În ziua de 9 octombrie 2011 a avut loc sfinÅ£irea bisericii parohiei „ToÅ£i SfinÅ£ii” din Milano Nord‑Monza.
În ultimii trei ani, în parohia noastră au avut loc o seamă de lucrări de restaurare ÅŸi împodobire a bisericii în care slujim, biserică ce ne‑a fost oferită în concesiune, prin bunăvoinÅ£a Curiei din Milano. În această perioadă de timp a fost sculptată o catapeteasmă de către meÅŸterul Constantin Croitoriu, au fost pictate icoanele de către pictorul Vasile Doroftei din IaÅŸi, s‑au executat: un proscomidiar, crucea cu molenele, strane pentru credincioÅŸi ÅŸi lucrări de restaurare generală a bisericii (sistem de drenare a apelor pluviale, închiderea pridvorului cu sticlă stratificată, pavarea cu piatră, faÅ£adă, interior, acoperiÅŸ, turlă, pridvor ÅŸi băi). Acesta fiind un monument istoric, au fost necesare numeroase proiecte ÅŸi aprobări din partea instituÅ£iilor răspunzătoare de bunurile culturale din Milano. Cu ajutorul Domnului ÅŸi prin jertfa a numeroÅŸi creÅŸtini, dar ÅŸi a consilierilor parohiali care ne‑au sprijinit în toÅ£i aceÅŸti ani, am reuÅŸit să ajungem la momentul târnosirii bisericii în care slujim. Slujba în sine are frumuseÅ£ea ÅŸi importanÅ£a sa, fiind cea mai fastuoasă ÅŸi cea mai importantă ierurgie. Pot fi persoane care o singură dată în viaÅ£ă au luat parte la un asemenea eveniment. În ajunul sărbătorii, PreasfinÅ£itul Siluan, Episcopul Italiei, a fost întâmpinat de credincioÅŸii ÅŸi tinerii din parohia noastră. A urmat rânduiala specială de punere a sfintelor moaÅŸte pe Sfântă Masă, apoi a fost săvârÅŸită Vecernia Înnoirii. La sfârÅŸitul slujbei, PreasfinÅ£ia Sa a explicat semnificaÅ£ia aÅŸezării moaÅŸtelor mucenicilor în piciorul mesei, apoi a Å£inut un cuvânt de învăÅ£ătură catehetic adresat tinerilor „FrăÅ£iei Nepsis”, prezenÅ£i în număr destul de mare la acest ceas de rugăciune.
A doua zi (duminică) a urmat sfinÅ£irea apei mici, cu care s‑au stropit vasele cele noi, acoperămintele pentru Sfânta Masă ÅŸi a urmat slujba Utreniei. ÎnaltpreasfinÅ£itul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale ÅŸi Meridionale, ÅŸi PreasfinÅ£itul Siluan au fost întâmpinaÅ£i de un sobor de 12 preoÅ£i ÅŸi diaconi în sunet de clopot ÅŸi de toacă. Arhiereii s‑au îmbrăcat cu toate veÅŸmintele, apoi episcopii, preoÅ£ii ÅŸi mirenii au ieÅŸit afară din biserică. A urmat înconjurarea bisericii, după care toÅ£i creÅŸtinii au sosit în faÅ£a uÅŸilor, iar întreaga suflare a intrat în biserică. Etapele sfinÅ£irii Sfintei Mese au fost următoarele: citirea ÅŸi semnarea hrisovului, aÅŸezarea acestuia ÅŸi a moaÅŸtelor mucenicilor într‑un cilindru, introducerea cilindrului în piciorul mesei, îmbrăcarea clerului cu o cămaÅŸă albă, ritualul spălării, ungerea cu Sfântul ÅŸi Marele Mir, fixarea chipurilor celor patru evangheliÅŸti la cele patru colÅ£uri ale mesei, acoperirea cu un veÅŸmânt din pânză albă de bumbac, numit katasarchion, pecetluirea veÅŸmântului cu ceară roÅŸie, acoperirea cu alte veÅŸminte mult mai bogat ornate ÅŸi aÅŸezarea pe masă a obiectelor sfinte (Antimis, Evanghelie, sfeÅŸnice). Rânduiala s‑a încheiat cu citirea Apostolului, Evangheliei ÅŸi aprinderea unei candele pe Sfânta Masă. S‑a dat al doilea hram al parohiei, NaÅŸterea Domnului, apoi s‑a sfinÅ£it cu Sfântul ÅŸi Marele Mir interiorul bisericii, iconostasul ÅŸi icoanele. După sfinÅ£irea mesei, toÅ£i bărbaÅ£ii ÅŸi femeile au trecut prin Sfântul Altar. Motivul pentru care toÅ£i creÅŸtinii pot să intre în altar este acesta: sfinÅ£irea altarului înseamnă botezarea ÅŸi creÅŸtinarea bisericii respective, fiind ÅŸi un moment de împreună‑rugăciune, de bucurie ÅŸi de mulÅ£umire pentru toÅ£i creÅŸtinii. A urmat săvârÅŸirea Sfintei Liturghii în curtea bisericii, pe un podium special amenajat. După Axion a fost hirotonit întru diacon pe seama parohiei noastre tânărul Sergiu Arcăleanu. La sfârÅŸitul slujbei, PreasfinÅ£ia Sa Episcopul Siluan a spus că am putut ajunge la acest ceas de rugăciune după mai mulÅ£i ani de lucru, apoi a explicat semnificaÅ£ia teologică ÅŸi liturgică a sfinÅ£irii unei biserici ÅŸi a adus cuvânt de mulÅ£umire Curiei din Milano, precum ÅŸi autorităÅ£ilor civile din teritoriu. PreasfinÅ£ia Sa a arătat că în duhul comuniunii între oameni, toÅ£i suntem chemaÅ£i să ne rugăm unii pentru alÅ£ii, iar în practica liturgică a Bisericii noastre există rugăciuni speciale în Sfânta Liturghie care ne îndeamnă să ne rugăm pentru ctitorii sfântului lăcaÅŸului acestuia. ÎnaltpreasfinÅ£itul Iosif a rostit cuvântul de încheiere, unde a spus că aÅŸa cum sfinÅ£im bisericile, la fel trebuie să ne dorim să realizăm biserica vie a creÅŸtinilor. Sunt importante ÅŸi zidurile, dar ceea ce contează înaintea lui Dumnezeu este calitatea de creÅŸtini la care trebuie să lucrăm permanent. S‑a acordat părintelui paroh Crucea Mitropolitană, Diplomă de Merit pentru Consiliul Parohial ÅŸi o Diplomă de Apreciere pentru echipa reprezentativă a episcopiei, de la parohia noastră, care a obÅ£inut locul I la turneul de fotbal de la Madrid, cu ocazia Congresului InternaÅ£ional Nepsis 2011.
A urmat o agapă frăÅ£ească ce s‑a organizat în sala de festivităÅ£i a Liceului „Leon Dehon”, patronat de ordinul călugărilor cu acelaÅŸi nume, la care au luat parte peste 500 de credincioÅŸi.
La eveniment au mai participat Mons. Armando Cataneo, Vicarul episcopal al Curiei din Milano, Don Francesco Braschi de la Biblioteca Ambroziană, reprezentanta Primăriei din Monza, doamna consilier Arrizzi, din partea autorităÅ£ilor statului, domnii consuli Ovidiu Pascu ÅŸi Daniel Dina, de la Consulatul Român de la Milano, părintele superior Flavio ÅŸi alÅ£i invitaÅ£i.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team