Din fragedă pruncie părinții ne învață să ne facem corect semnul Sfintei Cruci, cu toa­tă evlavia și atenția, începând de la frunte cu mâna dreaptă. Facem Cruce cu mâna dreaptă pentru că dreapta e partea Domnului și a ale­șilor Lui, căci de-a dreapta Tatălui S-a înălțat și șade Fiul și tot la dreapta vor sta la Judecata din urmă aleșii lui Dumnezeu. Facem semnul Crucii cu trei degete strâns unite (cel mare, cel arătător și cel mijlociu) ca să ne aducem me­reu aminte de marea taină a Sfintei Treimi, cea una și nedespărțită, zicând cu voce tare sau în gând: În numele Tatălui (când ducem mâna cu cele trei degete unite la frunte) și al Fiului (când ne coborâm spre inimă, la piept – amintindu-ne că și Domnul S-a pogorât din cer pe pământ) și al Sfântului Duh (când ne atingem cu ele umărul drept, știind că îngerul păzitor stă pe umărul nostru drept), iar când spunem AMIN ducem mâna la umărul stâng, atingându-l cu cele trei degete unite, îndepărtând ast­fel influența diavolului ce stă în stânga noas­tră. Cele două degete mici, lipite de podul palmei, înfățișează, pe de o parte, pe Adam și Eva, care cu smerenie și cu pocăință se aplea­că Sfintei și Nedespărțitei Treimi, iar pe de altă parte înseamnă și cele două firi cu care Fiul lui Dumnezeu a coborât pe pământ, firea dumne­zeiască și firea omenească.

Închinarea la Sfânta Cruce este un mijloc care îndeamnă spre lucrare divină toate cele trei laturi ale sufletului nostru de creștini: mintea, spre a cunoaște și adora pe Dumnezeu, în­chinat în Treime; inima, spre a-L iubi cu iubi­rea pe care ne-a arătat-o El, prin jertfirea pe Cruce a Unicului Său Fiu; și voința, spre a lu­cra aici, pe pământ, toate cele bune și plăcute lui Dumnezeu.

Părintele Vartolomeu, Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, Suceava