Întâi de toate, e bine să observăm că Dumnezeu nu vine în lume în chip „im­punător" sau cu năluciri înfricoșându-ne pe noi,ci în chip tainic, discret, aproape în anonimat... Nu vine „la ve­dere", în loc ÅŸi în mod public, chemând televiziunile ÅŸi făcând conferinÅ£ă de presă, ci, după ce încearcă, fără succes, să vină „între ai Săi", află sălaÅŸ doar într-o peÅŸteră rece ÅŸi întunecoasă, simbol al lumii (om, pământ ÅŸi cosmos) căzute ÅŸi îndepărtate de Izvorul vieÅ£ii, luminii ÅŸi căldurii – Dumnezeu.

Taina întrupării lui Dumnezeu vine în atingere înnoitoare de suflet ÅŸi mân­gâietoare cu tot sufletul vătămat, zdro­bit sau întristat, cu cel înstrăinat ÅŸi pri­beag, cu cel singur, cu copiii ce sunt departe de părinÅ£i ÅŸi cu părinÅ£ii care sunt departe de copii, cu bătrânii ÅŸi cu tinerii răniÅ£i de refuzul iubirii pe care vor să o dea sau să o primească, cu tot cel bolnav ÅŸi mai ales cu cel a cărui boală nu are leac, cu tot sufletul nemângâiat ÅŸi care nu mai vede nici o licărire de speranÅ£ă în negu­ra descurajării sale...

Dar aÅŸa cum s-a întâmplat ÅŸi la venirea Sa în lume, nu toÅ£i doresc sau pot să primească Lumina, pentru că ea pune în evidenÅ£ă petele discrete care nu se văd în lumina artificială a acestei lumi, deranjează pe cei ce moÅ£ăie sau dorm, ÅŸi chiar îi orbeÅŸte pe cei care iubesc întunericul ÅŸi nu vor să vină la lumină, pentru că faptele lor sunt rele. Dar chiar ÅŸi atunci când sufletul se împotriveÅŸte luminii, în adâncul lui rămâne setea după lumina lui Hristos aprinsă în el de la Botez. În acest adânc se pogoară Dumnezeu ÅŸi, cu Harul cel peste har, îl luminează ÅŸi îl înnoieÅŸte, spre viaÅ£ă nouă, pe temelie nouă, care nu mai are fatalista finalitate a morÅ£ii ÅŸi nu se mai redu­ce la a trăi pentru a mânca, ci la a mânca – din Pâinea VieÅ£ii Care se pogoară acum din cer la noi – pentru a trăi.

În „obiceiul” poporului care se defineÅŸte pe sine „credincios” de a se preocupa pentru cele necesare de băut ÅŸi de mâncat de Crăciun este, aÅŸadar, ÅŸi o intuiÅ£ie dreap­tă... Doar că nici poporul „credincios” nu mai ÅŸtie prea bine care este de fapt adevă­rata mâncare si adevărata băutură din care dacă mănâncă cineva nu mai moare. De aceea, Dumnezeu vine discret tocmai în inima fiinÅ£ării noastre, pentru a ne rea­prinde dinlăuntru foamea ÅŸi setea după Rai ÅŸi după bunătăÅ£ile lui, prin suspinurile negrăite ale Duhului, nemaiinterzicându-ne accesul la Pomul cunoaÅŸterii ÅŸi la Pomul vieÅ£ii, ci făcându-Se El ÎnsuÅŸi Lumina cunoaÅŸterii VieÅ£ii celei adevărate ÅŸi fericite pentru care mii ÅŸi mii de mucenici ÅŸi-au jertfit cu bucurie viaÅ£a aceasta vremelni­că. El Se face celor flămânzi si însetaÅ£i de dreptate Rodul cel de-viaÅ£ă-dătător care este potrivit cu hrana fiilor lui Dumnezeu născuÅ£i din nou, din apă si din Duh. Iar dacă ce naste din Duh, duh este, atunci e firesc ca aceia care sunt năs­cuÅ£i din nou, prin Botez, ÅŸi înfiaÅ£i de Dumnezeu, să se hrănească cu ce este propriu lui Dumnezeu, adică cu Duhul ÅŸi cu cele duhovniceÅŸti.

AceÅŸtia nu se mai hrănesc numai cu pâine, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu, recunoscând în el Duh si ViaÅ£ă, ÅŸi se fac neîntârziat plinitori ai poruncii mântuitoare de care depinde rămânerea lor în ÎmpărăÅ£ia Tată­lui ÅŸi a Fiului ÅŸi a Sfântului Duh, pe care o proclamă solemn, Liturghie după Litur­ghie, ÅŸi ai cărei fii se străduiesc să devină încă de pe acum. Dacă odinioară Adam a pierdut Raiul mâncând, cei care s-au născut din nou, prin Botez, se străduiesc să nu piardă ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu care s-a pogorât la ei, prin neascultarea de porunca dată de Dumnezeu-Omul Care a zis: Cel ce mănâncă Trupul Meu si bea Sângele Meu are viaÅ£ă în sine însusi ÅŸi Care ne îndeamnă solemn la fiecare Litur­ghie, prin gura slujitorului, spu­nând: LuaÅ£i, mâncaÅ£i, acesta este trupul Meu; beÅ£i dintru acesta toÅ£i, acesta este sângele Meu care pentru voi si pentru mulÅ£i se varsă – faceÅ£i aceasta întru pomenirea Mea. Că ori de câte ori veÅ£i mânca din pâinea aceasta si din paha­rul acesta veÅ£i bea, moartea Mea veÅ£i vesti si învierea Mea veÅ£i mărturisi. Dacă nepăzirea poruncii de a nu mânca din pomul cunoaÅŸterii binelui ÅŸi răului l-a făcut pe Adam să piardă Raiul, cu atât mai mult nepăzirea acestei porunci mân­tuitoare date de ÎnsuÅŸi Domnul ÅŸi pecet­luită cu scump Sângele Lui îi face să piardă ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu pe cei care au auzit-o ÅŸi o ignoră.

Prin NaÅŸterea Domnului, Raiul cel în­chis, azi iar s-a deschis pentru tot Omul, adică pentru întregul Adam, ale cărui ipostasuri suntem fiecare dintre noi; dar fiecare aflându-se la propria-i vârstă du­hovnicească ÅŸi la propria-i măsură a con­ÅŸtiinÅ£ei în ce priveÅŸte marele privilegiu pe care îl are, unii mergând până la totala ignoranÅ£ă a acestuia... Hristos nu doar Se naÅŸte pentru fiecare dintre noi, ci, prin naÅŸterea Sa, înnoieÅŸte firea întregului Adam, a întregii umanităÅ£i, ÅŸi mai ales a acelora care au fost altoiÅ£i pe El, prin Botez, ridicându-i la vrednicia de fii ai Tatălui Ceresc, încă de pe pământ. Dar pentru a putea face activă viaÅ£a lui Dumnezeu în noi, trebuie să veghem la a rămâne legaÅ£i mereu de El – trup si sân­ge – ÅŸi a nu ne îndepărta prea multă vre­me de El, ca nu cumva să fim răpiÅ£i de lu­pul cel înÅ£elegător ÅŸi să ne afle sfârÅŸitul vieÅ£ii noastre despărÅ£iÅ£i de izvorul VieÅ£ii, pierzând astfel privilegiile de fii ai lui Dumnezeu ÅŸi moÅŸtenitori ai ÎmpărăÅ£iei Lui celei veÅŸnice.

† Episcopul Siluan al Italiei