Cu binecuvântarea bunului Dumnezeu si cu ajutorul sfinţilor, săptămâna a treia din Post a încununat eforturile si strădania copiilor si tinerilor NEPSIS din parohia noastră, eforturi depuse în prima parte a lunii martie, când, prin intermediul „Atelierului creativ de mărţisoare”, desfăşurat sub coordonarea doamnei preotese Mihaela Gârboan, s-au confecţionat 300 de mărţisoare. Acestea au fost prezentate comunităţii noastre în cadrul unui TÂRG DE MĂRŢIŞOARE, unde, cu mult tact si dăruire, copiii si tinerii NEPSIS au reusit să strângă din vânzarea de mărţisoare o sumă de aproape 800 de euro.
Însă scopul final al acestui proiect pastoral a fost „bucuria dăruirii”. Astfel, din banii strânsi la acest târg s-au cumpărat rechizite, haine, încălţăminte si alte articole necesare pentru copiii săraci găzduiţi si scolarizaţi prin bunăvoinţa maicii stareţe Marina Lu- pou, la Mănăstirea Bic din judeţul Sălaj. Empatizând cu bucuria dăruirii trăite din plin de copiii si tinerii NEPSIS, credinciosii parohiei s-au mobilizat în mod exemplar, adăugând la darurile pregătite o cantitate considerabilă de alimente neperisabile, haine, electrocasnice si pampersi.
Aceste daruri au fost destinate bătrânilor bolnavi găzduiţi la asezământul pentru bătrâni din cadrul aceleiasi mănăstiri.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate, mulţumind totodată voluntarilor parohiei care s-au implicat în realizarea acestui proiect cu multă dragoste si dăruire, alături de copiii si tinerii NEPSIS.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team