După ce ne-am bucurat cu toţii de sfintele sărbători ale Învierii Dom­nului, sâmbătă, 11 mai 2013, co­piii din regiunea pariziană au fost invitaţi de organizaţia NEPSIS la Limours, ca să desco­pere surprizele din ciocolată ascunse cu mare grijă în grădina Mitropoliei.

Unul dintre copii a pus pe hârtie impre­siile sale, pentru a le împărtăşi şi celor care, din motive binecuvântate, nu au putut fi pre­zenţi câteva dintre momentele frumoase pe­trecute în acea după-amiază.

„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la vânătoarea de ouă de ciocolată de la Limours, parcă îmi saltă şi acum inima de bucurie. Erau ouşoarele aşa de bine ascunse că a trebuit să răscolim toate tufişurile şi să căutăm până şi în fântână ca să găsim câte o pun­guţă cu mult dorita comoară.

Apoi, nu am pornit noi aşa, de capul nos­tru, să căutăm, ci ne-am împărţit în cete. Am aşezat câteva sticle umplute cu apă pe post de popice şi ne-am întrecut la doborâtul lor cu mingea. Ceata cea mai vrednică a pornit pri­ma în căutare şi s-a întors victorioasă cu cinci punguţe. Cei care am rămas ne-am întrecut la ghicitori. Îmi mai aduc aminte una, pentru că era dulce şi suna cam aşa:

«Mama sau bunica-l face / Îl frământă şi îl coace / Cu stafide, nuci sau mac, / Aţi ghi­cit, e... cozonac».

Ceata cea mai isteaţă şi mai iute la ghici­tori a pornit la rândul ei să-şi încerce norocul la vânătoarea de ouă. Ce să vă spun, dragii mei, comorile s-au lăsat cu greu descoperite, pen­tru că fuseseră ascunse cu mare grijă de însăşi Domnia Sa, Vornicul Capitănean.

Vreţi să ştiţi dacă le-am găsit pe toate? Ei bine, vă spun drept, am găsit treizeci şi şapte de pungi, pentru că trei au dispărut ca prin minune, ori în adâncul pământului, ori în adân­cul unei burtici mai flămânde...

După muncă şi răsplată, ouăle au dispă­rut la fel de repede cum au apărut, lăsând în urmă prelungiri de zâmbete ciocolatii pe fe­ţele noastre.