Prezentarea ofertei de cursuri pentru perioada 2014-2015 a fost făcută de Părintele Patriciu Vlaicu. Precizăm că înscrierile la aceste cursuri au început pe data de 17 oc­tombrie 2014. Mai multe detalii despre Centru și despre programele de studiu pe care le oferă sunt de găsit pe situl www.teologia.eu. În finalul întâlnirii, părintele Vasile Gavrilă a avut bunăvoința să ne împărtășească din experiența sa ca profesor în cadrul Centrului Dumitru Stăniloae.

P. Vasile Gavrilă: Am participat și anul trecut la acest proiect, acum este al doilea an. Nota distinctivă a ceea ce se întâmplă aici, care m-a bucurat foarte mult, este deschide­rea cu care se abordează toate problemele. O deschidere care este însoțită, sau care este mai degrabă generată, de problemele și fră­mântările concrete ale oamenilor, astfel în­cât teologia care se dezvoltă aici, care se prac­tică aici în cursuri gen conferință, în seminariile, în întâlnirile pe care le avem – e adevărat, puține întâlniri – nu este o teolo­gie abstractă. Este o teologie concretă, care are o foarte mare aplicabilitate, și asta face, pe de o parte, să fie o deschidere extraordi­nară, iar în al doilea rând, ce mi se pare la fel de important și care contribuie, de aseme­nea, la această deschidere, este interesul ce­lor care vin aici. Pentru că la aceste cursuri, care sunt niște cursuri introductive și pregă­titoare pentru ceea ce se dorește a deveni Centrul de Studii „Dumitru Stăniloae”, oa­menii aceștia, cursanții, vin dintr-o căutare, dintr-o libertate, dintr-o dorință și dintr-o frământare pe care o au. Åži asta am consta­tat-o când, la întrebările pe care le pun oa­menii după cursurile pe care le ținem, și acum, în cadrul sesiunilor de evaluare, când, fie în timpul expunerii, prezentării lucrării, în tim­pul examinării, cursanții nu vin doar cu niș­te răspunsuri, ci vin cu niște răspunsuri-problemă, răspunsuri-întrebare. Nu mai zic de perioada conferințelor, a cursurilor gen con­ferință, există o parte a întâlnirii care e con­stituită dintr-o serie de întrebări.

Uneori sunt întrebări la care nu se poate răspunde, pentru că nu este suficient timp. Ceea ce înseamnă un lucru foarte important: am experiența aceasta a organizării unor în­tâlniri ale tinerilor cu diferite personalități și sunt situații în care întrebările nu sunt pe mă­sura expunerii, nu sunt la măsura personali­tății invitate, sau uneori sunt chiar întrebări foarte puține. Aici e uneori imposibil să răs­punzi la atâtea întrebări. De unde știu lucrul acesta? Nu numai din ceea ce mi s-a comu­nicat de la Centru, din partea staff-ului, ci și de la cei cu care m-am întâlnit și mi-au spus: mi-ați răspuns la întrebarea asta, însă mai am ceva la care nu ați avut timp să răspundeți. Åži-atunci, am discutat – ceea ce mi se pare foarte important.

În al doilea rând, dacă vorbim de deschi­dere, mi se pare importantă dimensiunea du­hovnicească a acestor cursuri, a acestor întâlniri. Noi trebuie să recunoaștem că trecem printr-o criză duhovnicească și mai ales teologia academică trece printr-o astfel de cri­ză. Nu sunt eu primul care o semnalez. Părintele Placide Deseille, în Nostalgia Ortodoxiei,spune foarte lămurit lucrul aces­ta, că sunt foarte puțini profesori de teologie care au reușit să îmbine academicul cu du­hovnicescul. Åži el dă numai trei exemple, pe care le-a cunoscut: Vladimir Lossky, Părintele (Sfântul) Iustin Popovici și Părintele Stăniloae. Cum a fost posibil lucrul acesta ?

O voi spune parafrazându-l: pentru că i-a văzut pe acești profesori croiți din ace­eași stofă cu Părinții. Nu îndrăznesc să cred că profesorii care au participat la acest Centru, sau eu, cel puțin, nu mă pun între cei care sunt croiți din aceeași stofă cu Părinții Bisericii. Nu știu dacă și cursanții la fel. Însă constat un lucru: că au o foarte adâncă și reală ancorare în lecturile din Părinții Bisericii. Ceea ce este foarte impor­tant. Åži-atunci, provocările lor, abordarea lor, merg pe această linie, și asta dă și con­sistență –din dezbaterile care au loc, din dis­cuții, e clar că nu dă numai o direcție, ci și o perspectivă a teologiei Părinților.

Åži dacă ar fi să definesc eu ceea ce este cel mai important în teologia Părinților, este pe de o parte o teologie rezultată dintr-un dialog direct, așa cum, de exemplu, procedează Părintele Stăniloae. Când părintele Stăniloae vorbește despre Dumnezeu, vorbește ca unul care parcă ar fi fost acolo, ar fi stat acolo și ar fi coborât la oameni și le împărtășește o ex­periență pe care el a avut-o, a trăit-o. Al doi­lea aspect al teologiei Părinților este perspec­tiva eshatologică. Nu se termină aici, nu e o teologie pe care am pus-o în tratate, am în­chis-o, am pus tratatele în sertare sau în bi­bliotecă și gata! Nu, categoric nu! Ei, lucrul acesta se vede foarte clar, și este o ancorare – mai ales că am ținut cursurile de teologie li­turgică – am văzut lucrul acesta, este o anco­rare în teologia liturgică, și mi-am dat seama că pentru oamenii aceștia, ceea ce eu le-am spus la curs, și anume că Euharistia este cen­trul vieții liturgice, pentru oamenii aceștia asta este ceva concret. Åži-am constatat la ul­tima întâlnire, la ultimul seminar, cu cei care au dorit să vină cu mine în seminar, și cred că asta poate mărturisi fiecare profesor care și-a adunat un grup de cursanți în jurul lui, n-am reușit să răspundem la toate întrebările pe care le-am avut – și eu am, la rândul meu, în­trebări pe care le-am adresat lor, și când îmi pun mie întrebări le pun și eu lor, și este un dialog continuu. Din ce motiv n-am reușit? Pentru că multe sunt întrebări fundamenta­le, pe care nu le poți trata cu superficialitate. Åži asta dă o bucurie, o mulțumire.

Asta nu înseamnă că nu sunt carențe. Sunt multe carențe; întâi de toate, sunt ca­rențele lucrului care este la început. Sunt multe lucruri care trebuie corectate, recti­ficate, dar asta se va face din mers. Proiectul, demersul, nu trebuie să se oprească până când le punem la punct, și după aceea să meargă mai departe. Nu, mi-e foarte clar lu­crul acesta. În privința lipsurilor, carențe­lor, nu cred că sunt chestiuni de esență, de fond, ci organizatorice, sunt aspecte care țin de deontologie, însă ce contează este că atât sinceritatea organizatorilor, cât și răs­punsul cursanților la chemarea acestora, la fel de sincer, și care vine din dorința de a se îmbogăți și de a se edifica în anumite pro­bleme teologice, duhovnicești, asta va duce la un rezultat bun. Am această nădejde și cred, de asemenea, că acest proiect va fi o foarte mare provocare pentru teologia aca­demică, din România mai ales. Pentru toa­tă teologia academică, care, din punctul meu de vedere, nu știu dacă trebuie reanimată sau dacă nu cumva anumite lucruri trebuie descoperite, învățate. N-aș vrea să fac o com­parație, însă mi se pare că aici este vorba de un alt nivel, de o altă abordare. Fapt pentru care sunt foarte încântat, foarte fericit, par­ticip cu foarte multă dragoste și dăruire la ceea ce se întâmplă aici și îmi doresc tare mult ca lucrurile pe care le fac eu să fie de folos. Că dacă nu e de folos și n-are perspec­tivă, nu mai are niciun sens.

P. Răzvan: După reacția studenților, bucuria a fost cu siguranță împărtășită și ați trezit dorire pentru ...

P. V.: Mă bucur pentru lucrul acesta, că și ei mi-au creat bucurie, și dacă le-am cre­at și eu lor bucurie, este formidabil.

P. R.: Vă mulțumim !

P. V. : Cu drag.