- Sunt o legendă ! zise Albă ca Zăpada.

- Ei, ești o legendă, o smeri de colo maimuța.

- O spune din invidie, gândi în sinea ei Albă ca Zăpada, oare nu era ea cea care spărsese astăzi pietrele cu barosul, cot la cot cu piticii? Așa ceva nu există în povestea pe care cu toții o știm.

Privi spre maimuță, apoi nu se putu abține să nu-și îndrepte ochii spre locul unde pusese barosul: „E prea departe”, gândi ea. Acum îi părea rău că ascultase sfatul cioarei de a-l lăsa în remorcă. Aceasta era atât de preocupată să termine de mâncat cutia de Finetti, că nici măcar nu auzi remarca maimuței. Mai bine!

Albă ca Zăpada se făcu și ea că nu aude nimic și hotărî să rămână calmă alături de maimuța ce conducea camionul. Călătoria nu mai putea să dureze mult. Mergeau în întâmpinarea broscuței cea care hotărâse să plece în lume să-și caute alesul. Iar ei, ca niște prieteni adevărați ce erau, s-au hotărât să o ajute. Sărmana broscuță, de atâta căutare devenise depresivă. Ii placeau baile cu apă caldă, se pare că asta o linișteau mult, spunea ea. Vina pentru starea in care se afla broscuța de datora leului, prima ei dragoste. Se despărțiseră însă din cauza crizelor lui de personalitate:

- Nu sunt leu! striga el, în crizele sale. După multe terapii intensive, leul ajunse la concluzia că el este de fapt fluture. Din fericire, reuși să obțină de la vrăjitorul cel amabil poțiunea magică. Doar o picătură și problema leului fu rezolvată: se transformă în fluture.

În timpul acesta, broscuța, ajutată de prietenii săi, reuși la rândul ei să-l găsească pe vrăjitorul cel amabil care o transformă și pe ea tot în fluture.

Aceasta e povestea broscuței fostă-depresivă și a leului fost-schizoid care și-au trăit fericiți restul vieții în noile lor piei de… fluture.

Dacă vi se pare puțin credibilă această poveste, linistiți-vă, nu e decât fructul imaginației unor tineri din Nepsis într-o frumoasă seară, la foc de tabără. Rupți de lume, înconjurați de peisaje ce farmecă privirea cu frumusețea lor, rugându-ne, lucrând și mâncând împreună, iată cadrul perfect ce ne-a ajutat pe fiecare dintre noi să uităm sau lăsăm poate acolo o parte din neliniștile și frământările noastre cele de zi cu zi. Dincolo de poveștile supra-realiste și absurde sau hohotele de râs, această întâlnire ne-a dat prilejul să ne cunoștem mai bine unii cu alții și să ne împărtășim unii de alții în duhul lui Hristos.

Fu ca-n povești!
Iuliana „Zăpada”, Paris