Pentru parohia din Torino cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”, păstorită de preotul Lucian Roșu, paroh și protopop al Protopopiatului Piemonte I – Valle d’Aosta, centru‑nord, avându‑i alături pe cei doi preoți împreună slujitori, părintele Gabriel Burcescu și părintele Iustin Androne, au fost zile de însemnată bucurie.

Sărbătorirea hramului a început joi seara cu Vecernia Mare cu Litie și Priveghere și a continuat vineri dimineața cu Acatistul Sfintei Cruci și Sfânta Liturghie. Părintele paroh, în cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie, a arătat că prezența numărului mare de credincioși la slujbele din aceste zile lucrătoare dovedește o dreaptă socotință în ierarhizarea valorilor vieții cotidiene.

Pe 16 septembrie, în Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsul la strană a fost dat de corul parohiei, format în majoritate din tineri din Asociația Nepsis.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice a duminicii, Înaltpreasfințitul Iosif a vorbit despre însemnătatea praznicului Înălțării Sfintei Cruci, tâlcuind totodată semnificația succesiunii lecturilor evanghelice din această săptămână. Înaltpreasfințitul Părinte ne‑a purtat apoi către semnificația chemării lui Hristos de a ne lua fiecare crucea, amintindu‑ne că „Domnul S‑a înălțat pe Cruce cu brațele deschise, și așa ne așteaptă să‑L urmăm”. A urma lui Hristos înseamnă în primul rând să ne acceptăm viața noastră așa cum e, trăindu‑ne în mod mântuitor greutățile și suferința, cu conștiința că nu suntem niciodată singuri, ci împreună cu Hristos. Dar crucea noastră înseamnă și „să avem ochi, minte, inimă” ca să primim în noi înșine viața semenilor noștri, să ne rugăm pentru cei care nu vin în Biserică și care „se mântuie prin noi”. 

Înaltpreasfințitul a spus apoi că înțelesul felicitărilor pe care ni le facem unii altora și al bucuriei noastre cu prilejul acestui praznic stă în a ne privi viața prin Cruce, pentru a dobândi înțelepciunea de a discerne cele ce avem de făcut și ceea ce nu trebuie în niciun chip să „ratăm” în viața aceasta. „Așa Îl rog și eu pe Domnul, să vă dăruiască această înțelepciune” – a spus la sfârșitul cuvântului său Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele Lucian a mulțumit Înaltpreasfințitului Iosif în numele tuturor că, deși este așa de ocupat, a primit să fie prezent în mijlocul nostru în această zi. Părintele a amintit, de asemenea, anii de început ai parohiei noastre, în care Înaltpreasfințitul Iosif ne‑a fost foarte aproape, remarcând totodată faptul că Înaltpreasfinția Sa i‑a recunoscut în aceste zile pe mulți dintre credincioșii cu care Domnul a rânduit să se întâlnească în acele binecuvântate zile. De asemenea, părintele Lucian a ținut să ne încredințeze că, deși Înaltpreasfințitul nu a fost de mult timp la noi în parohie, ne poartă în rugăciunile sale cu multă dragoste.

Înaltpreasfințitul a mulțumit pentru toate și și‑a exprimat bucuria în legătură cu faptul că în această parohie există o bogată lucrare, dar mai ales o participare vie a credincioșilor la Taina Spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii, adevărata lucrare a Bisericii. A amintit apoi părinților să transmită copiilor credința, aceasta în primul rând prin păstrarea vie a propriei credințe.

La sfârșit, Înaltpreasfințitul Iosif a dăruit părintelui Lucian o cruce, atât ca semn de recunoștință față de ceea ce Sfinția Sa, împreună cu întreaga comunitate a parohiei, fac pentru Biserică, cât și ca încredințare a faptului că ierarhul poartă crucea împreună cu preotul, așa cum preotul o poartă împreună cu credincioșii.

Părintele Lucian i‑a dăruit la rândul său Înaltpreasfințitului o icoană din partea parohiei.

După Sfânta Liturghie a avut loc o agapă frățească, unde s‑au adunat numeroși preoți din Piemonte care au venit să‑și salute ierarhul, alături de foarte mulți credincioși. Înainte de a pleca spre Paris, Înaltpreasfințitul Iosif ne‑a mai îmbrățișat încă o dată prin cuvântul său, rugându‑ne stăruitor pe toți, preoți și mireni, să ne vorbim unii altora, să ne deschidem unii față de alții cu sinceritate, să ne ajutăm unii pe alții, să fim mereu împreună, pentru că numai în acest fel putem merge înainte ca Biserică a lui Hristos. Ne‑a cerut să ne gândim cu toții că Biserica de astăzi, pe care o știm, va deveni mâine Biserica copiilor noștri și datori suntem să ne îngrijim de ce va fi atunci.