Pe acest fond de frenetică și multiplă pre­gătire am primit pe la vremea vecerniei ves­tea că slujba de a doua zi nu va fi doar „panortodoxă", ci și arhierească. Într-adevăr, invitat de mai multă vreme la Strasbourg – unde știa că este oricând binevenit – Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif a izbutit să-și modifice în ultima clipă programul pe care-l prevăzuse pentru întâia duminică din Postul Mare și să vină la noi. Obiectiv vor­bind, presimțeam că Înaltpreasfința sa ne va cerceta mai devreme sau mai târziu, întrucât devenise iminentă deschiderea unei noi pa­rohii în orașul Sarreguemines din Mosela ve­cină, iar viitorul preot – teologul Răzvan Diaconu – pregătit întrutotul pentru hirotonie, fusese până nu demult enoriaș al parohiei noastre; ne așteptam deci ca hirotonia lui, cel puțin cea întru diacon, să aibă loc la Strasbo­urg. Dar nimeni nu spera ca acest lucru să se întâmple chiar acum! Am fost, așadar, răsplătiți din plin atât prin bucuria de a-l reprimi în sâ­nul familiei românești de la Strasbourg pe întâistătătorul Mitropoliei, cât și prin aceea că i-am putut înconjura cu dragoste și rugăciu­ne pe Răzvan și pe soția sa Mihaela – și ea enoriașă activă și iubită a parohiei – la acest eveniment crucial din viața lor.

Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare a început, după orarul obișnuit, la ore­le 10.30. Înaltpreasfințitul a fost înconjurat de preoții Ghiorghi Meckeshvili (parohia georgiană), Christos Filiotis (parohia grea­că), Daniel Escleine (parohia francofonă, patriarhia Moscovei), Evgheni Makouchkine (parohia slavofonă, patriarhia Mosco­vei), Gheroghi Gheorghiev (parohia bulga­ră), părintele arhidiacon Grigorie Burac de la Mitropolie și, desigur, în numele parohi­ei gazdă, de semnatarul acestor rânduri.

La sfârșitul slujbei, Înaltpreasfințitul Pă­rinte Mitropolit a vorbit credincioșilor pre­zenți despre semnificația Duminicii Ortodo­xiei pentru creștinii de astăzi: „Creștinismul ortodox este un creștinism universal; ortodoxia credinței, dacă nu este universală nu este ortodo­xă. Iată că s-au scurs 1173 de ani de când pri­ma duminică a Postului Mare a primit numele de Duminica Ortodoxiei, iar de atunci, în fieca­re an, creștinii serbează triumful cinstirii icoane­lor asupra rătăcirii iconoclaste. Lungimea aces­tei slujbe, cu hirotonie de diacon, nu ne permite să întârziem prea mult asupra istoriei iconoclas­mului. Trebuie însă spus că lupta împotriva icoa­nelor a început din două motive. În primul rând pentru faptul că mulți dintre creștinii de la înce­putul veacului al 8-lea – printre care și împăra­tul Leon Isaurul – s-au lăsat influențați de noua religie islamică apărută la granițele Imperiului Bizantin, care, după cum știm, este o religie „aniconică”; iar în al doilea rând pentru exagerări­le și practicile uneori de-a dreptul bizare la care se dedau unii cinstitori ai icoanelor (rădeau, de exemplu, zugăveala de pe icoane și puneau pigmentul în sfântul potir!). Dar noi, așa cum ne învață Sfântul Ioan Damaschin, nu con­templăm în icoană un Dumnezeu invizibil – ceea ce ar fi un non-sens – ci un Dumnezeu întrupat, care s-a făcut om ca noi, a trăit pe pământ, afost văzut, s-a lăsat atins, îmbrățișat, și care i-a îmbrățișat la rândul său pe oameni, i-a vindecat, i-a înviat... Icoana este așadar o mărturie, ea ne vorbește înainte de toate, prin însăși existența ei, despre dogma întrupării Fiului lui Dumnezeu. De aceea este atât de important ca și noi, cei de astăzi, să continu­ăm să cinstim sfintele icoane și să le apărăm de cei care mai încearcă încă să le conteste".