În virtutea unei asemenea imprecizii nebuloase ÅŸi neavând nicio idee nici măcar despre câte rânduri de scaune să aÅŸezăm sau câte porÅ£ii să pregătim, am rugat pe fi­ecare să participe cum doreÅŸte ÅŸi, încredinÅ£ându-ne Sfintei, am mers înainte... Cu li­niÅŸtea aceea grea de dinaintea furtunii. Åži, ca în filmele cu suspans, ajunÅŸi în ziua praz­nicului, la ceasul când aÅŸteptam pe cei ce bine ar fi voit să ajute, în criptă nu e ni­meni ÅŸi mesele-s pustii... Timp oprit în loc. Clipă de singurătate. Golul îi provoa­că Lilianei, diaconiÅ£a noastră, un „Doamne, miluieÅŸte!” suspinat, cu ochii duÅŸi departe ÅŸi o cruce mare ÅŸi resemnată, ca a muntencelor lui Sadoveanu. Dar nu-ÅŸi mistuie răb­darea. Åži, într-un ceas, biserica e plină ca la duminicile mari ÅŸi încă se umple...

Mă opresc aici cu povestea, fiindcă mă (re)duce la narare – a celor rele ÅŸi-a celor bune; istoria nu „prinde” duhul ÅŸi, ajun­gând în acest punct de început al sărbăto­rii, n-aÅŸ face de acum, ÅŸi n-ar fi nicio ispra­vă, decât să îmbrac cu carnea expunerii scheletul programului – „reuÅŸit” în chip minunat, de altfel, punct cu punct, aÅŸa cum e afiÅŸat încă ÅŸi la îndemână pe internet. Drumul nu mi-e pe-aici; o să culeg mai degrabă, de pe firul întâmplării, câte o frântură din impresiile luminoase care ÅŸi-au făcut loc ÅŸi stăruie înlăuntru. Bunăoară, în dimineaÅ£a aceea de praznic, privirea ochi în ochi de la Liturghie cu Hristos ÅŸi Maica Sa din icoanele împără­teÅŸti – icoanele acestea „bune” fiindcă te urmăresc necurios ÅŸi eficient peste tot, în fiecare colÅ£ ÅŸi până în adânc, te interpelea­ză ÅŸi te confruntă cu tine însuÅ£i, dezvăluindu-te, dezvelindu-te, strat cu strat, braz­dă cu brazdă, până la pocăinÅ£ă.

Sau până la starea copilului, aidoma celui pe care l-am reînviat pe seară în Micul PrinÅ£,ca să repovestească (mai cu seamă celor mari, care pe toate le amestecă ÅŸi pe toate le încurcă), în felul lui priceput, cum a învăÅ£at să fie prieten. Ca să ne „îmblân­zească” până la duioÅŸie cu drumul lui în­cercat, jertfelnic, străbătut înfiorat ÅŸi cău­tător de la floarea părăsită pe stea până la capătul celălalt al firului de grâu, unde creÅŸte iubirea.

Am făcut apoi exerciÅ£iul practic al pri­eteniei (proaspăt reînvăÅ£ate) prin mărini­mia lui Ionel Streba, pianistul nostru de predilecÅ£ie, ÅŸi a prietenilor lui, violoniÅŸti de seamă, veniÅ£i de departe să ne stea atât de aproape de cerul inimii, unde ÅŸi-au fă­cut ecou notele lor pline, rotunde, rotun­jite de dăruirea lor în arcadele noastre de catacombă. Oblivional lui Piazzolla sau Dansurilelui Bartok ne-au Å£inut clipe bune departe de vitrina distanÅ£ei în care ne în­gheÅ£ăm, cel mai adesea, de teama de noi înÅŸine ÅŸi a descoperirii în celălalt.

SimÅ£ământ la final: în curgerea apa­rent aleatorie a miÅŸcărilor noastre, des­pre care nu ÅŸtim întotdeauna că sunt cele potrivite, există locuri ÅŸi clipe în care ai certitudinea că trebuia, că a fost bine, să fii. Fiindcă în ele poÅ£i (stră)vedea o cli­pă altfel decât cu ochii – cu vederea ace­ea clară pe care o cearcă neobosit Micul PrinÅ£: „Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă în miezul lu­crurilor"

Andreea Ionescu

INTERVIU CU DOAMNA SILVIA RADU CU OCAZIA VERNISAJULUI EXPOZIÅ¢IEI SALE „GRÄ‚DINA CU ÎNGERI”, PARIS, OCTOMBRIE 2014

La împreună-petrecerea noastră, bucuria s-a propagat ca o undă în mulÅ£imea de oameni, pecetluind întâlnirea, sub ochii martirilor din închisori ÅŸi la umbra în­gerilor aduÅŸi muceniceÅŸte de Silvia Radu pentru a veghea ca ea să fie deplină. Făcută dintr-o singură bucată, aprinsă în credinÅ£a ÅŸi dragostea de Å£ară, plină de spirit ÅŸi de bună simÅ£ire, artista ne-a încredinÅ£at într-o seară gândurile ei, pe care vi le împăr­tăÅŸim în rândurile de mai jos:

AI: Ceea ce faceÅ£i poartă o vigoare care vă ajută ca artist...

SR: Da, mă mână... totul este făcut sub imperiul unei dorinÅ£e... irepresibile... eu sunt mânată de ceva. vreau să spun ceva, am un mesaj, nu fac o expoziÅ£ie doar de dragul de-a o face.

AI: Åži era mai greu de transmis acest me­saj la Paris decât în România? Pentru că oa­menii sunt totuÅŸi diferiÅ£i, adică nu e chiar la fel...

SR: Intr-un fel, mi se pare că aici e mai mare nevoie decât acolo. Dar aici nu prea am cum să-l transmit, că dacă francezii nu vin la expoziÅ£ie... românii, săracii, sunt toÅ£i de acord cu mine când le spun. am vor­bit cu un francez în taxi, atât de drăguÅ£, care mi-a zis: doamnă, în Paris toÅ£i sunt nebu­ni, toÅ£i sunt atei, doar 1% sunt creÅŸtini, e un dezastru. Åži-am început ÅŸi-am vorbit de toate, la urmă era să nu-mi mai ia niciun ban, eram frate ÅŸi soră, a fost o nebunie, un succes total, succes de casă.

AI: Dacă aÅ£i întâlnit un singur francez cu care aÅ£i vorbit aÅŸa, eu zic că ceva e împli­nit.

SR: Păi eu ce zic, e minunat, dar nu­mai unul am întâlnit (râde). Nu mi-a luat toÅ£i banii.

AI: Să ÅŸtiÅ£i că n-am auzit de asta în Paris!

SR: Dom’le, eu sunt o ÅŸmecheră de n-aveÅ£i idee, eu prind omul, ÅŸtiu să-l ma­nevrez, fac pe nebuna, sunt simpatică, asta-i tot. ÅŸi vedeÅ£i ce vârstă am, asta face că am o experienÅ£ă care este enorm de im­portantă, îmi dau seama... ÅŸi pe urmă, mă ajută Dumnezeu. Efectiv. Înainte să vor­besc, zic: Doamne, ajută-mă, învaÅ£ă-mă ce să vorbesc. Câteodată vorbesc ÅŸi liber. De obicei, îmi scriu, nu pot să vorbesc aÅŸa. pentru vernisaj, am tot citit, să nu depăÅŸesc cinci minute, că părintele a zis: cinci minute să fie. A, interviuri când dau, zic: Doamne, ajută-mă, că habar n-am.

Eu fac expoziÅ£ii cu un mesaj, întotdeau­na, mi se pare că e important ca un artist să aibă ceva de spus, constructiv, care să-i ajute pe oameni, e important să nu faci artă pentru artă, să faci artă cu un mesaj, cu un mesaj foarte bine gândit, să te gândeÅŸti ce ai putea să faci ca să le deschizi un drum sau, cumva, să le dai o idee bună . Nu sunt deloc de acord cu arta asta care creează si­tuaÅ£ii, lucruri neplăcute, care vorbeÅŸte de lucruri de care nu trebuie să vorbeÅŸti, că sunt de nevorbit. Artistul nu are voie să fie aÅŸa, artistul este lăsat cu un dar de la Dumnezeu ÅŸi, dacă foloseÅŸti darul ăsta in­vers, în loc să ajute oamenii, dimpotrivă, îi ajută să devină mai răi ÅŸi mai nenorociÅ£i, ÅŸi el de fapt îi mână la păcat. Eu sunt împo­triva publicităÅ£ii de pe stradă, care te mână la păcat. Nu e voie să văd lucruri indecen­te. Asta înseamnă că ÅŸcoala care l-a format pe publicist e de vină. Artistul, dacă are un har, să-l folosească spre binele oamenilor. Åži fac expoziÅ£iile mele mânată, zic eu, de ceva bun.

AI: Åži care este mesajul „Grădinii cu în­ger?

SR: Am pornit cu îngerii ăÅŸ­tia ai mei, care sunt vestitori, pentru că în momentul de faÅ£ă oamenii renunÅ£ă la a fi apropiaÅ£i între ei ÅŸi au nevoie de îngeri să-i apropie. Îngerii fac legătura în­tre cer ÅŸi pământ ÅŸi legătura în­tre oameni. Îngerii ne ajută să cunoaÅŸtem un spaÅ£iu – eu vin cu îngerii din România, ca oamenii din FranÅ£a să cunoască spaÅ£iul românesc, ce înseamnă România, prin ce a trecut, ce are de arătat, ce are bun ÅŸi interesant. România lui Dumnezeu făcută de Dumnezeu, România oameni­lor din România, România martirilor, căci pământul românesc e plin de martiri, ÅŸi va rodi în timp prin martirii pe care i-a dat, chiar din primele secole. Åži asta mi se pare extraordinar, sunt puÅ£ine Å£ări care se pot „lăuda” cu aÅŸa ceva.

AI: Dumneavoastră puneÅ£i aici accent pe martirii din închisori...

SR: Mi se pare că e important să arătăm cât de periculos a fost ceea ce s-a întâmplat. Åži lucrurile sunt încă în neregulă. Mi se pare că ce se întâmplă în acest moment, când noi exacerbăm libertatea asta care de fapt duce la rău – mi se pare că drepturile omului sunt o invenÅ£ie – Dumnezeu îi dă omului toată libertatea; dacă omul este crescut în biserică, el nu alege decât binele, pentru că ÅŸtie că dacă alege păcatul se îngră­deÅŸte. Or, asta se propune acum, asta se doreÅŸte de fapt la ora asta, ca omul să aleagă partea rea. Mult mai uÅŸor alegi răul decât binele. ÅžtiÅ£i ce spunea un copil într-o carte minunată cu gânduri ale copiilor? Că răul se face mult mai uÅŸor pentru că îl faci fără să gândeÅŸti, pe când binele trebuie să gândeÅŸti ca să-l faci.

A fost o suferinÅ£ă foarte mare când a venit tăvălugul comunismului peste România, care a fost Å£ara cea mai străină de comunism. În România a fost cel mai „slab” partid comunist din Europa. De asta am fost cei mai pedepsiÅ£i. Aici trebuia să fim pedepsiÅ£i ca să ne trezim ÅŸi să devenim altceva. Deci a trebuit să ni se bage în puÅŸcărie tot ce am avut mai bun. Extrem, extrem de puÅ£ini au scăpat. Majoritatea oamenilor de calitate în România au fost arestaÅ£i. Mi se părea că e un lucru onorant să fii arestat. Åži dacă nu erau arestaÅ£i, foarte mulÅ£i plecau în munÅ£i. Erau oameni care plecau în munÅ£i ÅŸi aÅŸteptau să vină americanii. Americanii nu au venit deloc. Åži am fost atât de pedepsiÅ£i, încât s-au umplut gropile comune cu oameni de primă calitate, de primă mână. Foarte, foarte mulÅ£i preoÅ£i ortodocÅŸi au fost închiÅŸi. Părintele Sofian zicea ca 10% dintre deÅ£inuÅ£i erau preoÅ£i ortodocÅŸi. Or, lucrul ăsta trebuie să se ÅŸtie. Am simÅ£it nevoia să fac aceste portrete de martiri ÅŸi le-am făcut într-o bucurie imensă. Ele se cereau făcute, pur ÅŸi simplu. Pot să spun că mi-au ieÅŸit, îi mulÅ£umesc lui Dumnezeu.

AI: Este foarte frumos colţul acela...

SR: Este o minunăÅ£ie, este o bucurie. Am fost atât de fericită că la vernisaj au venit sora lui Valeriu Gafencu ÅŸi logodnica lui. Seta se numeÅŸte, era sora lui Paul Miron, care a făcut Monumenta Linguae Dacoromanum, între Freiburg ÅŸi IaÅŸi. Valeriu a văzut în vis pe Maica Domnului care a venit la el ÅŸi i-a spus: „Tu numai la mine trebuie să te gândeÅŸti”. Åži în momentul acela el a renunÅ£at la Seta ÅŸi la gândurile lumeÅŸti. A avut niÅŸte revelaÅ£ii care l-au dus să renunÅ£e la tot ce era lumesc. Era un om deschis spre sfinÅ£enie. Aiudul la ora aceas­ta geme de sfinte moaÅŸte.

Altă idee care mi s-a părut foarte importantă: în momentul actual suntem total străini de cruce. Fiind străini de cruce, tot răul pătrunde în lume. Vorbeam de drepturile omului – păcatul care cuprinde totul. Åži mi se pare că este foarte important să arătăm importanÅ£a familiei. Familia formată din mamă, tată, copii, bunici, mătuÅŸi ÅŸi aÅŸa mai departe. Am chemat toÅ£i părinÅ£ii ÅŸi copiii ÅŸi i-am desenat.

AI: L -am recunoscut ÅŸi pe Iulian Capsali acolo...

SR: A venit ÅŸi Iulian Capsali cu toÅ£i copiii. Tocmai scosesem lucrările să le duc la Piatra-NeamÅ£, fiindcă aveam o expoziÅ£ie acolo, ÅŸi s-a fotografiat cu toÅ£i co­piii printre îngeraÅŸi. O fotografie superbă. Dar ei sunt mult mai frumoÅŸi în realitate decât în fotografie. Sunt superbi. Fiecare copil este o splendoare ÅŸi sunt toÅ£i dăruiÅ£i de Dumnezeu, cuminÅ£i, la locul lor ÅŸi drăguÅ£i.

O  bucurie! Iar mama, care are 9 copii, este ca o floa­re. NaÅŸte acasă pentru că la spital are neplăceri, fiind­că ÅŸi doctorii se leagă de ea: „Ce e asta, de faceÅ£i atâ­Å£ia copii?”. Este păcatul care circulă în lume. Nu umblăm decât după distracÅ£ie: „DistraÅ£i-vă, faceÅ£i-vă plăcerile, trăiÅ£i în lux, cumpăraÅ£i tot ce nu vă trebu­ie ca să fiÅ£i fericiÅ£i”. Mie mi se pare că este o altă for­mă de comunism. În momentul în care înlocuim credinÅ£a, pe Hristos, cu toate lucrurile lu­meÅŸti, dacă înlăturăm tot ceea ce este adevărat ÅŸi de care avem ne­voie ÅŸi care de fapt susÅ£ine lu­mea, atunci ce facem? Noroc că mai avem oameni sfinÅ£iÅ£i de Dumnezeu care se roagă pentru noi, altfel am dispărea cu totul. Îmi spunea odată cineva: „Nu am timp de biserică”. Dar dacă Dumnezeu nu ar avea timp de noi, ce ar mai rămâne din ome­nirea asta? Nu există ceva mai important pe lumea asta decât Sfânta Liturghie. Eu aÅŸa am în­văÅ£at ÅŸi aÅŸa este. Åži mi s-a părut foarte frumos că a venit aici acest noian de îngeri care aduc veÅŸti despre România, despre frumuseÅ£ile ei (munÅ£ii, marea ÅŸi tot ce avem noi, fiindcă, slavă Domnului, avem o Å£ară foar­te frumoasă), despre credin­Å£a noastră absolut adevărată, despre toÅ£i martirii noÅŸtri ÅŸi dorinÅ£a de a trăi frumos.

AI: Si peisajele de unde sunt?

SR: Peisajul acela este de la Vama Veche. Vama Veche este un loc unde Dumnezeu a avut grijă de noi. SoÅ£ul meu sculpta, scotea pietre din mare ÅŸi după aceea le cioplea. Anul ăsta scotea pietrele pen­tru la anul, bolovani mari de tot ÅŸi îi punea sub mal, îi proptea pentru că apoi ve­neau valuri mari în timpul ier­nii. Åži era atât de fericit când în anul următor îi găsea acolo. De trei ori s-a întâmplat să i se fure lucrările ÅŸi l-a ajutat Sfântul Mina. Citeam toÅ£i acatistul Sfântului Mina ÅŸi le găseam de fiecare dată. Prima noastră lucrare cu care am strâns bani pentru bi­serica de la Vama Veche se chema O himeră grăbită,un cal făcut din bronz. A fost lucrarea dorită de directorul muzeului din Amsterdam. Omul acesta (n.r. Vasile Gorduz) a lucrat acolo douăzeci ÅŸi ceva de ani piatra, a avut această bucurie de la Dumnezeu, iar eu am făcut peisaje. Unde fusese vechea pescărie era o platformă de beton ÅŸi eu mergeam din Vamă până la locul ăla, 3 km dus ÅŸi întors. Tot drumul mă rugam la Dumnezeu, pen­tru că erau momente în care nu îmi plăcea ce vedeam. Åži atunci mă rugam: „Iisuse Hristoase, te rog frumos, scoate-mi ceva înainte" Găseam întotdeauna cu ajuto­rul lui Dumnezeu un subiect nou, ca să pictez altceva ÅŸi reuÅŸeam. Eu nu sunt un mare talent, eu sunt un om prin care se vede cât de mult ajută Dumnezeu. Asta este sin­gura mea calitate. M-a ajutat Dumnezeu să am această bucurie a întâlnirii cu arta. Åži mai era ceva: eram în tim­pul comunismului ÅŸi mie marea îmi dădea senzaÅ£ia li­bertăÅ£ii. Stăteam pe mal ÅŸi eram un om liber. Era o bu­curie imensă să văd marea aceea care întotdeauna îÅ£i oferea altceva. A fost o experienÅ£ă unică. Trăiam în ru­găciune în permanentă ÅŸi reuÅŸeam să scot din rugăciu­ne ceea ce făceam.

După aceea, la un moment dat, chiar după ce am ter­minat biserica, Dumnezeu a zis „Gata, copii! AÅ£i făcut biserica, nu mai aveÅ£i voie la mare”. Åži ne-am îmbolnăvit de cancer ÅŸi soÅ£ul meu ÅŸi eu. În anul în care se constru­ia biserica am stat numai în pat, am fost foarte bolnavă ÅŸi în toamnă m-am operat.

AI: Cum aţi traversat cancerul?

SR: Cu rugăciunea. Dumnezeu m-a ajutat. Doctorul, Ionel Popescu, al cărui portret a fost ÅŸi în expoziÅ£ie, mi-a spus după operaÅ£ie că nu scap decât dacă vrea Dumnezeu. Åži aÅŸa a fost.