Semnul Sfintei Cruci

Din fragedă pruncie părinţii ne învaţă să ne facem corect semnul Sfintei Cruci, cu toa­tă evlavia şi atenţia, începând de la frunte cu mâna dreaptă. Facem Cruce cu mâna dreaptă pentru că dreapta e partea Domnului şi a ale­şilor Lui, căci de-a dreapta Tatălui S-a înălţat şi şade Fiul şi tot la dreapta vor sta la Judecata din urmă aleşii lui Dumnezeu. Facem semnul Crucii cu trei degete strâns unite (cel mare, cel arătător şi cel mijlociu) ca să ne aducem me­reu aminte de marea taină a Sfintei Treimi, cea una şi nedespărţită, zicând cu voce tare sau în gând: În numele Tatălui (când ducem mâna cu cele trei degete unite la frunte) şi al Fiului (când ne coborâm spre inimă, la piept – amintindu-ne că şi Domnul S-a pogorât din cer pe pământ) şi al Sfântului Duh (când ne atingem cu ele umărul drept, ştiind că îngerul păzitor stă pe umărul nostru drept), iar când spunem AMIN ducem mâna la umărul stâng, atingându-l cu cele trei degete unite, îndepărtând ast­fel influenţa diavolului ce stă în stânga noas­tră. Cele două degete mici, lipite de podul palmei, înfăţişează, pe de o parte, pe Adam şi Eva, care cu smerenie şi cu pocăinţă se aplea­că Sfintei şi Nedespărţitei Treimi, iar pe de altă parte înseamnă şi cele două firi cu care Fiul lui Dumnezeu a coborât pe pământ, firea dumne­zeiască şi firea omenească.

Închinarea la Sfânta Cruce este un mijloc care îndeamnă spre lucrare divină toate cele trei laturi ale sufletului nostru de creştini: mintea, spre a cunoaşte şi adora pe Dumnezeu, în­chinat în Treime; inima, spre a-L iubi cu iubi­rea pe care ne-a arătat-o El, prin jertfirea pe Cruce a Unicului Său Fiu; şi voinţa, spre a lu­cra aici, pe pământ, toate cele bune şi plăcute lui Dumnezeu.

Părintele Vartolomeu, Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, Suceava