Între 17-19 septembrie am avut bucuria de a participa la o activitate Nepsis organizată de Fraternitatea Tinerilor Ortodocși Români din Marea Britanie. Noi, cei din Zaragoza, am fost primiți cu multă dragoste, spunându-ni-se că suntem cei mai numeroși reprezentanți ai unei parohii – 13 persoane. Au mai participat mulți tineri de pe cuprinsul Mitropoliei (Paris, Belfast, Bruxelles, Zaragoza, Huesca, Bilbao, Italia, Olanda), ca și din Germania.

Ziua de sâmbătă am petrecut-o în rugăciune, într-un „colț de rai”, la mănăstirea din Essex. Am fost primiți cu multă căldură, și mare ne-a fost bucuria când am aflat de la maica ce ne-a întâmpinat că aici se nevoiesc cinci monahii românce.

Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” este situată în ținutul Maldon din Essex, Anglia, aparținând de Patriarhia Ecumenică, fiind o stavropighie patriarhală.

Viața monahală pe locul mănăstirii este relativ recentă, mănăstirea fiind strâns legată de Arhimandritul Sofronie Saharov (ucenicul Sf. Siluan Athonitul). Existența câtorva viețuitori dornici de viața de nevoință a dus la hotărârea de a înființa o mănăstire. Astfel, în 1959 monahul athonit ajunge să întemeieze o obște pe aceste locuri, sub jurisdicția Înaltpreasfințitului Antonie de Suroj, episcop al rușilor ortodocși din Anglia.

În prezent, în mănăstire se nevoiesc 25 de monahii și 13 monahi, locuind separat dar participând la slujbe și făcând ascultările împreună, obște ce cuprinde viețuitori de 15 naționalități diferite. Obștea dublă, alcătuită atât din monahi cât și din monahii este un lucru rar, însă nu ceva nemaiîntâlnit în monahismul ortodox.

Tipicul mănăstirii, constând în repetarea rugăciunii lui Iisus timp de aproximativ 2 ore pe zi în biserică și slujirea Sf. Liturghii de patru ori pe săptămână este inspirat din experiența starețului Sofronie în pustia athonită, găsindu-se precedent în practica schiturilor athonite, la Sf. Nicodim Aghioritul și la Sf. Paisie Velicikovski.

După ce ni s-a făcut o prezentare a mănăstirii și am servit ceai, am mers să ne rugăm la mormântul părintelui Sofronie, al maicii Elisabeta și al părintelui Symeon, de origine elvețian, convertit la ortodoxie, care în multe rânduri a participat la conferințe duhovnicești în România. Apoi ne-am minunat de remarcabila pictura realizată în trapeză și în biserica mănăstirii, lucrare a părintelui Sofronie. Se poate observa că în pictura din biserică, părintele a pus mai mult accent pe chipurile sfinților.

Momentele cele mai frumoase trăite cu intensitate și emoție au fost când ne-am închinat la o părticică din moaștele Sf. Siluan Athonitul, ce sunt păstrate într-o raclă în Sfântul Altar, care au fost scoase spre închinare în timpul săvârșirii acatistului Sfântului. Am simțit că Sfântul ne ascultă rugăciunea, și că mijlocește înaintea Domnului pentru noi, când sufletele ne-au fost învăluite de fiorul iubirii pentru toți semenii, al smereniei, bucuriei, rugăciunii și lacrimilor, toate revărsându-se din dragostea fierbinte pentru Cel Preaînalt, veșnica slavoslovie și contemplarea măreției Dumnezeirii, daruri de care Sf. Siluan s-a bucurat în viață iar acum ni le împărtășește și nouă. Am avut bucuria de a-i auzi pe cei dragi pomeniți la rugăciune de către părintele slujitor.

După servirea prânzului și cuvintele de bun-venit adresate de părintele Zaharia, am participat la conferința susținută de maica Magdalena – „Rugăciunea în învățătura Sf. Siluan” și de părintele Zaharia – „Rugăciunea în învățătura părintelui Sofronie”.

Astfel, de la Sf. Siluan am învățat „să ne ținem mintea în iad și să nu deznădajduim”, să luptăm pentru smerenie și să ne rugăm curat, căci Sf. Siluan spunea că „dacă rugăciunea ta e curată, ești teolog”. Sf. Siluan a trăit această experiență, a știut ce este teologia ca vedere a lui Dumnezeu. Mintea care n-a cunoscut niciodată curăția, care nu a contemplat niciodată Lumina veșnică, poate ajunge doar la o cunoaștere limitată. Încercările de a-L cunoaște pe Dumnezeu trec dincolo de lumea conceptelor și a reprezentărilor vizuale și ne înalță în planul ceresc. Aici mintea nu numai gândește, ci și simte prezența Creatorului și dorește nesfârșita comuniune cu El. Prin cunoaștere, Sfântul Siluan nu înțelegea nici teoriile gnostice, nici speculațiile teologice, ci experiența comuniunii, experiența unirii reale cu Lumina dumnezeiască.

De la Arhimandritul Sofronie am învățat că temeiul vieții duhovnicești este pocăința, că în frica lui Dumnezeu și în lucrarea poruncilor se cuprinde toată înțelepciunea și toată mistica, adică taina, că spre a dobândi o rânduială sau o stare mai înaltă, nu trebuie să năzuiești spre ea, precum o faci; că rugându-te, întotdeauna trebuie să te conștientizezi ca păcătos, că la contemplare omul este adus de harul dumnezeiesc după pocăință, după o mare și adâncă smerenie și că este total neașteptat omului; că pentru dumnezeiasca înfiere, calea este pocăința, că dragostea lui Dumnezeu vine după frica lui Dumnezeu, una atât de puternică încât omul se simte ca și pironit. Este expresia exactă a Sfintei Scripturi și a rugăciunilor: „întreg mă pironește cu frica Ta”.

Acestea sunt o parte din învățăturile de care pelerinii s-au bucurat, pe care vor căuta să le pună în practică pe parcursul vieții, spre dobândirea folosului duhovnicesc și împlinirea faptelor bune. Conferința susținută de părintele Zaharia și maica Magdalena, a fost pentru noi un prilej de întărire duhovnicească, ambii sfătuind și răspunzând la întrebările și nedumeririle credincioșilor.

După o pauză scurtă, timp în care ne-am bucurat de binecuvântările parintelui Zaharia și de iconițele cu Sf. Siluan împărțite tuturor de către maici, am mers la ceas de rugăciune, slujindu-se vecernia și utrenia în limbile engleză, greacă, rusă și română.

La plecare maicile și părinții ne-au condus, învățându-ne prin propriul exemplu că bucuria duhovnicească și dragostea necondiționată pentru aproapele sting regretul despărțirii. Cu adevărat ni s-au arătat uncenici osârduitori ai Sf. Siluan și ai părintelui Sofronie.

Pentru toți cei care au fost acolo, vizita mănăstirii a fost un prilej de regăsire cu Dumnezeu și cu ei înșiși, trăind cu intensitate fiecare clipă petrecută în acel loc binecuvântat de Dumnezeu, conștientizând astfel adevărata frumusețe a lumii, o frumusețe care nu ar fi existat dacă nu ar fi avut ca temelie iubirea, credința și rugăciunea.

Ziua de duminică am petrecut-o în rugăciune, participând la Sfânta Liturghie săvârșită la parohia ortodoxă română cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” de la Londra.

După prânz, ne-am bucurat de povețele duhovnicești în cadrul conferinței, cu tema „Rugăciunea – limba inimii”, susținută de domnul Laurențiu Dumitru – teolog, publicist, autor de cărți bisericești, de părintele Arsenie din Germania și de părintele Silviu Pufulete, care a fost și gazda noastră.

Ne-am întors acasă cu sufletele luminate, împărtășind și apropiaților bucuriile și binecuvântările primite de la Essex și Londra și mulțumind lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem în acele locuri binecuvântate.

Deoarece Sf. Siluan este cunoscut ca „Sfânt al smereniei”, ne rugăm la Dumnezeu ca toți cei care au sărutat sfintele sale moaște să dobândească un strop din smerenia sa, ca să putem pune început bun vieții noastre.

Gabriela Filip, Zaragoza