ÎN LOC DE PROLOG

Se întâmplă ca uneori timpul să zăbovească mai mult într-un loc. Ce înseamnă acest lucru pentru biserica „Saint Michael and All Angels", o fostă biserică de enorie anglicană situată la periferia zonei metropolitane a oraÅŸului Leeds? Am putea spune că înseamnă dăinuire, conti­nuitateÅŸi, în acelaÅŸi timp, un drum nou.

DăinuireÅŸi continuitateprin aceea că rădăcinile creÅŸtine ale locului datează încă din anul 1180, de când este atestat primul lăcaÅŸ de cult de tradiÅ£ie apuseană în această parte a comita­tului englez West Yorkshire. Cuvântul mântuitor al lui Hristos a ajuns însă aici încă din seco­lul al VII-lea creÅŸtin, când episcopul Romei, Sfântul Grigorie Dialogul, a trimis la misiune prin­tre anglo-saxoni pe Sf. Paulinus¹. De-a lungul timpului au fost construite în acest loc, succesiv, cinci biserici, ultima datând din anul 1887. ConstrucÅ£ia bisericii actuale poartă amprenta sti­lului bazilical roman cu elemente gotice, servind ca biserică de enorie pentru comunitatea an­glicană din zonă până în anul 2010, când a fost închisă ÅŸi scoasă la vânzare.

Drum nouprin aceea că începând cu 20 octombrie 2011, această biserică a devenit lăcaÅŸ de rugăciune pentru românii ortodocÅŸi din nordul Angliei aflaÅ£i sub ocrotirea Sfântului Macarie cel Mare, iar din 14 septembrie 2013, odată cu sfinÅ£irea ei, ÅŸi sub ocrotirea Cinstitei ÅŸi de ViaÅ£ă Făcătoarei Cruci, prin acordarea hramului „ÎnălÅ£area Sfintei Cruci".

Despre acest drum nou (început, ce-i drept, mai demult!) vom relata în rândurile care ur­mează; sunt conÅŸtient însă că slovele se vor dovedi sărace pentru a-l descrie aÅŸa cum se cuvine!

DRUM NOU - UNDE ÅžI CUM L-AM ÎNCEPUT?

Am părăsit cuibul de la Mirfield unde am crescut ÅŸi ne-am îndreptat, singuri, spre Leeds, cu dorinÅ£a de a sluji într-o biserică a noastră. Reluând lecturile copilăriei împreună cu fetiÅ£ele mele (ce fericită ocazie!), am recitit în vara aceasta nuvela Popa Tanda,de Ioan Slavici. M-a miÅŸcat profund un fragment în care cred că ne-am putea regăsi ÅŸi noi, în perioada când eram pribegi la Mirfield. Iată textul: „Părintele Trandafir intră în biserică. Dar totdeauna precum in­tră fierarul în fierăria sa. Acuma însă îl prinse o frică neînÅ£eleasă, merse câÅ£iva paÅŸi înainte, se opri, îÅŸi ascunse faÅ£a în amândouă mâinile ÅŸi începu să plângă greu ÅŸi cu suspin înăbuÅŸit ÅŸi fio­ros. De ce plângea el? Înaintea cui plângea? Din gura lui numai trei cuvinte au ieÅŸit: «Puternice Doamne! Ajută-mă!...» Åži oare credea el că acest gând, cuprins cu atâta înfocare în disperarea lui, îi va putea da ajutor? El nu credea nimic, nu gândea nimic: era purtat"² Asemenea părinte­lui Trandafir, ÅŸi noi am fost purtaÅ£i. Am purces la drum cu nădejdea că Domnul va face ceva - ÅŸi a făcut! Domnul ne-a ascultat rugăciunea, chiar dacă aveam pe undeva în minte promisiuni­le de sprijin venite din afara parohiei, promisiuni care ne-au însoÅ£it pentru un timp ÅŸi care au dispărut brusc, cu doar patru zile înainte de achiziÅ£ie. Toate năzuinÅ£ele, toate visele noastre de a avea propria biserică păreau că se vor nărui atunci! Însă Domnul, Cel pe care L-am luat ChezaÅŸ în demersul nostru, a ÅŸtiut să-Åž i termine lucrarea. Oamenii s-au mobilizat ÅŸi, în scurt timp, s-a reuÅŸit ca la suma de bani strânsă cu greu în anii când eram chiriaÅŸi să se adauge diferenÅ£a nece­sară pentru a cumpăra biserica ÅŸi clădirea anexă.

O CLÄ‚DIRE PROPRIE DEFINEÅžTE ÎNSUÅžI AÅžEZÄ‚MÂNTUL

În 1956, vrednicul de pomenire Mitropolit Firmilian Marin al Olteniei a rostit câteva cu­vinte memorabile, atunci când Casa Vorvoreanu din Cetatea Băniei devenea reÅŸe­dinÅ£ă mitropolitană: „O ReÅŸedinÅ£ă proprie de­fineÅŸte însuÅŸi AÅŸezământul, îl fixează, îi dă ga­ranÅ£ie de durată, îl statorniceÅŸte în conÅŸtiinÅ£a publică, îi dă încrederea clerului ÅŸi a credincioÅŸilor”³. Păstrând proporÅ£iile, ÅŸi noi putem spune, parafrazându-l pe mitropolitul (ÅŸi monahul cozian!) Firmilian, că biserica din Leeds a început, modest, să fixeze comunita­tea (deÅŸi încă puÅ£ini, o parte din enoriaÅŸi ÅŸi-au cumpărat casă ori s-au mutat cu chirie în zonă) ÅŸi să se statornicească în conÅŸtiinÅ£a credincio­ÅŸilor ei prin faptul că aici îÅŸi botează acum pruncii, îÅŸi cunună tinerii, îi pomenesc pe cei mutaÅ£i la Domnul ÅŸi se împacă cu ei înÅŸiÅŸi, cu aproapele ÅŸi cu Dumnezeu prin Taina Spovedaniei. Åži toate acestea în ciuda amaru­lui de drum pe care unii îl fac până la biseri­că, parcurgând poate sute de kilometri. Nu mai vorbim de faptul că încă suferim dureri­le facerii, ale plămădirii noastre ca obÅŸte, chiar dacă după nouă ani acest proces ar fi trebuit să fie încheiat...

Odată cu aÅŸezământul ne-au fost daÅ£i în grijă ÅŸi strămoÅŸii adoptivi, adică cei care azi se odihnesc în cimitirul de alături, cândva închi­nători în această biserică sau poate chiar cti­tori ai ei. Se mai găsesc printre români oameni de bine care de PaÅŸte mai aprind lumânări la mormintele lor!

 

MERGÂND PE NOUL DRUM

A urmat o perioadă în care a trebuit să ne acomodăm cu statutul de proprietar, grijile le­gate de rularea întregii proprietăÅ£i sporind de la o zi la alta. În tot acest răstimp am fost ase­menea copilului întâi-născut care nu are fraÅ£i mai mari de la care să înveÅ£e cum să se joace, cum să meargă, cum să scrie sau cum să ci­tească... Ne-am împiedicat de multe ori, însă ne-am ridicat ÅŸi ne-am scuturat, cu ochii Å£in­tă mereu la finalitatea acestei lucrări – închi­narea bisericii lui Dumnezeu, Cel ce ne-a aju­tat să o dobândim ÅŸi să o înfrumuseÅ£ăm după modestele noastre puteri, abilităÅ£i ÅŸi resurse.

Nu este vreo măreaÅ£ă ctitorie voievodală sau boierească, ci o modestă ctitorie a tuturor acelora care au înÅ£eles rostul ÅŸi chemarea lor pe aici: a ctitorilor, donatorilor, făcătorilor de bine ÅŸi colaboratorilor acestei parohii de la înfiinÅ£a­rea ei în anul 2004 ÅŸi până în prezent, trecuÅ£i în pomelnicul ctitoricesc, la care îi adăugăm pe toÅ£i acei ctitori anonimi care au făcut bine aces­tei sfinte biserici, dar au dorit să fie cunoscuÅ£i numai de Bunul Dumnezeu, ÅŸi pe cei de care nu ne mai aducem aminte sau i-am uitat, dar pe care Dumnezeu nu îi va uita în veac.

 

CONCERTUL

DeÅŸi am planificat cu mare atenÅ£ie lucrări­le de reconfigurare a interiorului, iată-ne ajunÅŸi în ajunul sfinÅ£irii făcând încă retuÅŸuri ÅŸi finisări prin biserică, timp în care invitaÅ£ii noÅŸtri spe­ciali, membrii Grupului Psaltic „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova, demaraseră repetiÅ£iile de dinain­tea concertului! Grupul, condus cu profesio­nalism ÅŸi competenÅ£ă de către dl. profesor Victor Åžapcă⁴, ne-a oferit un adevărat regal mu­zical. Într-adevăr, muzica nu se scrie doar cu talent, ci ÅŸi cu rugăciune. De ce? Pentru că pie­sele ascultate atât la concert, cât ÅŸi la slujbe au fost scrise în vechime în tinda bisericii, în ge­nunchi, cu fior sfânt. Tinerii din grup au cău­tat aceste alcătuiri, le-au prelucrat ÅŸi repus în circulaÅ£ie. În acelaÅŸi timp, concertul s-a vrut a fi ÅŸi o cateheză muzicală, fiecare piesă din con­cert fiind acompaniată de explicaÅ£iile necesa­re legate de tipul cântării, istoria ÅŸi autorul ei. O bună parte din piesele audiate au fost cân­tate în limba engleză, savurate din plin de că­tre cei peste 50 de englezi din zona Leeds-ului, iubitori de muzică bizantină, care nu au vrut să scape ocazia unui astfel de concert! Cred că în seara aceea, la lumina plăpândă a candele­lor ÅŸi a lumânărilor, muzica ÅŸi-a împlinit cu pri­sosinÅ£ă menirea ei, anume aceea de a încânta urechea, de a miÅŸca inima ÅŸi de a cultiva senti­mentele nobile ale omului, acestea fiind „că­suÅ£ele” pe care o muzică trebuie să le bifeze pentru a se numi cu adevărat muzică! Au fost
adresate sincere mulÅ£umiri osteni­torilor de la Institutul Cultural Român de la Londra: dl. Director Dorian Branea, d-na Raluca CimpoiaÅŸu ÅŸi d-na Gabriela Mocan, care, în parteneriat cu parohia noas­tră, au făcut posibilă aducerea aces­tui grup în Marea Britanie.

 

AJUNUL SFINÅ¢IRII

1. Cuviosul Beda, în lucrarea sa The Ecclesiastical History of the English People,face referire la fap­tul că Sfântul Paulinus, italian de origine, a fost primul episcop de York. El este cel care a adus la Hristos micile regate anglo-saxone din Northumbria, zidind mai apoi la Campoduno (numele ro­man al oraÅŸului Leeds de astăzi) o biserică din lemn. Latinescul Campoduno (sau Cambodunum) a fost schimbat cu Leidis/Loidis în timpul anglo-saxonilor, deve­nind ulterior Leeds. OraÅŸul a fost abandonat în jurul anului 400 d.Hr., când trupele imperiale s-au retras din Britannia. Apare pe o hartă/itinerariu antonin din seco­lul IV d. Hr.

2. Ioan Slavici, Moara cu noroc; Budulea Taichii; Popa Tanda, Editura 100 + 1 GRAMAR, BucureÅŸti, 2007.

3. Diac. IoniÅ£ă Apostolache, Palatul Mitropolitan „Vorvoreanu " din Craiova: O moÅŸtenire rânduită în slujba Bisericii,articol publicat în ziarul Lumina,marÅ£i, 2 august 2011.

4. Stră-stră-strănepot al celebrului paÅŸoptist Popa Radu Åžapcă din Celei, jud. Olt, unul dintre or­ganizatorii Marii Adunări Populare de la Islaz.

5. La 30 de mile distanÅ£ă de Leeds se află oraÅŸul York, cunoscut în timpul ocupaÅ£iei romane sub numele de Eboracum; aici armatele im­periale romane l-au proclamat împărat pe Constantin cel Mare, părintele creÅŸtinilor. York-ul de astăzi este un important centru ecleziastic pentru Biserica Anglicană, ocu­pând locul al doilea în dipticele acesteia, după Canterbury.