Imagine ÅŸi cuvânt – lovituri de toacă în memoria noastră de pe acoperiÅŸul lumii moÅ£ilor. CuÅŸmele de paie ale caselor, grajdurilor ÅŸi troiÅ£elor ating cerul, pentru că sunt pe pământuri de la capătul de sus al lumii. Prin ele coboară, alunecând ca zăpada de primăvară, pacea. Să te în­torci acolo de unde ÅŸtii că Å£i-ai pierdut pacea inimii. Pentru această pace de sus, invocată la fi­ecare liturghie, de dorul ei ar trebui să tânjim uneori – despre acest fapt, sau ÅŸi acest fapt ne aduc aminte imaginile lui Iulian ÅŸi Ioan – uneori, când suntem singuri, dar mai ales când ni se pare că nu suntem singuri: în mall-uri, în intersecÅ£ii citadine, în vânzoleală ÅŸi negocieri. De aco­lo, de pe acoperiÅŸul Å¢ării MoÅ£ilor, în faÅ£a acelor troiÅ£e ÅŸi dincolo de ele, „paguba îÅ£i pare ca ÅŸi câÅŸtigul", după alt cuvânt al Părintelui Paisie.

Nu ÅŸtiu unde să plasez cadenÅ£a lor: între imn de slavă, litanie sau bocet. Dar ÅŸtiu că au o multitudine de semitonuri sensibile ÅŸi jocuri subtile de planuri ÅŸi perspective, semn că sunt fo­tografii de preÅ£. Lemne ÅŸi pietre – unele de la Dumnezeu lăsate, altele trecute prin mâna omu­lui în chip de cruci ÅŸi altare – doar asta vedem în imagini. Lăsate neatinse, acestea din urmă se vor co ntopi în curând cu cerul ÅŸi pământul ÅŸi vor fi una. Fotografiile surprind clipa de graÅ£ie de dinaintea acestei disoluÅ£ii ÅŸi reîntregiri a firii. Sunt acolo, nu o dată, surprinse câteva gesturi tan­dre, de învăluire, protecÅ£ie, reazem, atunci cînd lemnul vechi al crucii, ars de ploi ÅŸi sori, e du­blat de un lujer viu de mesteacăn. Există ceva de scriitură ancestrală în această îngemănare din­tre graÅ£ie ÅŸi gravitaÅ£ie, dintre natură ÅŸi cultură, dintre mineral ÅŸi organic. Ca un dans deasupra pământului. Dar, odată întoarse în pământ, nici troiÅ£ele, nici căpiÅ£ele, nici casele, nici grajduri­le moÅ£eÅŸti nu vor fi aceleaÅŸi, căci vor fi însoÅ£ite atunci de pacea ÅŸi paÅŸii celor ce vor fi păÅŸit pes­te acele locuri sau doar le vor fi contemplat, cum facem noi acum.

Din toată această înÅŸiruire de însoÅ£itori, aÅŸ vrea să rămân pe ultimul cuvânt al ei: pe bucu­ria de a ÅŸti că ÅŸi noi, într-un fel sau altul, am fost o clipă oaspeÅ£ii acestei lumi îndumnezeite.

dr. Ramona Novicov, critic de artă