Pentru noi, a fost surprinzător să descoperim într‑o vale adâncă înconjurată de masivele stâncoase ale Vercorului o mănăstire în stil bizantin, cu porți de lemn sculptat. Aici am întâlnit același chip de monah ca și în țară și am fi putut crede că suntem în România, în Grecia sau în Serbia, dar eram chiar în Franța!

Părinții, patru la număr, ne‑au întâmpinat cu zâmbetul pe buze și ne‑au vorbit în franceză, deși nu sunt toți de aceeași origine (germană, maghiară și franceză). Starețul, părintele Placide Deseille, a intrat la 16 ani într‑o mănăstire catolică, iar după 35 de ani de monahism și studiu al Sfinților Părinți din primele secole ale creștinismului, s‑a hotărât să treacă la ortodoxie. O viață impresionantă, pe care vă sfătuim să o descoperiți din publicațiile în franceză sau în română (Mărturia unui călugăr ortodox – Convorbiri cu J. C. Noyé). Dar, mai ales, vă dorim să ajungeți să îl cunoașteți personal și să vă împărtășiți de bucuria și de dragostea părintelui care, la cei 85 de ani ai săi, le degajă cu naturalețe.

După o primă zi plină de peripeții și de bucurie, din care am învățat fiecare să ținem cont mai mult de ceilalți decât de noi înșine, am reușit să înțelegem și să intrăm, după putere, în ritmul unei mănăstiri care respectă rânduiala de la Sfântul Munte Athos. 

Petrecând câteva zile în acest loc, ne‑am dat seama că exemplul viu al părinților a avut un mare impact asupra noastră. Ei ne‑au primit cu căldură și înțelegere în prima seară, când masa era prevăzută la ora 19, iar noi am ajuns, din binecuvântate pricini, la ora 22 (după „tura” pe munte de sâmbătă); de asemenea, au rugat pe niște oameni din sat, credincioși apropiați ai mănăstirii, să îi găzduiască pe aceia dintre noi pentru care nu mai erau locuri de cazare; iar părintele Placide, pe lângă conferințele de seară cu întregul grup, a avut răbdarea să vorbească separat cu fiecare dintre noi. După obiceiul atonit, în timpul meselor unul din părinți citea din învățăturile Sfinților Părinți în trapeza mănăstirii, o încăpere în care simțeam că sfinții pictați pe pereți ni se alăturau. Toate ne‑au hrănit atât trupul, cât și sufletul.

Izvor de bucurie a fost și când ne‑au scos spre închinare toate Sfintele Moaște din altar, o bogăție adunată de‑a lungul anilor de viețuitorii mănăstirii. Dar poate că în primul rând ne‑a bucurat frumusețea slujbelor și a cuvântului de învățătură dat de părintele Placide. De aceea am vrea să vă împărtășim câteva notițe din învățămintele părintelui, cum ar fi tâlcuirea pildei săracului Lazăr și a bogatului nemilostiv. Întrebarea pusă prin săracul Lazăr este: Unde ne găsim noi bucuria? Ce căutăm noi cu adevărat? Care este dorința noastră cea mai arzătoare? Adevărata bucurie duhovnicească este dăruirea de sine, dezinteresată. Pilda condamnă închiderea sufletului nostru față de adevăratele bucurii. Omul își găsește bucuria făcând Voia lui Dumnezeu. Să ne dăruim pe noi înșine lui Dumnezeu și oamenilor, iar El să ne lumineze inimile ca să putem realiza această dăruire de sine. Dumnezeu ne dă puterea, dar numai dacă noi avem căutarea, voința, dorința profundă de a împlini cuvântul Lui! Suferința este o urmare a ruperii de sursa vieții, care este Dumnezeu.

Nu vom uita bucuria pe care ne‑o transmitea părintele Placide în relatarea momentelor din viața unor oameni care părăseau această lume pentru a se naște în cer. Ne‑am bucurat și de învățăturile Preasfințitului Paul, episcop de Trachea, de origine englez, retras acum lângă mănăstire și ale cărui cărți de poezii sunt impregnate de o profundă credință ortodoxă.

O altă bucurie a fost vizita la Atelierul de iconografie ortodoxă „Sfântul Ioan Damaschin”, organizat în jurul unei biserici ortodoxe și al unei capele din lemn. Toate acestea au fost întemeiate cu mult har de părintele francez Nicolas Garrigou și soția sa într‑un colț de rai înconjurat de livezi de nuci, care la sfârșit de octombrie sunt numai bune de gustat.

Am plecat din acel loc binecuvântat de Dumnezeu cu pacea în suflet. Nădăjduim să păstrăm această bucurie a părinților și în încercările care ne așteaptă la întoarcerea în lumea agitată în care trăim.