Fiecare început de an le prilejuieşte bucurii numeroase românilor din parohia „Sfinţii Ierarhi Calinic de la Cernica şi Fructuosus de Tarragona” din Tarragona, Spania, care îşi prăznuiesc cel de-al doilea hram în data de 21 ianuarie. Fiind o sărbătoare deopotrivă a ortodocşilor şi catolicilor, Sfântul Fructuosus este cinstit în cele două Biserici prin slujbe şi ceremonii religioase speciale, la care sunt invitaţi ierarhi ai Bisericii noastre din diferite eparhii, din ţară sau diaspora. Credincioşii participă an de an la comemorarea actului său martiric, ce are loc în amfiteatrul de la malul Mării Mediterane, chiar pe locul unde Sfântul Fructuosus şi-a dat ultima suflare pentru credinţa creştină, în vremea persecuţiei împăraţilor Va- lerian şi Galian (anul 259).
Amfiteatrul de la malul mării, unde cei trei au fost martirizaţi, păstrează un spirit al credinţei puternice, pe care nu doar spaniolii, ci şi românii noştri ortodocşi şi-au însuşit-o şi o propovăduiesc departe de ţara lor. Şi o arată de fiecare dată când îşi cinstesc ocrotitorii şi cu alte evenimente pe care le organizează împreună.
MITROPOLITUL SERAFIM, OASPETE LA TARRAGONA
De zece ani, de când îi păstoreşte pe românii de aici, părintele Vasile Băltăreţu a avut mereu invitaţi ierarhi ai Bisericii noastre la evenimentele prilejuite de hramul parohiei. Şi acestea se întind pe durata câtorva zile. De anul trecut, totul are loc sub patronajul direct al fragmentului din moaştele Sfântului Ierarh Calinic de la Cer- nica, pe care parohia l-a primit anul trecut cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Nu lipseşte niciodată chi- riarhul nostru, Preasfinţitul Timotei.
Anul acesta, bucuria celebrării hramului a fost încununată pentru creştinii din Tarragona de întâlnirea cu Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.
Duminică, 21 decembrie, Înaltpreasfinţitul Serafim a slujit Sfânta Liturghie, în biserica din Tarragona, la care au participat sute de români, adresând la final un cuvânt de învăţătură, care le-a dezvăluit celor prezenţi adevărata credinţă în Hristos. Ierarhul le-a explicat cum trebuie să simtă trăirea cu Hristos, le-a vorbit despre importanţa frecventării bisericii şi participării la sfintele slujbe, despre puterea rugăciunii şi despre recunoştinţa omului pentru toate darurile primite de la Dumnezeu.
La final, Mitropolitul i-a mulţumit părintelui Vasile, pe care îl cunoaşte încă din anul 1990 şi căruia i-a fost profesor şi duhovnic în timpul studiilor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. În semn de recunoştinţă şi apreciere, Părintele Mitropolit a primit o icoană cu Sfântul Fructuosus şi cei doi diaconi ai săi.
La Sfânta Liturghie au luat parte şi Consulul României la Barcelona, Geanina Mihaela Boicu, precum şi oficiali spanioli.
ÎN DIALOG CU PĂRINTELE MITROPOLIT
Seara de duminică a venit cu noi împliniri duhovniceşti, întrucât Mitropolitul Serafim a slujit Taina Sfântului Maslu în biserica din Reus, înconjurat de şapte preoţi.
După Sfântul Maslu, Înaltpreasfinţitul Serafim a susţinut o conferinţă despre suferinţele prin care trec oamenii în vremurile acestea, despre necazurile şi bolile care vin asupra noastră, despre puterea rugăciunii şi a postului. Toţi cei care au fost de faţă au avut ocazia să adreseze întrebări arhiereului, atât legate de tema propusă, cât şi pentru a-şi lămuri diverse gânduri legate fie de rugăciune, frecventarea bisericii, creşterea pruncilor, fie de mântuirea sufletului, influenţele sectare, petrecerea timpului în folos duhovnicesc sau comportamentul în casa Domnului.
La final au fost cu toţii miruiţi, după ce s-au închinat unui fragment din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, adus spre închinarea credincioşilor de către părintele paroh din Burgos.
ÎN VIZITĂ LA MĂNĂSTIRI CATOLICE
O dată cu vizita arhierească în parohia Tarragona, Mitropolitul Germaniei a avut ocazia să cunoască mai bine două dintre aşezămintele monahale catolice din această regiune, şi anume mănăstirea de călugări benedic- tini de la Montserrat şi cea de la Poblet.
Luni dimineaţa, Înaltpreasfinţitul Serafim a vizitat Mănăstirea de la Montserrat, fiind însoţit de Preasfinţitul Părinte Timotei, pr. Vasile Băltăreţu, părintele Simeon de la Mănăstirea Vilar din Franţa şi părintele Claudiu. Cealaltă mănăstire vizitată a fost cea de ordin cistercian de la Poblet. Au ajuns aici marţi dimineaţa, chiar în ziua de 21 ianuarie, când este cinstit Sfântul Fructuosus, după ce, de la ora 6.00, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim a slujit Sfânta Liturghie arhierească în biserica din Reus, împreună cu părintele Vasile.
În contextul în care ne aflăm în Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (18-25 ianuarie), an de an sărbătoarea Sfântului Fructuosus de Tarragona capătă conotaţii aparte. Ierarhii ortodocşi care conduc manifestările religioase la hramul parohiei noastre sunt invitaţi să participe şi la evenimentele organizate de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Tarragona în acest oraş.
Luni seara a avut loc o rugăciune ecumenică în biserica Parohiei Sfântul Antonie de Padova Capuxins, la care Excelenţa Sa Jaume Pujol Balcells, Arhiepiscopul de Tarragona, i-a primit pe Înaltpreasfinţitul Serafim şi pe Preasfinţitul Timotei, alături de alţi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române, ca şi ai altor Biserici. La acest moment, Părintele Mitropolit Serafim a vorbit despre credinţa în Dumnezeu, despre dragostea faţă de Domnul şi faţă de aproapele, de orice confesiune religioasă ar fi.
Marţi, 21 ianuarie, în ziua de pomenire a Sfântului Fructuosus, a avut loc, dimineaţă, citirea Actului martirical acestuia, cu cei doi diaconi ai săi, moment care se ţine de fiecare dată în amfiteatrul de la malul Mării Mediterane, unde cei trei au murit pentru credinţa lor. Au luat parte şi ierarhii noştri, alături de gazdele din Tarragona, iar seara, la ora 20.00, au asistat la Liturghia oficiată de Arhiepiscopul Catolic în Catedrala din Tarragona. Adresând un cuvânt la final, Mitropolitul nostru a vorbit despre importanţa sfinţilor în unitatea dintre creştini: „Sfinţii din Occident şi Orient ne unesc pe noi toţi, pentru că în sufletele lor nu există diviziune", a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Bucuria hramului a fost şi în acest an deplină, românii din Tarragona au primit binecuvântări arhiereşti, s-au ridicat duhovniceşte luând parte la sfintele slujbe, s-au împărtăşit din cuvintele pline de înţelepciune ale ierarhilor, s-au încărcat cu tăria ierarhilor în faţa ispitelor acestei vieţi, au pus la suflet învăţături şi, pentru toate acestea, au fost îndemnaţi să îşi manifeste recunoştinţa faţă de Dumnezeu, de la care sunt toate.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team