Este mare bucurie să ÅŸtiu că Dumnezeu m-a făcut templu al Său. Mai mult, vine chiar El, smerit, să mă caute ÅŸi să se sălăÅŸluiască în mine acum ÅŸi aici. „…Că noi suntem templu al Dumnezeului celui viu…” (2 Cor 6, 16). În fiecare zi chem Duhul Său cel Sfânt să vină să sălăÅŸluiască întru mine, să mă cureÅ£e ÅŸi să mă mântuiască.

Simt în acelaÅŸi timp neputinÅ£a mea de a transforma lumea din jur în rai ÅŸi sufăr, dar ÅŸtiu, prin rugăciunea mea, că raiul aici ÅŸi acum poate fi în mine, îl pot vedea ÅŸi simÅ£i dacă-L las pe Dumnezeu să stăpânească în mine. Åži mă întreb dacă ajunge să mă gândesc zi de zi la El? Dacă Îl chem, vine oricum? Dar văd că venind, El mă schimbă ÅŸi-mi cere să fiu altfel, să văd cum este El ÅŸi să-I urmez. În mine găsesc doar întuneric ÅŸi dorinÅ£a de a-I urma ÅŸi nu ÅŸtiu de unde să încep. Doar mă rog, eu orbul, lui Hristos să vină să mă facă să-L văd. Dar Hristos mă trimite întâi la cei nebăgaÅ£i în seamă care sunt fraÅ£ii Săi, să-i văd ÅŸi apoi să mă întorc spre El că poate-poate îi voi desluÅŸi chipul smerit cu care vine să mă caute. Åži dacă Lui îi pasă de mine, să-I cer să-mi ajute să-mi pese ÅŸi mie de cei suferinzi, de cei păcătoÅŸi, de cei orfani, de cei dispreÅ£uiÅ£i pe care El îi iubeÅŸte. Primindu-i sufleteÅŸte simt cum inima mea se luminează ÅŸi cum raiul mă cuprinde din interior. Acum am certitudinea că iubind pe cel pe care Hristos îl iubeÅŸte mă umplu ÅŸi eu de harul Lui ÅŸi pot deveni asemenea Lui. Åži pe cine nu iubeÅŸte Hristos?

† Mitropolitul Iosif