Suntem la începutul vieÅ£ii publice a Domnului: tocmai S-a întors din Å£inutul Gherghesenilor unde a slobozit un îndrăcit de înfricoÅŸata stăpânire a duhurilor rele ÅŸi Se întoarce acasă, adică la Capernaum. MulÅ£imea galileenilor, care se uimesc de cele ce face ÅŸi spune Domnul, Îl aÅŸteaptă.

Atunci se petrece o întâmplare surprinzătoare pentru că este vorba de fapt de două întâmplări concomitente, care se împletesc ÅŸi care amândouă privesc două femei, o femeie în vârstă ÅŸi o copilă ÅŸi care se referă amândouă la cele două consecinÅ£e de căpătâi ale păcatului omenesc, anume boala ÅŸi moartea. În afară de faptul că Hristos săvârÅŸeÅŸte două mari minuni aproape în acelaÅŸi timp, apropierea dintre cele două evenimente poartă în ea o învăÅ£ătură teologică de seamă. Cele trei evanghelii sinoptice le notează (Mt. 9, 18-25- care e mai puÅ£in precis - ÅŸi Mc. 5, 21-43).

În primul rând e vorba de o dramă familială, o fetiÅ£ă de aproape 12 ani este pe moarte iar tatăl ei vine să se arunce la picioarele lui Iisus pentru a-L ruga să vină în casa lui. Sf. Matei ÅŸi Sf. Marcu spun: ca să-Åži pună mâinile asupra ei ÅŸi ea să trăiască. Acest om nu este oricine, este Iair, mai-marele sinagogii din Capernaum (1), adică cel care se îngrijeÅŸte de acel loc sfânt, chiar acel loc în care rabbi Ieshouah a venit să înveÅ£e poporul ÅŸi unde a vindecat un îndrăcit (Lc 4, 33-37) ÅŸi unde probabil a vindecat ÅŸi pe omul cu mâna uscată (Lc 6, 6-11). Această fetiÅ£ă care se luptă cu moartea este omenirea căzută care a rămas în copilărie, neputând să ajungă la maturitate din cauza seminÅ£ei morÅ£ii pe care o poartă în ea. Iar cei care sunt împrejur nu o pot scăpa: Omul fără Dumnezeu este neputincios.

Domnul se duce la căpătâiul ei deîndată. Trebuie să observăm disponibilitatea, împreună-pătimirea ÅŸi înÅ£elegerea de care face dovadă Hristos pentru oameni, pentru toată omenirea suferindă. Cei care Îi vor urma nu vor fi mereu asemenea Lui …Dar mulÅ£imea Îl împinge atâta, încât I-e greu să înainteze. Iar această întârziere este importantă pentru urmarea întâmplării.

Prima consecinÅ£ă, cu totul neprevăzută, este că o altă bolnavă va încerca să se folosească de prilej pentru a căpăta vindecare. Aici este vorba de o femeie adultă, care suferă de o scurgere de sânge permanentă (2). Cum femeia suferă de 12 ani, se poate înÅ£elege că e în vârstă (în Antichitate, la vârsta de 40 de ani, oamenii se consideră ca fiind deja bătrâni). Boala sa are ÅŸi un înÅ£eles duhovnicesc: pierderea de sânge semnifică pierderea vieÅ£ii ÅŸi deci pierderea Duhului, după cum se spune în Vechiul Testament (3). Îndată după căderea Omului ÅŸi alungarea lui din grădina Edenului, Eva a zămislit fii în dureri ÅŸi cu pierdere de sânge (placenta), apoi Cain l-a ucis pe Abel, al cărui sânge s-a răspândit pe Pământ (4). Prima consecinÅ£ă – tragică – a păcatului Omului este pierderea harului Sfântului Duh, ÅŸi deci pierderea vieÅ£ii. Această bătrână bolnavă reprezintă alt aspect simbolic al păcatului: omenirea este îmbătrânită de păcat, urâÅ£ită, neputincioasă, bolnavă.

Aceste două femei simbolizează păcatul în antinomia lui: omenirea a rămas în copilărie – nu s-a desăvârÅŸit – ÅŸi, în acelaÅŸi timp, e îmbătrânită – neputincioasă ÅŸi urâÅ£ită. Hristos va învia la 33 de ani, ceea ce este exact contrariul sau mai degrabă antidotul, deoarece la 33 de ani omul este încă în puterea vârsei ÅŸi, în acelaÅŸi timp, a dobândit maturitate. Este vârsta desăvârÅŸită ÅŸi veÅŸnică a Omului renăscut ÅŸi înnoit.

Femeia cu scurgerea de sânge este în vârstă ÅŸi greu bolnavă, dar are o intuiÅ£ie duhovnicească remarcabilă. ÎÅŸi spune: acest rabbi este atât de neobiÅŸnuit încât dacă voi reuÅŸi să-I ating, fie doar ÅŸi poala veÅŸmântului Său, mă voi vindeca. Se arată o urmaÅŸă demnă a lui Moise: poalele simbolizau curgerea harului care vine de sus ÅŸi coboară până la pământ. Hristos însuÅŸi, prin Duhul Sfânt, ceruse lui Moise să pună franjuri la veÅŸmintele evreilor credincioÅŸi (5). Se apropie prin spate, pentru a nu fi văzută ÅŸi atinge poala hainei lui Mesia: ÅŸi se vindecă pe dată.

Hristos ne dă aici o învăÅ£ătură teologică de căpătâi. Spune:Cine s-a atins de Mine? Apostolii rămân miraÅ£i, nedumeriÅ£i, iar Petru Îi spune: Ai văzut mulÅ£imea care Te împinge, cum poÅ£i să întrebi aÅŸa ceva ? Dar Domnul insistă: nu este mulÅ£imea : CINEVA M-a atins, căci am simÅ£it că o putere a ieÅŸit din Mine. Puterea care a ieÅŸit din El, sunt energiile dumnezeieÅŸti necreate, care sunt un aspect al firii dumnezeieÅŸti, diferite de firea lui Dumnezeu care nu poate fi cunoscută, energii în care Dumnezeu creează ÅŸi Se arată.

Dar aceste energii nu sunt în nici un caz o emanaÅ£ie naturală a dumnezeirii: ele sunt pe deplin conÅŸtiente. Hristos este perfect conÅŸtient că o putere a ieÅŸit din El: Duhul Sfânt a transmis această energie care iese din Hristos acestei femei pentru credinÅ£a ei; dar Hristos este pe deplin conÅŸtient de aceasta (ca ÅŸi Duhul de altfel). Energiile dumnezeieÅŸti nu sunt o parte din Dumnezeu: Dumnezeu este pe de-a-ntregul prezent în energiile Sale. Am putea să spunem mai degrabă că sunt o modalitate a FiinÅ£ei dumnezeieÅŸti, un act liber al lui Dumnezeu care dăruieÅŸte Harul Său (6). Aceste energii sunt cele care îndumnezeiesc pe Om (7).

În sfârÅŸit, Hristos ajunge la casa lui Iair. Dar fetiÅ£a murise. Ceea ce pare a fi o nenorocire se va schimba într-o mare fericire pentru toată omenirea: din fericire pentru noi, Hristos nu a fost acolo mai devreme! (după cum a spus El însuÅŸi cu privire la Lazăr). I s-a spus atunci tatălui să nu mai deranjeze pe ÎnvăÅ£ătorul, dar Hristos dă la o parte acestea ÅŸi spune lui Iair: Nu te teme: crezi numai ÅŸi se va mântui. Nu sunt numai doctorul celor bolnavi, sunt Cel care dă viaÅ£a, care înviază pe cei morÅ£i. Hristos îndepărtează mulÅ£imea zgomotoasă ÅŸi înlăcrimată. Intră în casă numai cu părinÅ£ii ÅŸi cu triada apostolică (Petru, Iacob ÅŸi Ioan) ca martori. Dar chiar înainte de a intra, spune către mulÅ£ime aceste cuvinte uimitoare, pe care le-a mai spus ÅŸi despre Lazăr: Nu a murit, ci doarme (8), ceea ce face pe unii să-ÅŸi râdă de El.

Este adevărat că somnul este un simbol al morÅ£ii, pentru că se pierde conÅŸtiinÅ£a. Dar nu aici stă adevăratul înÅ£eles. Domnul vrea să spună acestea: dacă Eu, Ziditorul Cerului ÅŸi al Pământului, sunt aici prezent în această casă, moartea acestei fetiÅ£e nu este decât un somn, căci Eu sunt stăpânul vieÅ£ii ÅŸi al morÅ£ii ÅŸi, cu un cuvânt, pot să o trezesc, să o ridic din moarte. Åži asta face deîndată Domnul. O ia de mână ÅŸi spune: Copilă, scoală-te! (în textul grec ÅŸi cel latin termenul este: Înviază! (9). Regăsim acest gest al Domnului în icoana Învierii, în care trage pe Adam ÅŸi pe Eva din prăpastia Iadului veÅŸnic. FetiÅ£a a înviat ÅŸi o dă părinÅ£ilor săi.

În Evanghelie, există această frumoasă expresie: Åži s-a întors duhul ei în ea ÅŸi s-a sculat copila.

Când sufletul omului se întoarce în trupul său, trupul recapătă viaÅ£ă, iar Omul îÅŸi regăseÅŸte integritatea: redevine trup ÅŸi suflet viu. Dar această minune nu este cu putinÅ£ă decât prin venirea Duhului Sfânt. El este învierea celor morÅ£i. Iată de ce, probabil, Domnul foloseÅŸte termenul duh ÅŸi nu suflet (10): este vorba de sufletul înduhovnicit prin prezenÅ£a Duhului Sfânt.

Père Noël TANAZACQ
(Paris)
 

1. Ruinele acestei sinagogi se pot vedea încă. Am fost în pelerinaj în acele locuri în 1988.
2. Este vorba despre sângerări foarte grave, cu scurgere permanentă, aducătoare de mare slăbiciune ÅŸi care nu puteau fi tratate.
3. Sufletul trupului se află în sânge (Lev. 17, 11): Orice om care are o scurgere de sânge este necurat după lege (Lev.15, 25-27). Femeia cu scurgerea de sânge nu avea deci dreptul să se amestece cu poporul, de unde purtarea ei ferită ÅŸi temătoare.
4. Pentru a spăla acest păcat simbolic, Sângele lui Hristos va curge de pe Cruce până în pământ.
5. În cele patru colÅ£uri ale hainei lor (Num 15, 38). De aceea în Orient veÅŸmintele preoÅ£eÅŸti (stiharul) au franjuri, ca ÅŸi etolele (epitrahilele) ÅŸi palliumurile (omofoarele).
6. Jean Meyendorff: Saint Grégoire Palamas, 1959, p. 45.
7. Sf Grigorie de Nyssa (+394) iar apoi Sf Maxim Mărturisitorul (580 – 666) vorbiseră despre acestea în filigran, dar mai ales Sf. Grigorie Palamas (1296-1359) a fost cel care a explicitat ÅŸi formulat doctrina ortodoxă, mai ales la cele două sinoade din 1341 ÅŸi 1351.
8. Lazăr a adormit, Ioan 11, 11
9. Greacă: egeïrou. Latină: surge, de la surgere care dă surrexit (s-a sculat). Sf Marcu, care era secretarul lui Petru, pomeneÅŸte cuvântul exact al Domnului în aramaică: Talitha koum.
10. Greacă: pneuma ÅŸi latină: spiritus, pe când adesea foloseÅŸte termenul suflet în Evanghelie (greacă: psyhê; latină: anima)