Alegerea acestei pericope la începutul timpului de după Rusalii poate părea surprinzătoare, pentru că este vorba despre o Evanghelie cu caracter „istoric”, care se înscrie în istoria mântuirii ÅŸi ne‑am aÅŸtepta să o găsim mai degrabă între teofanii ÅŸi la începutul ciclului pascal. La prima citire, pare uÅŸor de înÅ£eles. Åži totuÅŸi, aceasta nu e decât o aparenÅ£ă, căci s‑ar părea că există o contradicÅ£ie între Sf. Matei ÅŸi Sf. Ioan, care relatează o primă întâlnire a lui Hristos cu Andrei ÅŸi cu Petru, pe malul Iordanului, în comunitatea din jurul Sf. Ioan Botezătorul.

Înainte de a aborda această dificultate, trebuie să resituăm evenimentul în contextul său.  Suntem la începutul vieÅ£ii publice a Domnului, care tocmai a petrecut 30 de ani la Nazaret, pregătindu‑Se pentru misiunea Sa – ca om – în tăcere ÅŸi discreÅ£ie. Primul său act public a fost de a merge în Iudeea, pentru a Se boteza de către Ioan în Iordan ÅŸi pentru a se arăta ca Mesia – Hristos. Apoi îl biruie pe Satan, ca om, în timpul ispitirii sale în pustiu. Se întoarce apoi în Galileea¹, dar părăseÅŸte Nazaretul, pentru că aici nu este primit ca proroc (Lc 4, 16‑30), ÅŸi pleacă să se instaleze definitiv la Capernaum², pe malul Mării Galileii (Mt 4, 13‑16). În acest moment începe să predice.

Atunci, „pe malul Mării Galileii”³ (Mt 4, 18 ÅŸi Mc 1, 16), Iisus cheamă pe primii patru ucenici, eveniment raportat de către cele trei Evanghelii Sinoptice. Istorisirile lui Matei ÅŸi Marcu (adică ale lui Petru, care este unul dintre participanÅ£ii la această scenă) corespund, în timp ce aceea a lui Luca este destul de diferită ÅŸi comportă un eveniment foarte important, care este pescuirea minunată⁴. Totul începe aproape banal: Domnul se plimbă pe malul lacului; vede doi pescari care aruncau „mreaja”⁵, doi fraÅ£i: Simon⁶ ÅŸi Andrei. El îi cheamă: „VeniÅ£i după mine [„urmaÅ£i‑mă”, adică veniÅ£i în urma Mea] ÅŸi vă voi face pescari de oameni”. Aici recunoaÅŸtem minunata pedagogie a lui Hristos: El pleacă de la ceea ce este concret, material, văzut, pentru a ne duce la înÅ£elesul duhovnicesc, invizibil. Pescarii lasă totul (barca ÅŸi plasele) ÅŸi‑L urmează. Îl cred pe cuvânt. Apoi Domnul merge puÅ£in mai departe ÅŸi vede altă barcă cu doi fraÅ£i, Iacob ÅŸi Ioan, care „descurcau mrejele”, cu tatăl lor, Zebedeu, ÅŸi cu niÅŸte muncitori (zilieri). Îi cheamă ÅŸi pe Iacob ÅŸi Ioan, care lasă totul (pe tatăl lor dimpreună cu muncitorii, barca, plasele) pentru a‑L urma. De la Sf. Luca ÅŸtim că Iacob ÅŸi Ioan erau tovarăÅŸii lui Simon. Cu toÅ£ii aveau o mică afacere familială, al cărei patron era Simon⁷.

Înainte de a ajunge la problema dificilă a prezenÅ£ei acestor persoane în preajma – ÅŸi probabil în comunitatea – lui Ioan Botezătorul, trebuie să măsurăm bogăÅ£ia simbolică ÅŸi duhovnicească a acestui eveniment.

Hristos ar fi putut să facă totul absolut singur. Nu are nevoie de nimeni, pentru că e Dumnezeu. Dar nu a făcut aceasta: a ales ÅŸi a chemat pe ucenici ca să‑I fie împreună‑lucrători. Dumnezeu vrea ca Omul să lucreze dimpreună cu El⁸: este ca un tată care se bucură să‑i antreneze pe copii în lucrarea Sa. Sinergia este permanentă. ÎnsuÅŸi locul în care Domnul îi cheamă pe primii Săi ucenici (tetrada întemeietoare, în sânul căreia se va forma „triada apostolică”, Petru, Iacob ÅŸi Ioan) are un înÅ£eles simbolic: este vorba de Å£ărmul Mării Galileii. O mare este un loc întunecos, fără aer ÅŸi fără lumină, e agitată de furtuni. Această mare simbolizează lumea căzută, care a pierdut Duhul Sfânt, Cel care ne dă suflare de viaÅ£ă ÅŸi care ne călăuzeÅŸte către lumina lui Hristos. Chiar ÅŸi meseria apostolilor este simbolică: va trebui să‑i scoată pe peÅŸtii‑oameni din adânc cu plasa Evangheliei, Cuvântul lui Dumnezeu.

Cine sunt aceÅŸti primi patru ucenici? Sunt niÅŸte oameni simpli, oameni din popor ÅŸi nu oameni „mari”, niÅŸte lucrători (câÅŸtigându‑şi pâinea cu lucrul mâinilor lor). Nu sunt nici bogaÅ£i, nici cultivaÅ£i. Dar acest lucru îi va deschide către har: când Sfântul Duh va vorbi prin gura lor, cei care vor auzi vor ÅŸti că nu vorbesc de la ei înÅŸiÅŸi, ci cuvintele lor vin de la Dumnezeu⁹. Nu sunt puternici nici prin naÅŸtere, nici prin bani, nici prin cultură, dar sunt cinstiÅ£i ÅŸi buni: sunt niÅŸte oameni cumsecade, niÅŸte oameni de bine. Vom vedea mai departe că vor avea ÅŸi ei slăbiciuni ÅŸi lipsuri, ca toate fiinÅ£ele omeneÅŸti, dar vor rămâne mereu oameni drepÅ£i ÅŸi integri (în afară de Iuda): apostolii sunt suflete curate. Cea mai mare calitate a lor este că L‑au crezut pe Dumnezeu pe cuvânt, adică au fost „ca ÅŸi copiii”.

Trebuie să adăugăm că sunt în acelaÅŸi timp „fraÅ£i” ÅŸi „tovarăÅŸi”. Sunt fraÅ£i după trup între ei, doi câte doi. Domnul va insista mult pe fraternitate („Nu aveÅ£i decât un singur Tată ÅŸi sunteÅ£i toÅ£i fraÅ£i”, Mt 23, 8‑9), care va fi una dintre temeliile Bisericii. Åži aceste două perechi de fraÅ£i sunt tovarăÅŸi în fapte, asociaÅ£i: este vorba de o fraternitate după duh, ÅŸi nu după trup.

Sunt ÅŸi diferiÅ£i: Petru era căsătorit ÅŸi avea copii (Domnul o va vindeca pe soacra lui, ÅŸi una  dintre fiicele sale va fi sfântă), ca ÅŸi Andrei, probabil; Ioan era fecior, asemenea, probabil, ÅŸi Iacob. Ei reprezintă omenirea aÅŸa cum este ea. Nu există cale unică în Biserică: fiecare are locul său.

Trebuie să precizăm, în sfârÅŸit, că sunt „Galileeni”: nu există termen mai peiorativ pentru a numi pe cineva în gura evreilor din Iudeea! „Galileea neamurilor”, moÅŸtenitoare a Regatului de la Miazănoapte, pământ amestecat (fuseseră acolo numeroÅŸi coloni asirieni ÅŸi chaldeeni), unde se vorbea cu accent, era dispreÅ£uită de evreii din Ierusalim¹⁰. Hristos o va alege tocmai pentru că reprezintă lumea căzută, cei pe care a venit să‑i mântuiască.  

După chemarea Domnului, au lăsat toate pentru a‑L urma. E un lucru care se cere analizat.  Vedem în urmarea Evangheliei că ei vor continua să predice (mai cu seamă după Înviere) ÅŸi să‑şi vadă familiile (Petru se va duce la Capernaum, cu soÅ£ia ÅŸi soacra sa; se vorbeÅŸte în continuare despre Zebedeu ÅŸi soÅ£ia sa, Salomeea, părinÅ£ii lui Iacob ÅŸi ai lui Ioan). Nu trebuie să avem despre această „chemare” o viziune romantică („las toate…”) sau pseudo‑mistică, în spiritul vocaÅ£iilor sacerdotale din secolul al XIX‑lea în lumea romano‑catolică. Apostolii vor trăi împreună cu Rabbi Ieshouah la Capernaum, Îl vor urma adesea în misiunile Sale de evanghelizare, dar nu tot timpul¹¹, ÅŸi nici mereu cu toÅ£ii împreună. Dar aceasta nu‑i va împiedica să păstreze legătura cu familiile lor ÅŸi cu societatea (cel puÅ£in până la Cincizecime: pe urmă vor merge să evanghelizeze lumea întreagă, ÅŸi atunci vor lăsa cu adevărat toate). Nu este vorba despre o comunitate care ascultă de reguli stricte de viaÅ£ă, de o „organizare”, ci despre niÅŸte ucenici la ÅŸcoala unui ÎnvăÅ£ător. Apostolii învaÅ£ă privind la viaÅ£a Dascălului dumnezeiesc ÅŸi ascultându‑L. Este vorba despre o transmitere vie a adevărului, împărtăÅŸind viaÅ£a Celui care este Adevărul. Iisus nu se poartă deloc ca un „guru”: nu se leagă niciodată de oameni la nivel personal, Îi iniÅ£iază mereu pe apostoli în tainele libertăÅ£ii ÅŸi ale responsabilităÅ£ii. Dumnezeu îl face pe om liber: nu îl întemniÅ£ează niciodată. Colegiul apostolic este o frumoasă prefigurare a Bisericii. Hristos nu va lăsa „reguli” precise, ci va transmite un duh al lucrurilor ÅŸi al vieÅ£ii. Biserica apostolică, următoarea Colegiului apostolic, nu va fi o „organizaÅ£ie”, ci un mod de viaÅ£ă, un duh. De fapt, este vorba despre o viaÅ£ă după Duhul Sfânt, mai mult decât de o structură religioasă. Biserica este mai întâi ÅŸi înainte de toate lăuntrică ÅŸi duhovnicească, la fel ca ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu pe care o vesteÅŸte.

Să ne referim în sfârÅŸit la ultimul aspect, care este dificil din punct de vedere istoric, ÅŸi anume contradicÅ£ia aparentă între istorisirile Evangheliilor sinoptice ÅŸi ale Sfântului Ioan, care relatează primele întâlniri ale lui Hristos cu viitorii Săi ucenici în comunitatea Sfântului Ioan Botezătorul.

Citim la Sfântul Ioan că, imediat după Teofanie, Ioan Botezătorul a spus la doi ucenici ai săi arătându‑le pe Iisus: „Iată Mielul lui Dumnezeu”, pe care ultimii Săi ucenici L‑au urmat până unde locuia. Însă era vorba despre Andrei, care mai apoi l‑a întâlnit pe fratele său Simon ÅŸi l‑a adus la Iisus, iar Acesta l‑a numit „Chefa” (Petru)¹². A doua zi l‑a întâlnit pe Filip, care era din aceeaÅŸi cetate ca ÅŸi Andrei ÅŸi Petru, Betsaida Galileii (Ioan 1, 35‑51). Iar după bibliÅŸti, este probabil ca Ioan să fi fost ÅŸi el un ucenic al lui Ioan Botezătorul (este singurul care istoriseÅŸte aceste întâlniri).

Atunci, dacă Domnul îi întâlnise deja la Ioan Botezătorul pe malul Iordanului, de ce cele trei Evanghelii sinoptice istorisesc chemarea primilor ucenici din Galileea ca ÅŸi cum ar fi fost vorba despre prima lor întâlnire, întâmplătoare? Există cel puÅ£in două răspunsuri posibile, care nu sunt de aceeaÅŸi natură.

Întâlnirea de pe malul Iordanului nu este raportată decât de Sfântul Ioan. Însă noi ÅŸtim că el ÅŸi‑a scris Evanghelia mult după ceilalÅ£i trei, ÅŸi în general nu a spus din nou ceea ce fusese deja spus, ci a completat. Cu toate acestea, dacă Matei ÅŸi Luca puteau ignora acest lucru, Marcu nu putea, pentru că este vorba despre Evanghelia lui Petru. Deci trebuie să cercetăm mai cu luare‑aminte.

Ioan Botezătorul era înainte‑mergătorul lui Hristos, el a făcut mai mult decât să‑I pregătească drumul. Apostolii nu au fost chemaÅ£i de către Ioan Botezătorul: au fost chemaÅ£i de Hristos, adică de Dumnezeu. Trebuia evitată orice confuzie, cu atât mai mult cu cât Ioan Botezătorul era vărul lui Hristos: Biserica nu este o chestiune de familie. Putem adăuga că întâlnirea din Iudeea este o întâlnire personală (pentru Andrei ÅŸi Petru nu există „chemare”)¹³, pe când chemarea din Galileea este de natură eclezială: chemând pe primii patru ucenici, Hristos pune prima temelie a Bisericii. Acest lucru este confirmat de legătura simbolică dintre Iudeea ÅŸi Galileea. Iudeea, ÅŸi mai ales Ierusalimul – unde se găseau Arca legământului ÅŸi Templul – simbolizează ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu, iar Hristos va săvârÅŸi acolo toate marile evenimente ale mântuirii, ca mare preot în veac¹⁴ (naÅŸterea, botezul, patima, moartea, învierea ÅŸi înălÅ£area la ceruri). Dar Galileea reprezintă „lumea”, lumea căzută („Galileea neamurilor”), iar Domnul a venit să „caute ÅŸi să mântuiască pe cei căzuÅ£i”. Aici va trăi ÅŸi va predica. Åži aici va da Apostolilor Săi porunca de a „merge să înveÅ£e lumea întreagă ÅŸi de a boteza neamurile”. Trebuia deci ca misiunea Sa să înceapă în Galileea ÅŸi ca Apostolii Săi să fie de fel de acolo ÅŸi să fie chemaÅ£i acolo de Hristos. De aici faptul că Matei, Marcu ÅŸi Luca nu fac aluzie la întâlnirea la Ioan Botezătorul, care avea un caracter personal. Dar acest lucru ne îngăduie ÅŸi să înÅ£elegem de ce chemarea Domnului în Galileea pare atât de evidentă pentru Evangheliile sinoptice. Primii patru Apostoli chemaÅ£i de către Rabbi sunt cei care deja L‑au întâlnit în Iudeea ÅŸi cărora Ioan Botezătorul le‑a spus, arătându‑L: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 35). 

Părintele Noël TANAZACQ

Note: