BOTEZUL DOMNULUI ÎN IORDAN

SAU

ELIBERAREA COSMOSULUI

Teofania este sărbătoarea „sfântă ÅŸi luminată a OrtodocÅŸilor” (1). Această manifestare a lui Dumnezeu în Treime are loc cu prilejul unei întâmplări surprinzătoare, uimitoare, care este Botezul lui Hristos în Iordan de către Sfântul Ioan Botezătorul. Dacă Dumnezeiasca Treime se manifestă ca atare, în acel moment, este pentru că Una dintre persoanele dumnezeieÅŸti primeÅŸte să se coboare până în cele mai de jos. Într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu întrupat – Iisus Hristos – prime ÅŸte a fi botezat ca un păcătos, El care este singurul om fără de păcat. Acest aspect al sărbătorii aÅŸ vrea să-l abordez aici. Această întâmplare este istorisită de către cele trei Evanghelii Sinoptice: la liturghia din 6 ianuarie, se citeÅŸte Matei 3, 13-17 iar la Binecuvântarea apelor Marcu 1, 9-11 (2).

 Mai întâi se cuvine să ne amintim în ce context se petrece acest eveniment. În vremea aleasă de către Tatăl, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, prin Duhul Sfânt: S-a făcut Om din iubire de oameni ÅŸi pentru a-i mântui de moartea cea veÅŸnică, pentru a-i împăca cu Dumnezeu. Hristos S-a pregătit pentru misiunea Sa pământească timp de 30 de ani, în liniÅŸte ÅŸi neÅŸtiut de nimeni, a vorbit timp de 3 ani, descoperind oamenilor cugetele Tatălui, ÅŸi a mântuit lumea în 3 zile.Pregătirile sunt întotdeauna îndelungate iar împlinirile repezi. Suntem aici chiar la răspântia dintre două perioade ale vieÅ£ii pământeÅŸti a lui Hristos: El iese din viaÅ£a Sa ascunsă ÅŸi ÎÅŸi începe viaÅ£a publică. În acest moment apare în Evanghelie cel pe care TradiÅ£ia îl numeÅŸte „Înaintemergătorul” ÅŸi pe care Biblia îl numeÅŸte „Botezătorul”, Ioan prorocul, cel care fusese vestit cu opt veacuri mai devreme de către proorocul Isaia (în numeroase locuri, dar mai ales în capitolul 40), apoi de proorocul Maleahi în veacul al cincelea înainte de Hristos:Iată trimit dinaintea Ta un vestitor.

 Ioan Botezătorul este un personaj extraordinar.A fost zămislit cu ÅŸase luni înaintea Domnului, în chip minunat, de către doi drepÅ£i,vârstnici ÅŸi care nu puteau avea prunci, preotul Zaharia ÅŸi Elisabeta, veriÅŸoara Mariei, Maica Domnului, ÅŸi s-a născut deci cu ÅŸase luni mai devreme decât Hristos. La naÅŸterea sa, tatăl său Zaharia a fost vindecat de muÅ£enie (cu care îl lovise arhanghelul Gabriel pentru îndoiala lui), ÅŸi plin de Duhul Sfânt (Lc. 1, 67) a cântat minunata cântare proorocească numită în Apus „Benedictus” (3) (Lc. 1, 68-79), în care se spune: „….iar tu, pruncule, proroc al Celui Prea-Înalt te vei chema, căci vei merge înaintea feÅ£ei Domnului, ca să găteÅŸti căile Lui…” (4).

 Ca ÅŸi Domnul, s-a pregătit de misiunea sa timp de aproape 30 de ani, în tăcere ÅŸi viaÅ£ă aspră. Apoi s-a retras în pustie îmbrăcat în piei de animale, pentru a arăta starea duhovnicească a omenirii căzute: pustiul absenÅ£ei lui Dumnezeu ÅŸi întoarcerea către o stare animalică. Åži în acest pustiu Duhul Sfânt i-a deschis gura ÅŸi a profeÅ£it desluÅŸit apropiata venire a lui Mesia. EsenÅ£a acestei profeÅ£ii stă în acest cuvânt: „PocăiÅ£i-vă căci s-a arătat ÎmpărăÅ£ia Cerurilor” (Mt. 3, 2), care va fi reluată aidoma de către Hristos când va începe să înveÅ£e (Mt. 4, 17), pentru a arăta Evreilor că El este Cel care era vestit de către Ioan Botezătorul.

 Ioan nu se mulÅ£umeÅŸte să vestească venirea lui Mesia, ci dă ÅŸi sfaturi duhovnice ÅŸti ÅŸi mai cu seamă botează (5): afundă oamenii în apele Iordanului. Acest botez este un botez al pocăinÅ£ei, profetic ÅŸi simbolic: după cum apa spală trupul, lacrimile de pocăinÅ£ă spală sufletul. Nu mântuieÅŸte pe om de moartea veÅŸnică. Dar Ioan adaugă: „Eu vă botez cu apă, spre pocăinÅ£ă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine… Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt ÅŸi cu foc…” (Mt. 3, 11). Iar mulÅ£imile vin din toate părÅ£ile pentru a se boteza. Ioan este omul cel mai vestit din Iudeea.

 Primul act public al lui Hristos este de a urca din Galileea în Iudeea pentru a primi botezul lui Ioan în Iordan. Ce lucru de necrezut, uimitor, tulburător! DeÅŸi sunt veri după trup, nu e nicio legătură biologică între ei: doar una pur duhovnicească (6). Sfântul Duh a arătat pe Iisus lui Ioan spunându-i: Iată Mielul lui Dumnezeu (In. 1, 29); El este, rabbi Ieshouah din Nazaret, el este Mesia, cel pe care îl vesteÅŸti. Ioan ÅŸtie deci că acest om care vine către el este Mesia. Dar este uimit că tocmai El îi cere botezul: s-ar putea spune chiar că e zdrobit. Este absolut de negândit pentru un drept: cum făptura căzută ar putea să boteze – ÅŸi deci să cureÅ£e – pe Hristos Fiul lui Dumnezeu? El vorbeÅŸte desluÅŸit: „eu am trebuinÅ£ă să fiu botezat de Tine, ÅŸi Tu vii la mine!” (Mt. 3, 14). Hristos dă atunci acest răspuns uluitor care este o revelaÅ£ie te o l o g i c ă d e p r i m ă importanÅ£ă: „Lasă să fie acestea acum; că aÅŸa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Mt. 3, 15). Este un răspuns treimic: se cuvine Nouă, Tatăl, Duhul Sfânt ÅŸi cu Mine, să făptuim astfel; aceasta am hotărât Noi. Dreptatea despre care este vorba nu are nimic de-a face cu morala sau cu dreptul: este vorba de cugetele drepte ale lui Dumnezeu, care sunt temelia zidirii. Cât despre aÅŸa, este vorba de un fel de a făptui: pentru a mântui omul respectându-i în acelaÅŸi timp libertatea, Eu trebuie să Mă cobor, să merg până în adâncul prăpastiei prin firea Mea omenească; ÅŸi astfel voi putea să înÅŸel pe Satana, cel care a înÅŸelat pe Om în Grădina Raiului. Dacă Domnul spune acum, înseamnă că nu va fi mereu aÅŸa. Într-adevăr, 40 de zile după Învierea Sa, va fi ridicat, cu firea Sa omenească îndumnezeită, mai presus de Ceruri: Cel care s-a coborât pe Sine întru cele mai de jos, întru cele mai de sus va fi înălÅ£at.

 Iar evenimentul care urmează adevereÅŸte aceasta. Domnul este afundat în ape de Ioan ÅŸi de cum S-a ridicat, cerurile s-au deschis, adică lumea îngerească s-a dat deoparte pentru ca să se dezvăluie o taină dumnezeiască. Duhul Sfânt, degetul lui Dumnezeu (7), a arătat pe Iisus din Nazaret ca Mesia ÅŸi Fiu al lui Dumnezeu, iar Tatăl, prin gura unui serafim (8), mărturiseÅŸte iubirea Sa pentru Fiul Său. Pentru că Iisus a săvârÅŸit această kenoză minunată, Sfântul Duh L-a arătat ca Mesia iar Tatăl a adeverit dinaintea făpturilor iubirea Sa pentru El.

 Suntem dinaintea unei mari taine care reprezintă începutul mântuirii zidirii. În clipa în care Iisus este afundat în apele Iordanului, nu apa este cea care Îl curăÅ£eÅŸte, ci El curăÅ£eÅŸte apele. ÎnsăÅŸi prezenÅ£a Sa, a Cuvântului întrupat, în apele pe care le curăÅ£eÅŸte, alungă din ele duhurile necurate care le murdăreau ÅŸi le spurcau de la căderea Omului (care a atras după ea căderea întregii zidiri, pentru că o poartă în el). Or apele reprezintă materia primordială a zidirii, lumea, cosmosul. Primind să Se coboare în ape (chip al Întrupării Sale, căci Fiul S-a coborât din Ceruri), Domnul curăÅ£eÅŸte ÅŸi izbăveÅŸte lumea. Este primul act de mântuire.

 Cel de-al doilea va avea loc cu trei ani mai târziu, de PaÅŸte: Domnul va mântui pe Om de moartea cea veÅŸnică, prin moartea ÅŸi învierea Sa. Este o analogie profundă între cele două momente: pe unele din icoanele Teofaniei, se vede că apele sunt foarte întunecate, aproape negre, semănând cu Iadul din icoana Învierii. Cosmosul este în sfârÅŸit eliberat de stăpânirea demonilor (9). Aceasta va face cu putinÅ£ă botezul creÅŸtin: în această apă curăÅ£ită, Se va coborî Duhul Sfânt (10). Iar omul afundat în această apă sfântă va fi afundat ÅŸi în Duhul Sfânt. Este botezul în Duh: noua naÅŸtere din apă ÅŸi din Duh.

 Această eliberare a Cosmosului, primul act mântuitor de la căderea Omului, este ÅŸi vestirea sfârÅŸitului magiei. Oamenii care s-au despărÅ£it de Dumnezeu, dar care păstraseră o nostalgie a divinului, s-au găsit dinaintea forÅ£elor de sub Cer ÅŸi au elaborat ritualuri magice, după un procedeu analogic (cele văzute fiind un reflex al celor nevăzute, materia un reflex al duhului), pentru a se apăra de demoni sau pentru a le folosi puterea. Din momentul în care cosmosul îÅŸi regăseÅŸte libertatea ÅŸi curăÅ£ia, magia devine inutilă, deoarece demonii nu mai au putere asupra lui. Este un eveniment duhovnicesc de căpătâi, la scara destinului omenesc.

Pr. Noël TANAZACQ (Paris)

Note:

1. Anafora Binecuvântării apelor, a Sf. Sofronie al Ierusalimului (secolul al VII-lea), care este unul dintre „monumentele” ritului bizantin, o lecÅ£ie de teologie ÅŸi o splendoare liturgică.

2. Sf. Luca: 3, 21-22, verset care în mod curios nu este citit la liturghia de la priveghere (lectura se opreÅŸte la versetul 18).

3. „Benedictus” sau Cântarea lui Zaharia nu se cântă niciodată în ritul bizantin, dar este una dintre comorile ritului Galilor, numită „proorocia” de către Sf. Gherman al Parisului în vestitele sale scrisori care descriu tipicul ritului Galilor (secolul al VI-lea).

4. Mal. 3, 1, citat la Mc. 1, 2.

5. Din grecescul baptizein = a afunda în apă, a scufunda. Se folosea ÅŸi pentru o corabie care se scufunda.

6. După învăÅ£ătura ÅŸi purtarea lui Hristos, care relativizează întotdeauna legăturile biologice, pentru a ni le arăta pe cele duhovniceÅŸti.

7. AÅŸa îl numeÅŸte Hristos la Lc. 11, 20.

8. Tatăl nu poate fi cunoscut, nici văzut ÅŸi nici auzit. Glasul Tatălui este Fiul, Cuvântul Său. Dar Fiul nu putea să mărturisească pentru Sine, după propria Sa învăÅ£ătură despre mărturie, iar Duhul se manifesta deja în chip de porumbel. Ca urmare revelaÅ£ia se face prin gura unui serafim, probabil mai-marele oÅŸtilor cereÅŸti. În niciun alt loc în Evanghelie, în acel moment, nu se spune că este glasul Tatălui.

Pe de o parte este „un glas care s-a auzit” iar pe de altă parte un mesaj al cărui conÅ£inut arată că nu poate veni decât de la Tatăl („Fiul Meu”).

9. Demonii nu s-au ferit de acest om „de rând” care a venit, ca oriÅŸicine, să se boteze de către Ioan. Au fost înÅŸelaÅ£i de Hristos. Dar de acum, vor fi cu băgare de seamă. Imediat după aceea, Duhul Sfânt Îl va duce pe Iisus în pustie. Åži acolo, Satana va ataca. Pentru că voia să ÅŸtie o dată pentru totdeauna: cine era cu adevărat acest om Iisus?

10. Acesta este chiar ritul binecuvântării apelor  botezului, în Răsărit ca ÅŸi în Apus: mai întâi se purifică apele prin lepădări, apoi este rugat Tatăl să trimită Duhul Sfânt pentru a le sfinÅ£i.