Duminica Ortodoxiei la Strasbourg, Slujbă arhierească și hirotonie de diacon

publicat in Din viața parohiilor pe 18 Mai 2016, 06:21

Ca în fiecare an de Duminica Orto­doxiei, dispunând de cea mai încă­pătoare biserică din oraș, Comuni­tatea românească din Strasbourg se pregătea și de data aceasta să primească în locașul său toate parohiile ortodoxe din Capitala Alsaci­ei pentru Sfânta Liturghie pe care acestea o săvârșesc împreună. După cum se știe, o ast­fel de întâlnire necesită un important efort de organizare prealabil cu osebire pentru co­ralele și grupurile responsabile de bunul mers al cântării, nevoite să se armonizeze între ele și preocupate să dea fiecare o mărturie cât mai autentică asupra tradiției liturgice pe care o întruchipează. Dar și pentru parohia gaz­dă: trebuie pregătit Sfântul Altar, sfintele vase liturgice, sfintele veșminte etc., căci împreună-slujirea din Duminica Ortodoxiei iese prin amploarea ei cu mult din tiparul obișnuit al duminicilor de peste an. Nu poate fi apoi ne­glijată nici virtutea ospitalității, știut fiind că în comunitățile ortodoxe occidentale „o săr­bătoare nu-i deplină decât dacă este urmată de o agapă frățească corespunzătoare”, care să permită participanților să prelungească co­muniunea liturgică-duhovnicească și pe plan convivial, să lege sau să reia dialoguri, să-și împărtășească trăirile, veștile, preocupările, frământările. Mâini harnice și nevăzute se au­zeau, așadar, trebăluind activ sâmbătă în cursul după-amiezii, sub îndrumarea eficace a doamnei preotese, prin sălile și bucătăriile anexe bisericii, încercând să anticipeze nu­mărul de participanți și să amenajeze cât mai judicios spațiul disponibil pentru ca fiecare să se simtă, la noi, „în largul lui".

Pe acest fond de frenetică și multiplă pre­gătire am primit pe la vremea vecerniei ves­tea că slujba de a doua zi nu va fi doar „panortodoxă", ci și arhierească. Într-adevăr, invitat de mai multă vreme la Strasbourg – unde știa că este oricând binevenit – Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif a izbutit să-și modifice în ultima clipă programul pe care-l prevăzuse pentru întâia duminică din Postul Mare și să vină la noi. Obiectiv vor­bind, presimțeam că Înaltpreasfința sa ne va cerceta mai devreme sau mai târziu, întrucât devenise iminentă deschiderea unei noi pa­rohii în orașul Sarreguemines din Mosela ve­cină, iar viitorul preot – teologul Răzvan Diaconu – pregătit întrutotul pentru hirotonie, fusese până nu demult enoriaș al parohiei noastre; ne așteptam deci ca hirotonia lui, cel puțin cea întru diacon, să aibă loc la Strasbo­urg. Dar nimeni nu spera ca acest lucru să se întâmple chiar acum! Am fost, așadar, răsplătiți din plin atât prin bucuria de a-l reprimi în sâ­nul familiei românești de la Strasbourg pe întâistătătorul Mitropoliei, cât și prin aceea că i-am putut înconjura cu dragoste și rugăciu­ne pe Răzvan și pe soția sa Mihaela – și ea enoriașă activă și iubită a parohiei – la acest eveniment crucial din viața lor.

Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare a început, după orarul obișnuit, la ore­le 10.30. Înaltpreasfințitul a fost înconjurat de preoții Ghiorghi Meckeshvili (parohia georgiană), Christos Filiotis (parohia grea­că), Daniel Escleine (parohia francofonă, patriarhia Moscovei), Evgheni Makouchkine (parohia slavofonă, patriarhia Mosco­vei), Gheroghi Gheorghiev (parohia bulga­ră), părintele arhidiacon Grigorie Burac de la Mitropolie și, desigur, în numele parohi­ei gazdă, de semnatarul acestor rânduri.

La momentul rânduit, a fost chemat la Tai­na hirotoniei întru diacon teologul Răzvan Diaconu. Evenimentul a fost încărcat de o puternică emoție nu numai pentru candi­dat și familia lui, dar și pentru credincioșii prezenți, care-i cunoșteau pe Răzvan și pe Mihaela încă de la sosirea lor în Capitala Al­saciei, ca studenți, însoțindu-i apoi pe tot parcursul devenirii lor. Fără a fi fost preveniți de ceea ce avea să se petreacă, s-au aflat în biserică și câtiva dintre viitorii enoriași ai parohiei de la Sarreguemines, ceea ce a con­ferit momentului un simbolism aparte.

La sfârșitul slujbei, Înaltpreasfințitul Pă­rinte Mitropolit a vorbit credincioșilor pre­zenți despre semnificația Duminicii Ortodo­xiei pentru creștinii de astăzi: „Creștinismul ortodox este un creștinism universal; ortodoxia credinței, dacă nu este universală nu este ortodo­xă. Iată că s-au scurs 1173 de ani de când pri­ma duminică a Postului Mare a primit numele de Duminica Ortodoxiei, iar de atunci, în fieca­re an, creștinii serbează triumful cinstirii icoane­lor asupra rătăcirii iconoclaste. Lungimea aces­tei slujbe, cu hirotonie de diacon, nu ne permite să întârziem prea mult asupra istoriei iconoclas­mului. Trebuie însă spus că lupta împotriva icoa­nelor a început din două motive. În primul rând pentru faptul că mulți dintre creștinii de la înce­putul veacului al 8-lea – printre care și împăra­tul Leon Isaurul – s-au lăsat influențați de noua religie islamică apărută la granițele Imperiului Bizantin, care, după cum știm, este o religie „aniconică”; iar în al doilea rând pentru exagerări­le și practicile uneori de-a dreptul bizare la care se dedau unii cinstitori ai icoanelor (rădeau, de exemplu, zugăveala de pe icoane și puneau pigmentul în sfântul potir!). Dar noi, așa cum ne învață Sfântul Ioan Damaschin, nu con­templăm în icoană un Dumnezeu invizibil – ceea ce ar fi un non-sens – ci un Dumnezeu întrupat, care s-a făcut om ca noi, a trăit pe pământ, afost văzut, s-a lăsat atins, îmbrățișat, și care i-a îmbrățișat la rândul său pe oameni, i-a vindecat, i-a înviat... Icoana este așadar o mărturie, ea ne vorbește înainte de toate, prin însăși existența ei, despre dogma întrupării Fiului lui Dumnezeu. De aceea este atât de important ca și noi, cei de astăzi, să continu­ăm să cinstim sfintele icoane și să le apărăm de cei care mai încearcă încă să le conteste".

În încheiere, Înaltpreasfinția Sa a sfă­tuit toate parohiile ortodoxe ca pe viitor să organizeze împreună procesiuni cu icoanele în această Duminică de cinsti­re și coliturghisire.