Duminica Ortodoxiei de anul acesta a fost aÅŸteptată cu multă ardoare de toÅ£i credincio­ÅŸii din Roma. Cei de anul trecut aÅŸteptau să retrăiască acele clipe de neuitat, când mai bine de 1500 de persoane din toate parohiile din Roma ÅŸi împrejurimi, cu sufletul la gură ÅŸi emo­Å£ii de nedescris, aÅŸteptau la intrarea în curtea Epsicopiei pentru a putea începe procesiunea; cei care nu reuÅŸiseră să ia parte la eveniment - dar din auzite au rămas impresionaÅ£i de am­ploarea evenimentului pe care l-au ÅŸi văzut pe Trinitas TV - aÅŸteptau ÅŸi ei cu nerăbdare să poată lua parte la eveniment anul acesta.

Vremea frumoasă din prima săptămână din post, când în toate bisericile răsuna duios ÅŸi liniÅŸtit Canonul Sfântului Andrei Criteanul, le-a dat curaj tuturor să se pregătească cu o râv­nă deosebită pentru ziua de duminică. CredincioÅŸii deja din timpul săptămânii ÅŸi-au ales icoanele cu Domnul, cu Maica Domnului ÅŸi cu sfinÅ£ii pe care să le aducă duminică la proce­siunea de la Episcopie. Fiecare parohie a pregătit cea mai frumoasă icoană a hramului, vred­nică să fie purtată în cea mai importantă procesiune a anului, icoana - fereastră spre ade­văratul Dumnezeu, icoana - chip al Dumnezeului Celui Viu, icoana - întruparea sfinÅ£eniei;ÅŸi de aceea sfinÅ£enia răzbătea din toate icoanele în Duminica Ortodoxiei. Noi ortodocÅŸii cre­dem ÅŸi mărturisim că icoana nu este lemnul sau vopseaua, adică materia din care este făcu­tă, ci este exprimarea sfinÅ£eniei, sfinÅ£enie pe care o reprezintă ÅŸi din care ÅŸi-a luat obârÅŸia odată cu întruparea lui Dumnezeu, aÅŸa cum ÅŸi Fiul Omului Åži-a luat obârÅŸia dumnezeirii din Dumnezeu Tatăl. în Duminica Ortodoxiei de anul acesta, priveam frumuseÅ£ea Domnului nu numai cu ochii noÅŸtri sufleteÅŸti, dar ÅŸi cu cei trupeÅŸti, în Hristos Cel înviat, în Dumnezeu Cel Viu, Care a făcut cerul ÅŸi pământul.

După vecernia de sâmbătă seara, de la noi, de la Episcopie, urmată de cateheza PreasfinÅ£itului Siluan pe tema ”De cine / ce ne-am lepădat la Botez ? Cu Cine / ce ne-am unit ? - FăgăduinÅ£ele Botezului”, când fiecare, cu o liniÅŸte sufletească ÅŸi o pace deosebită, îÅŸi în­drepta paÅŸii spre casă, ne întrebam oare cum va fi vremea mâine? Nădejdea ne era la un timp frumos, să putem aduce slavă lui Dumnezeu în acea Duminică a Ortodoxiei, atât de mult aÅŸ­teptată. La prima oră, dimineaÅ£a, când ne-am îndreptat paÅŸii spre mica biserică, pentru a face proscomidia ÅŸi a pregăti cele rânduite pentru Dumnezeiasca Liturghie, am văzut că afa­ră ploua de-a binelea, iar vântul bătea nemilos ÅŸi chiar înfricoÅŸător de tare, de parcă urma să fie o furtună; nu era nici o speranÅ£ă de timp frumos. Dumnezeu ne încerca credinÅ£a...

Chipul luminos al credincioÅŸilor, care deja de la prima oră aÅŸteptau liniÅŸtit în biserică, ne-a dat curaj, era de neînchipuit să renunÅ£ăm la procesiune din cauza ploii, ÅŸi apoi, oare ploaia nu era cu ÅŸtirea lui Dumnezeu, oare vântul nu bătea tot cu binecuvântarea Domnului?

  Liturghia alături de PreasfinÅ£itul Siluan a fost o adevărată binecuvântare ÅŸi mângâiere, chiar dacă jumătate din slujbă am spovedit încontinuu credincioÅŸi dornici să se poată împăr­tăÅŸi cu DumnezeieÅŸtile Taine la acest început de post, totuÅŸi nu am putut să nu ne bucurăm de Liturghia Sfântului Vasile cel Mare; par­că trecuse prea mult timp de când nu mai au­zisem anaforaua atât de profundă ÅŸi frumoa­să a Sfântului Vasile, anaforaua care ne reaminteÅŸte toată istoria mântuirii omului, de la Adam ÅŸi până astăzi.

Cuvântul PreasfinÅ£itului a adus curaj ÅŸi nădejde în sufletele celor câteva sute de oa­meni prezenÅ£i la Liturghie, iar pastorala Sfântului Sinod a fost primită de către popor cu o mare bucurie, cu toÅ£ii contribuind cu dăr­nicie la colecta pentru Fondul Central Misionar.

După Liturghie, enoriaÅŸii paraclisului Adormirea Maicii Domnului de la Episcopie aÅŸteptau să vadă cum ne organizăm pentru procesiune. Afară ploua din ce în ce mai tare, iar vântul nu se oprea nici pentru o clipă. Privirea din ochii lor spunea parcă, nu cumva să renunÅ£ăm la procesiune, pentru Domnul tre­buie să ieÅŸim afară! Pe nesimÅ£ite, fără să ne dăm seama, maÅŸinile au început să umple par­carea care a devenit neîncăpătoare, drumul de la poarta de jos ÅŸi până pe Dealul Episcopiei s-a împânzit de icoane, sute de oameni cura­joÅŸi urcau dealul. Nu era Golgota; pentru toÅ£i aceÅŸti oameni era Învierea, pe chipurile lor sevedea lumina bucuriei, privirile sfinÅ£ilor din icoane luminau chipul oamenilor, Lumina Lui Hristos lumina pe chipul tuturor. Fără să vreau am auzit o bătrânică zicând cu glas tare: Ce frumos e aici, parcă e la PaÅŸti!...

Când curtea bisericii a devenit arhiplină, PreasfinÅ£itul a luat cuvântul ÅŸi ne-a îndem­nat pe toÅ£i să avem curajul ÅŸi să purcedem împreună cu Domnul la procesiune, să nu ne fie frică nici de ploaie nici de vânt ci, cu gân­dul la mucenicii care au suferit chinuri pen­tru Domnul, să purcedem cu curaj înainte. Procesiunea a început de la Biserică, primii au ieÅŸit ipodiaconii cu o cruce mare, apoi di­aconii cu cădelniÅ£e ÅŸi făclii, preoÅ£ii cu sfinte­le moaÅŸte, PreasfinÅ£itul Părinte Episcop Siluan cu Sfânta Evanghelie, urmând toÅ£i credincio­ÅŸii de la Paraclisul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului; la convoi s-au alăturat, în ordine, 10 parohii din Roma, urmate de cele 8 parohii din împrejurimea Romei ÅŸi toÅ£i cre­dincioÅŸii. Au fost 20 de preoÅ£i ÅŸi 3 diaconi care, împreună cu cei mai bine de 1000 de enoriaÅŸi îÅŸi urmau Episcopul în acea procesiune ca niciuna alta.

Ploaia părea că nu se mai termină, dar după ce ne-am udat leoarcă, nici nu mai conta, dimpotrivă, ne dădeam seama că e o binecuvântare de la Domnul, o binecuvântare pe care am înÅ£eles-o doar la sfârÅŸit. Glasul puternic ÅŸi ferm al PreasfinÅ£itului răsuna printre pini, dând tonul la troparele care se cântau: mai întâi troparul Duminicii Ortodoxiei, apoi cel al învierii pe glasul de rând, au urmat troparele hramurilor tuturor parohiilor prezente, nu au lipsit nici cântările pentru sfinÅ£ii mucenici care s-au proslăvit pe pământul Italiei ÅŸi în Sfânta Cetate a Romei, iar cântarea plutea parcă neobosită de-a lungul cordonului de procesiune. AÅŸa cum aievea tămâia pluteÅŸte în aer ÅŸi umple de mireasmă bine plăcută o biserică întrea­gă, aÅŸa ÅŸi cântarea din această duminică binecuvântată plutea lin ÅŸi duios prin curtea Episcopiei, plutea ÅŸi nu se mai termina, troparele se îmbinau unele cu altele, întrecându-se în frumuseÅ£e, ÅŸi tot pluteau ÅŸi tot nu se mai terminau.. Ne-am dat seama că nu era vorba de o simplă procesiune, era mult mai mult decât atât, era un adevărat pelerinaj, pelerinaj aÅŸteptat cu atâta nerăbdare de mai bine de o mie de persoane, pelerini care îÅŸi ridicau glasul la Domnul — Binecuvânta-voi pre Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea, Aliluia...

  Când am ajuns în faÅ£a Sediului Episcopiei, am format cu toÅ£ii un semicerc mare, iar în faÅ£ă, PreasfinÅ£itul, înconjurat de soborul de preoÅ£i ÅŸi diaconi a dat binecuvântarea pentru rânduiala slujbei din Duminica Ortodoxiei. Rânduiala a fost deosebită, cererile au fost aÅŸa de frumoa­se, încât oamenii se întrebau, de ce nu se cântă mai des? Când s-a ajuns la rostirea Crezului, ne-au trecut fiori, o mie de suflete care intonau în ploaie, cu voce tare, răspicat, plini de curaj: Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl AtotÅ£iitorul... în mod firesc, am continuat cu toÅ£ii să cântăm troparele slujbei, iar când am ajuns la Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru... ini­mile tuturor s-au înmuiat, nu mai conta nici ploaia, nici frigul, bătaia vântului nu o mai sim­Å£ea nimeni, cu toÅ£ii stăteam neclintiÅ£i cu icoane în mâni, de la mic la mare ÅŸi eram convinÅŸi că Dumnezeu este cu noi.

După otpust ÅŸi binecuvântarea finală, PreasfinÅ£itul a rostit un cuvânt în care a sublini­at importanÅ£a cinstirii icoanelor, importanÅ£a dreptei credinÅ£ei ÅŸi dreptei slăviri a lui Dumnezeu;cuvânt prin care ne-a încurajat ÅŸi ne-a întărit, încredinÅ£ându-ne de faptul că Dumnezeu este cu adevă­rat prezent în inimile noastre, de la Sfântul Botez.

La sfârÅŸit, toÅ£i credincioÅŸii au format un rând pentru a se putea închina la sfintele moaÅŸte, la sfin­tele icoane cu hramurile tuturor pa­rohiilor participante la procesiune ÅŸi pentru a putea lua arhiereasca binecuvântare de la episcopul lor. Închinarea la sfintele moaÅŸte ÅŸi cin­stirea icoanelor a durat mai bine de două ore, ore binecuvântate, în care fiecare creÅŸtin se închina la icoane­le pe care le Å£ineau preoÅ£ii dar, în acelaÅŸi timp, îÅŸi dădea ÅŸi propria icoană spre închinare, ca toÅ£i să se bucure întru toate.

Pe lângă faptul că Duminica Ortodoxiei a arătat un mare semn de unitate, o trăire ÅŸi simÅ£ire orto­doxă în cetatea eternă, cetate în care s-au proslăvit sute de mii de muce­nici ÅŸi sfinÅ£i, această duminică ne-a arătat ce înseamnă puterea credinÅ£ei. Puterea credinÅ£ei e când copilaÅŸi de cinci, ÅŸase ani purtau icoane mai mari decât dânÅŸii ÅŸi erau fericiÅ£i, simÅ£ind că e cel mai important lucru pe care îl pot face pentru Dumnezeu, erau atât de împliniÅ£i pen­tru faptul că PreasfinÅ£itul, în ciuda ploii ÅŸi a vântului, i-a încurajat să participe la procesiu­ne, cu condiÅ£ia să fie bine îmbrăcaÅ£i. Puterea credinÅ£ei e ca un simplu credincios într-un sca­un cu rotile, să vină la procesiune ÅŸi să stea în ploaie alături de ceilalÅ£i, ca să aibă inima împlinită, să simtă că ÅŸi el a fost ca ÅŸi toÅ£i ceilalÅ£i la procesiune, că ÅŸi el a stat alături de PreasfinÅ£itul, că ÅŸi el a fost acolo când Dumnezeu era prezent... Puterea credinÅ£ei se arată atunci când chipuri de icoane se împletesc cu chipurile oamenilor, chipuri de oameni pur ÅŸi simplu fericiÅ£i, erau fericiÅ£i chiar dacă erau uzi leoarcă, chiar dacă unora le tremurau mâi­nile de frig, erau totuÅŸi fericiÅ£i, fericiÅ£i că Dumnezeu a fost, este ÅŸi va fi cu noi, până la sfâr­ÅŸitul veacurilor.

De abia când se însera am observat că ploaia a încetat, iar un vânt călduÅ£ sufla pe Dealul Episcopiei, câteva raze de soare întârziate încercau parcă să tragă cu coada ochiului la ul­timele icoane care se îndreptau liniÅŸtit spre parohiile de unde au venit. Seara târziu am aflat despre explozia de la centrala nucleară din Japonia ÅŸi de faptul că particulele de radi­aÅ£ie ar fi ajuns duminică în Italia. Atunci am înÅ£eles rostul ploii ÅŸi al vântului. Cât de bun ÅŸi de oameni iubitor este Domnul.

Ieromonah Dionisie,

Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Roma