Prăznuirea Venirii în trup a lui Dumnezeu și petrecerea Lui în lumea aceasta constituie pentru noi, dincolo de bucuria și pacea pe care ne-o aduce, de darurile pe care le primim și de bunătățile cu care ne înfruptăm, un binecuvân­tat prilej de a ne aprofunda credința, ca unii care mărturisim în Crez, cu privire la Unul Domnul Iisus Hristos, că S-a pogorât din ce­ruri și S-a întrupat, de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și S-a făcut om. De măsura în care pătrundem și ne pătrundem de Taina Întrupă­rii lui Dumnezeu depinde folosul cel mântui­tor pe care îl tragem din darurile pe care aceas­ta ni le-a adus și pe care suntem chemați să ni le însușim, în vederea mântuirii.

Iată că Fiul lui Dumnezeu Se întrupează pentru mult mai mult decât pentru a ne da prilejul, an de an, de a prăznui și de a mânca bine sau de a dărui sau primi cadouri. Așa cum ne spune Evanghelia, El vine să ne aducă Ha­rul cel dumnezeiesc și, mai mult decât atât, har peste har.

După două mii de ani de la întruparea Domnului, atmosfera duhovnicească și de conștiință a prezenței și chiar a existenței lui Dumnezeu Cel viu este izbitor de asemănă­toare cu cea dinaintea întrupării Mântuitoru­lui. Orbirea duhovnicească și surzenia față de Cuvântul Adevărului sunt la fel de mari; indiferența față de cele cerești și preocuparea exclusivă pentru cele pământești și care se pot gusta imediat, acum și aici, caracterizează pe majoritatea creștinilor și, cu atât mai mult, pe toți ceilalți locuitori ai pământului.

Aceasta este realitatea prezentă, descreștinată, în care suntem chemați să întâmpinăm Nașterea Domnului. Åži tocmai de aceea este atât de important, adică ESENÅ¢IAL, să înțelegem în ce fel Fiul lui Dumnezeu se face Fiul Omului, pentru noi – TOÅ¢I – și pentru a noastră mântuire, și în ce fel Își însușește și asumă firea Omului (Adamului) căzută până în punctul în care am descris-o mai sus și în care suntem capabili să ajungem fiecare din­tre noi.

Fiul lui Dumnezeu nu ia asupra Lui o umanitate impersonală, adică la modul ge­neral, ci Își însușește, prin asumarea firii omenești, pe fiecare purtător al acesteia, adi­că pe fiecare individ (în grecește atomos), pentru a-i dărui statut de persoană (ipostas al firii omenești asumate de El). Aceasta mă privește, așadar, și pe mine și pe fiecare din­tre noi. Aceasta ne privește pe toți fiii omu­lui împreună, redându-ne nu doar împăca­rea și unitatea dinlăuntrul nostru, ci și unitatea și împăcarea dintre noi, unii cu ceilalți. De fapt, praznicul Nașterii Domnu­lui devine pentru fiecare dintre noi sărbăto­rirea propriei noastre încorporări în trupul Noului Adam, care, contrar Adamului cel vechi, care ne-a contaminat de căderea lui și de toate nefastele ei consecințe, ne face părtași, precum mlădița altoită care se împărtășește din seva trunchiului pe care s-a altoit, de însăși Viața Sa, de Trupul și de Sân­gele Său cele curățate de păcat și de moarte și care, de acum, sunt molipsitoare de sfințenie și de viață veșnică (cf. 1 Corinteni 15, 45). Această MINUNE s-a petrecut cu fiecare dintre noi prin Botez, atunci când ne-am dez­brăcat de omul cel vechi și ne-am îmbrăcat în cel nou (cf. Coloseni 3, 9; Efeseni 4, 22; Romani 6, 6), devenind nu doar un trup cu Hristos, ci și fii, prin Har, ai Tatălui celui Ce­resc și, prin urmare, moștenitori ai Împărăției Sale pe care ne așteaptă, la sfârșitul petrece­rii noastre pe pământ, să o luăm în primire.

De aceea, înțelegând mai deplin care este partea lui Dumnezeu în lucrarea mântuirii noastre, să ne bucurăm de Domnul Cel ce vine la noi, nu cu năluciri înfricoșându-ne pre noi, ci ca un prunc mic, cu mânuțe gingașe întinse spre noi, așteptând să-L primim, fără teamă, în brațele inimii noastre, încrezători fiind în puterea Sa mântuitoare, căci, atunci când a luat chip de rob și S-a făcut întru toa­te asemenea nouă (cf. Filipeni 2, 7), a asu­mat firea noastră, INCLUSIV cu neputințele, cu lipsurile, cu temerile, cu tendințele și cu înclinațiile ei de a aluneca spre cele vătămă­toare sau spre cele pierzătoare și osânditoare ei, știind că a le depăși și vindeca este cu neputință pentru noi singuri, partea noastră rămânând doar de a le asuma și a le pocăi cu­rajos și a I le aduce, spre vindecare, nelăsându-ne tentați nici de a le ascunde în tufișurile Adamului căzut, nici de a le lăsa să se impu­nă ca fiind normale, pe motivul că așa face toată lumea.

Aceasta făcând, și în inimile noastre va ră­suna cântarea îngerilor vestitori ai Nașterii Dom­nului, umplându-ne de o pace și o bunăvoire care se vor revărsa peste cei din jurul nostru, peste aproapele nostru (părinți, soț, soție, co­pii, frați și surori), pe care avem cel mai adesea tendința să-l ignorăm, să-l expediem sau să-l rănim, aducând în casele noastre bu­curie mare... Åži astfel, prin însușirea Ha­rului întrupării Domnului, se reface fărâmițarea pe care individualismul și egoismul, roadele ruperii de Dumnezeu, le aduc întru noi și între noi.

Având, astfel, mai limpede în conștiința noastră creștină măreția da­rurilor pe care ni le aduce întruparea Fi­ului lui Dumnezeu, să cântăm și noi, împreună cu sfântul și marele Ierarh Grigorie de-Dumnezeu-cuvântătorul:

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos să vă fie tuturor spre bucurie și folos!

Iar Anul Nou calendaristic ce vine să vă fie tuturor prilej de nou început pe calea urmării mântuitoare a Celui Care S-a făcut asemenea nouă ca să ne redea asemănarea pierdută cu El!

Al vostru părinte și îndrumător pe calea mântuirii, în aceste vremuri de în­cercare și strâmtorare, cu neclintită nă­dejde în mila și ajutorul de la iubitorul de oameni Dumnezeu,

† Episcopul SILUAN al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei