Sfântul Efrem s-a călugărit la vârsta de paisprezece ani în această mănăstire care în acea vreme era înfloritoare. După douăzeci și șapte de ani de viață de nevoință, a fost prins de turci, care au tăiat capetele tuturor celorlalți monahi și au distrus mănăstirea, și din 14 septembrie 1425 până la 5 mai 1426, a fost pus la numeroase cazne. În cele din urmă, barbarii l-au spânzurat cu capul în jos de un dud, i-au bătut în cuie de copac picioa­rele și capul, apoi i-au dat trupul flăcărilor.

De la această arătare, sfântul nu a încetat a vădi că e viu în Dumnezeu, prin multe apariții și vindecări. Se arată sub chipul unui ne­voitor cu fața suptă sau cu podoabele preoțești, și spu­ne cine este zicând: „Mă cheamă Efrem!” Vindecă pe unii de boli fără leac, altora le întărește credința nesigură, izbăvește de pericol sau de incendiu, sau mângâie pe cei necăjiți arătându-le ce suferințe a îndu­rat el însuși pentru dragostea lui Hristos.

În 1982, sfântul Efrem s-a arătat unui credincios, în tovărășia sfântului sfințit mucenic Rafael din Mitilene, care și el a fost descoperit în vremurile din urmă în împrejurări foarte asemănătoare [9 apri­lie]. Domnul vrea se pare a arăta astfel în prorocie că astăzi ca și ieri, binevoiește în­tru sfinții Săi și răspândește asupra lor ha­rul pentru zidirea Bisericii și mângâierea credincioșilor.

Ieromonahul Macarie Simonopetritul, „Sinaxarul ”