitate duhovnicească, ci ÅŸi la curăÅ£ia ÅŸi sfinÅ£irea vieÅ£ii. Nici un alt mijloc, nici chiar ru­găciunea, nu-l sfinÅ£eÅŸte pe om mai mult ca suferinÅ£a acceptată cu seninătate ÅŸi pusă pe seama păcatelor proprii.

Există însă ÅŸi un fel de suferin­Å£ă pe care ÅŸi-o impune fiecare creÅŸ­tin care se angajează conÅŸtient în lupta pentru despătimire ÅŸi cură­Å£ie a sufletului său. Postul, rugă­ciunea, frecventarea bisericii, fa­cerea de bine presupun un efort care poate fi resimÅ£it ca o suferin­Å£ă, până când ajungem să le împli­nim pe toate cu bucurie, ca Å£inând de însăÅŸi firea noastră. Cu atât mai mult trebuie să ne luptăm cu noi înÅŸine ÅŸi să ne impunem o disci­plină ascetică severă când vrem să scăpăm de diferite patimi cum sunt: egoismul, mândria, ambiÅ£ia, lăcomia, desfrânarea, beÅ£ia sau chiar fumatul. Lupta cu patimile poate fi foarte grea ÅŸi de lungă du­rată. Pentru a o duce la bun sfâr­ÅŸit avem nevoie de un duhovnic care să ne călăuzească pas cu pas în taina spovedaniei. Iar dacă nu ne angajăm în lupta împotriva pa­timilor pentru a le scoate din su­fletul nostru, ele ne vor distruge, cu timpul, atât sufletul, cât ÅŸi tru­pul. Dumnezeu este însă alături de noi în lupta pentru despătimi- re, după cum El este prezent în ori­ce suferinÅ£ă, în orice încercare a vieÅ£ii acceptate cu credinÅ£ă ÅŸi pur­tate cu răbdare. „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârÅŸitul veacului".

De aceea, bolile ÅŸi necazurile îngăduite de Dumnezeu pentru îndreptarea ÅŸi sfinÅ£i­rea noastră, cât ÅŸi ostenelile vieÅ£ii ascetice în lupta cu patimile devin treptat izvor de nădejde ÅŸi de bucurie. Din suferinÅ£ă, din lupta cu patimile se naÅŸte bucuria! DeÅŸi a su­ferit ca nimeni altul, Mântuitorul Åži-a păstrat întotdeauna seninătatea, blândeÅ£ea, bu­curia în Duhul Sfânt, iertând pe toÅ£i ÅŸi rugându-Se până ÅŸi pentru cei ce-L răstigneau. Exemplul Domnului a fost urmat de toÅ£i sfinÅ£ii a căror viaÅ£ă este mărturia credinÅ£ei ÅŸi curajului cu care s-au luptat pentru sfinÅ£irea vieÅ£ii lor, prin răbdarea a nenumărate chi­nuri ÅŸi ispite transfigurate însă de Dumnezeu în bucurie. Să amintim doar pe Sfântul Serafim de Sarov († 1833), care a dus o viaÅ£ă extrem de severă, de post ÅŸi de rugăciu­ne, ÅŸi care a fost ispitit ca puÅ£ini alÅ£ii de diavolul în pustie ÅŸi schingiuit în bătăi de oa­meni răi încât a rămas suferind toată viaÅ£a. Cu toate acestea, Sfântul Serafim iradia lu­mină ÅŸi bucurie. El saluta în tot timpul anului pe cei ce-l vizitau în pustie ÅŸi apoi în Mănăstirea Sarovului cu cuvintele: „Bucuria mea, Hristos a înviat!”.

Numai bucuria care vine din suferinÅ£ă, din răbdarea necazurilor este bucurie ade­vărată, bucurie în Duhul Sfânt. Deci ne bucurăm numai în măsura în care ne sacrifi­căm, ne jertfim pentru Dumnezeu ÅŸi pentru semenii noÅŸtri.

† Mitropolitul Serafim