Evanghelia NunÅ£ii din Cana nu se citeÅŸte niciodată duminica în ritul bizantin, dar este pericopa evanghelică a tainei căsătoriei în toate riturile orientale. Nu este folosită pentru căsătorie în riturile occidentale, însă este citită în duminica de după Botezul Domnului, într‑un moment cât se poate de potrivit.

Acest eveniment este raportat numai de către Sfântul Ioan, care îl situează imediat după întâlnirea lui Hristos cu Natanail¹ („a treia zi”), adică după Botezul Domnului ÅŸi întâlnirea Lui cu aceia dintre ucenicii Sfântului Ioan care aveau să devină Apostolii Săi. Acest lucru nu se potriveÅŸte cu cronologia celor trei Evanghelii sinoptice. Conform acestora, după Botez Domnul a fost ispitit de Diavol în pustie. După ce a înfrânt pe Satan, ca om, se va întoarce în Nazaretul Galileii, unde nu va fi primit ca Mesia. Atunci va părăsi Nazaretul pentru a se aÅŸeza definitiv la Capernaum, care va deveni centrul misiunii Sale. Aici, pe malul Mării Galileii, va chema pe primii Săi ucenici. Este deci foarte greu de înÅ£eles în ce moment precis se situează evenimentul NunÅ£ii din Cana, care pare să fie legat de sfârÅŸitul vieÅ£ii Sale la Nazaret, dar unde se găsea „cu ucenicii Săi”².

Cana este un sat în apropiere de Nazaret³. Nu este de mirare că Maria avea cunoÅŸtinÅ£e sau chiar rude acolo ÅŸi că a fost chemată la o nuntă. Se poate înÅ£elege ÅŸi că fiul său, Iisus, a fost chemat împreună cu ea. Dar lucrul de mirare este că a fost chemat „cu ucenicii Săi” (pe care tocmai îi chemase, de îndată după aÅŸezarea Sa la Capernaum) ÅŸi că S‑a dus împreună cu ei. Într‑adevăr, o nuntă evreiască era un prilej de multă bucurie ÅŸi de petreceri care durau mai multe zile: oamenii se bucurau, beau din belÅŸug (Evanghelia vorbeÅŸte de beÅ£ie), se cânta ÅŸi se dansa, ca în mai toate societăÅ£ile tradiÅ£ionale. PrezenÅ£a Domnului la această nuntă din Cana este remarcabilă din două puncte de vedere. 

Pe de o parte, Domnul a răspuns întotdeauna la invitaÅ£ii, pentru că avea multă iubire de oameni ÅŸi nu „se uita la oameni” (adică nu dădea multă importanÅ£ă aparenÅ£elor): astfel a cunoscut toate mediile, afară de cele care L‑au dispreÅ£uit sau L‑au respins. Acest lucru i se va reproÅŸa de către evreii „evlavioÅŸi”, care nu se amestecau decât cu „cei de neam bun”⁴.

Pe de altă parte, prezenÅ£a Sa la o nuntă capătă un înÅ£eles teologic de primă importanÅ£ă: prin însăÅŸi prezenÅ£a Sa, Hristos binecuvântează ÅŸi sfinÅ£eÅŸte căsătoria⁵. Putem chiar spune că a venit la Cana cu acest scop. Când I se vor cere servicii fără nici o legătură cu mântuirea lumii (de pildă, împărÅ£irea unei moÅŸteniri), Hristos nu va primi, spunând că nu a venit pentru aceasta. Dar a venit la Cana pentru a binecuvânta căsătoria.

Această nuntă din Cana decurge bine, până în momentul când apare un incident de natură logistică: provizia de vin s‑a epuizat. E o adevărată catastrofă casnică! Cum să continue sărbătoarea fără vin? Incidentul ajunge la urechile Mariei. Iar ea ÅŸopteÅŸte Fiului său: „nu mai au vin”. Această observaÅ£ie simplă înseamnă de fapt: fă ceva pentru ei... Răspunsul lui Hristos este limpede ÅŸi răspicat, ca să nu zicem ÅŸfichiuitor: „Ce ne priveÅŸte pe mine ÅŸi pe tine, femeie?⁶ Încă n‑a venit ceasul Meu”. Această frază este un adevărat monument teologic, o minune de precizie duhovnicească. Hristos spune de fapt: acest incident nu are nici o legătură cu lucrurile pentru care fiecare dintre noi a fost trimis pe pământ. Tu ai fost chemată de Dumnezeu pentru a zămisli pe Mesia ÅŸi ai făcut aceasta. Misiunea pe care Mi‑a dat‑o Tatăl Meu este de a mântui pe Om ÅŸi aceasta fac: am chemat pe ucenicii Mei, ÅŸi cu aceÅŸti martori voi străbate Galileea ÅŸi Iudeea pentru a aduce Vestea cea bună a venirii ÎmpărăÅ£iei lui Dumnezeu. La ceasul voit de Tatăl Meu [adică peste trei ani] voi da jertfă însăÅŸi viaÅ£a Mea. Răspuns desăvârÅŸit, scurt ÅŸi cuprinzător.

Maria primeÅŸte răspunsul aspru (nu spune: sunt mama Ta…), dar nu se descurajează: încrederea sa în Mesia merge dincolo de aceasta. Are intuiÅ£ia că bunătatea lui Dumnezeu – ÅŸi a Fiului Său – este fără de margini. Chiar ÅŸi pentru un lucru atât de mic ÅŸi lipsit de importanÅ£ă, nu‑i va părăsi pe oameni, fraÅ£ii Săi⁷. De aceea spune slujitorilor: „faceÅ£i tot ce vă va spune”. Domnul nu adaugă nimic, ci plineÅŸte toate.

Cele 6 vase de piatră sunt „urcioare” uriaÅŸe, care puteau conÅ£ine aproximativ 100 de litri fiecare. Erau destinate ritualurilor de curăÅ£ire ale iudeilor, înainte ÅŸi după mese. Numărul lor are un înÅ£eles simbolic: 6 reprezintă facerea ÅŸi căderea Omului, care nu a primit să treacă la cea de‑a 7‑a zi, adică să se unească cu Dumnezeu. Iar urcioarele sunt pline cu apă, simbol al botezului pocăinÅ£ei. Înainte de a putea regăsi starea paradiziacă (vinul), este mai întâi nevoie de pocăinÅ£ă.

Hristos plineÅŸte această minune fără a spune un cuvânt, lăuntric, poate pentru că aici nu era vorba de vindecarea unui bolnav sau de învierea unui mort. Era o minune gratuită, care avea drept singur Å£el bucuria. A poruncit îngerilor care veghează asupra legilor firii să schimbe moleculele de apă în molecule de vin ÅŸi să le ia din soiuri bune, ca vinul să fie bun. Îngerii au ascultat pe dată de ziditorul lor. Doar slujitorii au fost martori la minune: au luat apă, iar când au adus‑o nunului, mai‑marelui nunÅ£ii, au constatat că această apă era colorată: era vin.

Nunul se minunează ÅŸi‑l felicită pe mire: de obicei vinul cel bun este dat nuntaÅŸilor la început, apoi, când oamenii sunt veseli sau chiar beÅ£i (după două sau trei zile), se dă vin „de mâna a doua”, pentru că nu mai pot gusta calitatea vinului. Dar tu nu ai făcut ca de obicei: „ai Å£inut vinul cel mai bun până acum”. Mirele nu înÅ£elege cu siguranÅ£ă nimic, căci de fapt acest cuvânt Îl priveÅŸte pe Hristos, care nu mai este acolo. Aici, mirele Îl simbolizează pe Hristos, Mirele ceresc. Slujitorii desigur că nu au îndrăznit să spună nimic. Maria ÅŸi Iisus nu mai sunt acolo: Hristos a săvârÅŸit o preaslăvită minune, gratuit, apoi S‑a dat la o parte. Dumnezeu dăruieÅŸte, dar nu Se impune: ne lasă întotdeauna liberi.

Cu siguranÅ£ă această minune este încărcată de înÅ£elesuri: este „cea dintâi”, pe deplin gratuită, ÅŸi în întregime legată de bucurie ÅŸi de iubire. Putem discerne în ea planul lui Dumnezeu, care S‑a întrupat dintru început din iubire pentru Om ÅŸi nu numai din cauza căderii. Acest vin bun care a fost „Å£inut până acum” este vinul Raiului, pus la păstrare pentru „nunta Mielului cu Biserica”⁸, adică pentru ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu, care este paradisul desăvârÅŸit. Este pe de‑a‑ntregul gratuită, după cum ÅŸi iubirea este pe de‑a‑ntregul gratuită, ÅŸi mai ales iubirea conjugală, care este un dar gratuit al Duhului Sfânt, dăruit unui bărbat ÅŸi unei femei pentru ca ei să fie una, după cum Dumnezeu este una, ÅŸi ca astfel să zămislească, după cum Dumnezeu zămisleÅŸte. Iar această minune vesteÅŸte o minune încă ÅŸi mai mare: cea a preschimbării vinului în sângele lui Hristos, adică îndumnezeirea Omului ÅŸi schimbarea la faÅ£ă, transfigurarea cosmosului. Se poate face o paralelă cu căsătoria creÅŸtină: căsătoria omenească este frumoasă, bună ÅŸi ameÅ£itoare ca vinul, dar nu este Å£elul vieÅ£ii: este o înainte‑vedere a acestuia, simbol al unirii veÅŸnice între Hristos ÅŸi Biserică, între Dumnezeu ÅŸi Om.

Această minune nu a trecut pe deplin neobservată. SoÅ£ii sunt fericiÅ£i, mai‑marele este încântat, toată lumea se bucură. Maria, Iisus ÅŸi ucenicii Săi se topesc în mulÅ£imea fericită ÅŸi veselă. Dar ucenicii au văzut. Cei care au trecut de la Ioan Botezătorul la Hristos văd pentru prima dată pe Stăpânul lor, pe rabbi Ieshouah din Nazaret, săvârÅŸind o minune, discretă, dar uimitoare, o minune „împărătească”: ei se minunează ÅŸi „cred în El”. Credeau deja în El, după spusele lui Ioan Botezătorul ÅŸi ale lui Iisus ÎnsuÅŸi, dar acum minunea vinului din Cana întăreÅŸte cuvintele lui Hristos: credinÅ£a în El prinde rădăcini în fiinÅ£a lor, în adâncul inimii lor – devine de nezdruncinat.

Minunea schimbării apei în vin de către Hristos la Nunta din Cana este un întreg simbol: simbolul miracolului iubirii lui Dumnezeu pentru om, al iubirii fireÅŸti reciproce dintre bărbat ÅŸi femeie, în Dumnezeu, ÅŸi al iubirii Omului pentru Dumnezeu.

Părintele Noël TANAZACQ, Paris

Note: