Adaugat la: 22 Noiembrie 2015 Ora: 15:14

Întalnirea preoteselor, ediţia I

În perioada 11-12 octombrie 2015, cu bi­necuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, a avut loc la Valdemoro prima în­tâlnire a preoteselorde pe cuprinsul Episcopiei Spaniei şi Portugaliei.

Evenimentul a debutat duminică, la ora 18.0, cu o slujbă de Te Deumsăvârşită de Părintele Protosinghel Siluan Şandor în bise­rica parohiei ortodoxe române din Valdemoro, urmată de prezentarea programului şi scopu­lui întâlnirii şi de o sesiune de cunoaştere re­ciprocă moderată de doamna preoteasă Antoneta Negru, coordonatoarea misiunii cu preotesele din Mitropolia Ortodoxă Română a Moldovei şi Bucovinei.

Ziua de luni a început cu rugăciunea de dimineaţă, urmată de cuvântul Preasfinţitului Părinte Timotei adresat doamnelor preotese, în care a subliniat importanţa preotesei în via­ţa parohiei. Apoi a atins un punct foarte sen­sibil al preotesei din diaspora, care este condamnată oarecum la singurătate, având în vedere lipsa unui mediu de comunicare cu ce­lelalte preotese din cauza distanţelor foarte mari între parohii, fapt pentru care întâlniri­le de acest gen sunt extrem de importante.

Programul a continuat cu cuvântul ofe­rit de doamna preoteasă Antoneta Negru, „Bucuria de a fi preoteasă”, care a punctat aspectele importante în viaţa unei preotese ca soţie, mamă şi presbiteră, punând accen­tul pe faptul că o preoteasă îşi poate îndepli­ni misiunea în cadrul parohiei doar în mă­sura în care şi-o îndeplineşte pe cea de soţie şi mamă. După servirea prânzului au urmat atelierele de discuţii cu tema: „Cum am vă­zut viaţa de preoteasă înainte de căsătorie si cum este ea în realitate”, care le-au oferit doam­nelor preotese posibilitatea de-a fi ascultate şi înţelese.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări adresate Preasfinţitului Timotei, iar la final Preasfinţia Sa le-a mulţumit doamne­lor preotese prezente pentru participarea şi organizarea unei prime întâlniri de acest fel.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni