Uciderea de către Irod a pruncilor din Betleem, numiÅ£i în TradiÅ£ia occidentală „SfinÅ£ii Prunci nevinovaÅ£i sau SfinÅ£ii InocenÅ£i”, este una dintre sărbătorile care însoÅ£esc Crăciunul. În mod excepÅ£ional, aici cele două tradiÅ£ii liturgice, orientală ÅŸi occidentală, se regăsesc: amândouă sărbătoresc imediat după Crăciun pe casnicii ÅŸi apropiaÅ£ii Domnului Iisus, fie după trup ÅŸi după istorie (Maria, Iosif, cei 14.000 de prunci), fie duhovniceÅŸti (Sf. Åžtefan, primul mucenic al Bisericii „istorice”, după Cincizecime, iar în Apus Sf. Ioan Evanghelistul, prietenul lui Hristos, pe 22 decembrie)². SfinÅ£ii InocenÅ£i sunt sărbătoriÅ£i pe 28 decembrie în Apus ÅŸi pe 29 în Răsărit. Cultul lor este foarte vechi, fiind atestat încă din secolul al V‑lea, ca ÅŸi iconografia. Se poate observa că tot ceea ce priveÅŸte copilăria lui Iisus poate fi găsit la Sf. Luca, cu excepÅ£ia a ceea ce este specific evreiesc, relatat de Sf. Matei, care este „Evanghelia Evreilor”, după cum spun PărinÅ£ii Bisericii³.

Irod, zis „cel Mare”, era un monstru, după cum spun istoricii vremii⁴. A fost înÅŸelat de Magi, care fuseseră vestiÅ£i de un înger „să nu se mai întoarcă la Irod” [pentru a‑i spune unde este Pruncul, Împăratul iudeilor] ÅŸi care „pe altă cale s‑au întors în Å£ara lor” (Mt. 2, 12). Atunci el s‑a înfuriat cumplit. 

Însă Duhul Sfânt veghează: îndată după plecarea magilor în Å£ara lor (probabil Persia) ÅŸi înainte să izbucnească furia lui Irod, l‑a vestit pe Iosif printr‑un înger care i‑a spus să se ridice, să ia mama ÅŸi pe Prunc, ÅŸi să fugă în Egipt. Iată un eveniment foarte important, din punct de vedere istoric ÅŸi simbolic, care a fost cumva uitat în heortologia⁵ creÅŸtină. Iosif o pune pe Maria cu pruncul ei – Iisus – pe un măgar, cu puÅ£inele lor lucruri, ÅŸi coboară, în timpul nopÅ£ii, până în Egipt. GraniÅ£a cu Egiptul nu era foarte departe de Betleem, trecând prin Ber’‑Şeba⁶. După anumiÅ£i specialiÅŸti ai Bibliei⁷, Iosif ÅŸi familia sa „dumnezeiască” ar fi mers până la Heliopolis, la sud de delta Nilului. Irod nu avea nici o putere asupra acelui teritoriu, căci el era doar un mic rege idumeean pus de romani, depinzând de Guvernatorul Siriei (Antiohia), iar stăpânirea acestuia nu se întindea asupra Egiptului. Sfânta familie, divino‑umană, era deci în siguranÅ£ă. Ce vârstă putea să aibă Pruncul Iisus? Când Magii au sosit la Betleem după o lungă călătorie (aproximativ 2500 km), s‑au închinat Pruncului Dumnezeu într‑o „casă” (Mt. 2, 11): probabil că El avea atunci câteva luni⁸. Iar Irod avea să ucidă toÅ£i pruncii mai mici de doi ani. Acest lucru ne dă o indicaÅ£ie: Iisus nu mai e chiar nou‑născut, dar încă nu a ieÅŸit din pruncie⁹.

De ce ÅŸederea lui Hristos în Egipt este atât de importantă? Din două motive, unul istoric, iar celălalt simbolic. În primul rând, în plan istoric, Egiptul L‑a salvat pe Pruncul Iisus de la uciderea de către Irod. Însă mai este ÅŸi un plan simbolic. Pruncul Iisus a fost mai întâi „egiptean”, adică african. PărinÅ£ii Lui vorbeau aramaică, dar erau siliÅ£i să folosească puÅ£in ÅŸi greaca (mai mult decât în Palestina) ÅŸi mai ales să încerce să lege puÅ£ină egipteană¹⁰ (altfel cum puteau să‑şi găsească o locuinÅ£ă sau să cumpere cele de trebuinÅ£ă?). Astfel, copilul Iisus a fost crescut în ordinea umanului ca un prunc egiptean, adică african. Iar acest lucru este de o mare importanÅ£ă simbolică. Hristos s‑a născut în Asia, de rasă ÅŸi de limbă semitică. El coboară deci din „Sem”. Avea o înfăÅ£iÅŸare apropiată de cea europeană (era alb ÅŸi de tip caucazian) ÅŸi trăia într‑o structură politică europeană, Imperiul Roman: deci este coborâtor din „Iafet”. Åži, în sfârÅŸit, Åži‑a trăit copilăria în Africa: deci este coborâtor din „Ham”. Hristos, Noul Adam, cuprinde în Sine Omul întreg. Poartă în El cele trei mari popoare care au ieÅŸit din Noe: Sem, Ham, Iafet. Mai mult, Imperiul Roman, în sânul căruia S‑a născut, nu era numai cel mai întins, cel mai avansat ÅŸi cel mai puternic dintre marile imperii, ci ÅŸi singurul care se întindea în parte pe cele trei continente „biblice”: Asia, Africa ÅŸi Europa, reprezentând o imagine a lumii ÅŸi a omenirii în toată plinătatea lor. Hristos a venit să unească omenirea ÅŸi să mântuiască oamenii. Åži trebuie să mai adăugăm un element important. Ham a fost cel neiubit, moÅŸtenind blestemul tatălui său. Putem crede că această imagine se reflectă în nenorocirile istorice ale Africii, continentul cel sărac ÅŸi suferind. Dar Africa L‑a salvat pe Pruncul Iisus: este mângâierea ei. Africa va putea spune Tatălui ceresc, la Judecata cea de pe urmă: L‑am salvat pe Fiul Tău, pe Iisus.

În sfârÅŸit, putem să deosebim în acest citat extraordinar dat de Sf. Matei din prorocul Osea: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Os. 11, 1) o emoÅ£ionantă răsturnare a valorilor. Egiptul era pământul magiei¹¹ ÅŸi pământul care asuprise poporul evreu (primul PaÅŸte a fost ieÅŸirea din Egipt). Iar după 1300 de ani, Iudeea, în persoana lui Irod, vrea să ucidă pe Pruncul Iisus, ÅŸi Egiptul este cel care‑I salvează viaÅ£a: cel dintâi devine cel de pe urmă, iar cel de pe urmă cel dintâi. 

Dar furia lui Irod este mare: a fost înÅŸelat. Nu va găsi niciodată pe Pruncul Împărat de care îi este atât de frică. Marii ÅŸi puternicii acestei lumi sunt în general mici ÅŸi slabi: sunt temători, puÅ£ini la inimă ÅŸi laÅŸi. El porunceÅŸte „să se ucidă toÅ£i pruncii de doi ani ÅŸi mai jos care se născuseră la Betleem ÅŸi în tot Å£inutul, după data pe care avusese grijă să o afle de la Magi” (Mt. 2, 16). Nici o excepÅ£ie: toÅ£i sunt omorâÅ£i fără milă! E mai sigur. LaÅŸitatea aduce după sine ura, care duce la ucidere: este duhul lui Satan. Satan însuÅŸi este îngrijorat de acest prunc iudeu: nu s‑a născut ca toÅ£i ceilalÅ£i, nu are tată, iar mama lui este fecioară. AÅŸa ceva nu s‑a mai văzut. E mai bine să scape de El cât mai degrabă: nu se ÅŸtie niciodată…

Însă Duhul Sfânt, Celălalt Trimis al Tatălui ceresc¹², stă de veghe: Pruncul dumnezeiesc este la adăpost, în Egipt. Atunci Irod ucide mii de copii, de sugari, de prunci nevinovaÅ£i. În fiecare casă, sau aproape, este sânge ÅŸi moarte. Betleem nu era un oraÅŸ prea mare, însă era totuÅŸi un oraÅŸ destul de important, împreună cu tot Å£inutul dimprejur, care îl hrănea. Mineiul răsăritean vorbeÅŸte despre „14.000 de mucenici”: probabil este cam mult, dar nu întru totul disproporÅ£ionat¹³. Este o adevărată baie de sânge! Toată lumea plânge ÅŸi se tânguieÅŸte, după prorocia lui Ieremia cu ÅŸase veacuri mai înainte: „glas în Rama s‑a auzit¹⁴, plângere ÅŸi tânguire multă: Rahela îÅŸi plânge copiii ÅŸi nu voieÅŸte să fie mângâiată, pentru că nu sunt”¹⁵. De ce Rahela? Pentru că soÅ£ia preaiubită a lui Iacov‑Israel este înmormântată la nord de Betleem.

Dumnezeu ÎÅŸi va aduce aminte de această nelegiuire: Irod va muri în chinuri groaznice, cu pântecele ros de viermi. E foarte rar ca Dumnezeu să facă judecată pe loc, încă din această lume, înaintea judecăÅ£ii personale, la care e supus orice om după moarte, ÅŸi înaintea judecăÅ£ii universale, la care este chemată întreaga omenire, dar când o face, când anumiÅ£i oameni au depăÅŸit orice limite, judecata aceasta este înfricoÅŸată ÅŸi fără drept de apel.

După moartea ucigaÅŸului fără de lege, îngerul Domnului se arată din nou lui Iosif ÅŸi îi spune că poate să se întoarcă „în Israel”, „căci au murit cei care voiau să ia viaÅ£a Pruncului”. Putem să datăm cu destulă precizie acest eveniment, deoarece Irod a murit în anul 4 înainte de Hristos¹⁶. Iosif se aÅŸterne la drum, dar află că fiul lui Irod, Arhelau, domneÅŸte în Iudeea, ceea ce îl îngrijorează. Îngerul îi adevereÅŸte că trebuie să ocolească Iudeea: atunci se întoarce în cetatea în care trăia mai înainte cu Maria, la Nazaret, în Galileea. Duhul Sfânt este cel care i‑a călăuzit, căci Galileea era imaginea „lumii”, un mediu amestecat, acolo unde Pescarul dumnezeiesc avea să „arunce mreaja” pentru a pescui peÅŸtii omeneÅŸti din adâncuri. Dar Duhul Sfânt nu i‑a arătat lui Iosif că un alt fiu al lui Irod, Antipa, domnea în vremea aceea în Galileea, căci probabil nu ar fi îndrăznit să meargă acolo. Însă trebuia să se împlinească Scriptura: „Nazarinean se va chema” (Mt. 2, 23).

Toată această istorie „sfântă” este remarcabilă ÅŸi plină de învăÅ£ături. Fiul lui Dumnezeu se întrupează, ascultând de Tatăl Său, ÅŸi de îndată oamenii vor să‑L ucidă, pe El Care este începătorul vieÅ£ii. Însă nu venise încă vremea Sa: ÎÅŸi va da viaÅ£a, de bunăvoie, peste 31 de ani, pentru a mântui pe oameni, ÅŸi la Ierusalim, pentru că este Proroc, Împărat ÅŸi Preot. Miile de prunci uciÅŸi fără vină, pruncii din Betleem, vor lua locul Pruncului Iisus: îÅŸi vor da viaÅ£a pentru El. Vor fi ca niÅŸte miei nevinovaÅ£i duÅŸi la tăiere. Ei vestesc jertfa Pruncului mult‑iubit al Tatălui ceresc: sunt temelia pe care s‑a zidit Biserica.

Pr. Noël TANAZACQ (Paris)

Note:

1. Acest articol este urmarea celui din decembrie 2011 (n°45) despre închinarea Magilor.
2. Cu excepÅ£ia zilei de 28 decembrie în tradiÅ£ia răsăriteană, când nici Evanghelia, nici sfinÅ£ii pomeniÅ£i nu au nici o legătură cu Crăciunul.
3. Mai cu seamă Sf. Irineu de Lyon, Sf. Ieronim ÅŸi Eusebiu din Cezareea.
4. Mai ales Flavius Josephus. Pentru tot ceea ce priveÅŸte pe Irod, trimitem la nota 7 (în articolul din decembrie 2011).
5. Din grecescul heortê, sărbătoare. Este ÅŸtiinÅ£a sărbătorilor [creÅŸtine].
6. Aproximativ 200 km în linie dreaptă. GraniÅ£a cu provincia Egiptului era de‑a lungul Å£ărmului Mediteranei, la sud de Rafia (astăzi Rafa). Iudeea era integrată în provincia romană a Siriei. Între cele două, în colÅ£, se găsea provincia Arabiei.
7. A se vedea admirabilul Atlas biblic italian al P. Giacomo Pesce (1969), Pl. 28/1 (ed. franceză: Office général du livre, 1971).
8. Între momentul în care au văzut steaua pe cerul Persiei ÅŸi sosirea lor la Betleem, Magii au făcut probabil o lungă călătorie cu cămilele (2500 km).
9. Termenii biblici grecesc (pais) ÅŸi latin (puer) nu sunt foarte exacÅ£i: înseamnă pur ÅŸi simplu „copil” sau „prunc”.
10. Egipteana este copta de astăzi, care pe vremea aceea se scria deja într‑un alfabet apropiat de cel grec.
11. Ca toată Africa, încă ÅŸi astăzi.
12. Hristos este „Înger de Mare Sfat”, adică Trimisul Sfintei Treimi, ÅŸi este ÅŸi primul nostru Mângâietor. Iar Duhul Sfânt, „Celălalt Mângâietor”, este ÅŸi el un Trimis dumnezeiesc al Tatălui.
13. Cifrele date în documentele hagiografice nu au în general nici o bază istorică: ele au mai degrabă un caracter simbolic.
14. Rama, la nord de Ierusalim: acolo fuseseră duÅŸi prizonieri evreii din Ierusalim ÅŸi din Iudeea, înainte de a fi trimiÅŸi în surghiun la Babilon, în secolul al VI‑lea înainte de Hristos. Există o legătură simbolică între uciderea pruncilor din Betleem ÅŸi uciderile înfăptuite de asirieni ÅŸi babilonieni în secolul al VI‑lea.
15. Mt. 2, 18, care citează pe Ier. 31, 15.
16. Călugărul scit Dionisie cel Mic (originar din SciÅ£ia Minor, adică din Dobrogea) a fost primul care a calculat în secolul al VI‑lea anii pornind de la naÅŸterea lui Hristos. Însă s‑a înÅŸelat cu câÅ£iva ani, ceea ce explică faptul că Hristos S‑a născut „înainte de Hristos” (!), probabil în anul ‑6.