Într-o lume în care aproape totul este prefabricat, unde prea puţine lucruri sunt sincere şi veritabile, într-o lume în care am ajuns să-L includem pe Dumnezeu din ce în ce mai puţin în lumea valorilor noastre şi în conglomeratul zilnic, noi, tinerii ortodocşi din Spania, am găsit timp pentru o formulă care să ne coordoneze şi să ne aducă pe drumul cel bun, o formulă care ne împiedică să ne pierdem identitatea aici, în ţara gazdă, sau în cele o mie de alte locuri unde alegem să urmăm drumul vieţii. Ideea de a crea o asociaţie Nepsis pentru Spania sub oblăduirea Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale a venit firesc în momentul în care noi, tinerii români ortodocşi de aici ne-am „intersectat” în România cu neptici din alte ţări din Mitropolie, am început să ne cunoaştem şi să ne mărturisim sentimentul – ascuns până atunci – că în Spania, spre deosebire de Belgia şi Franţa, ne lipseşte o forţă care să ne îndrume şi care să ne faciliteze comunicarea cu alţi tineri asemenea nouă. Dumnezeu a vrut ca lucrurile acestea să se întâmple cu adevărat, şi în 17 martie 2007 ne întâlneam pentru prima dată la Valencia, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif. Acesta a şi fost momentul în care Nepsis Spania a luat fiinţă, şi de aici începând, lucrurile au mers, credem noi, înspre bine. Dovada este tot ceea ce a urmat…

La Congresul de la Valencia ne-am cunoscut majoritatea dintre noi, şi pentru că a fost „piatra de temelie” pentru filiala (la acea vreme) din Spania, atunci am ales şi membrii din Consiliu. Nu am putut aştepta prea mult următoarea întâlnire, şi tocmai de aceea, când s-a ivit oportunitatea de a face un pelerinaj (28 aprilie – 1 mai 2007) la mănăstirile ortodoxe Cantauque şi Santa Maria del Vilar, din sudul Franţei, nu am avut nicio ezitare. În decursul celor 3 zile, noi, tineri din Alcala de Henares, Barcelona, Castellon, Ciudad Real, Lerida şi Valencia, am purtat discuţii cu părinţii de la Mănăstirea Cantauque, părintele Jacob îndemnându-ne să mărturisim credinţa prin viaţa noastră acolo unde suntem; să rămânem în Biserică, chiar dacă uneori suntem dezamăgiţi de anumite slăbiciuni care se întâlnesc în parohiile noastre; să nu găsim justificări pentru neimplicarea noastră în viaţa duhovnicească aşa ca slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda care spunea că nu are om să-l coboare în apă pentru a fi vindecat; să-L urmăm pe Hristos, oricât de slabănogiţi ne-am găsi, căci El este Cel ce vindecă. La mănăstirea Santa Maria del Vilar l-am întâlnit pe stareţ, părintele Timotei şi, conduşi parcă de un imbold lăuntric, ne-am mărturisit cu toţii lui şi apoi l-am rugat să ne lumineze în temerile şi întrebările pe care le aveam. La acel moment nimeni nu ştia că la un an distanţă, părintele duhovnic pe care îl cunoşteam aici avea să devină episcopul românilor ortodocşi din Spania şi Portugalia… Discuţiile cu Preasfinţia Sa, despre Sfânta Împărtăşanie, despre suferinţă, despre rolul tinerilor în Biserică, ne dezvăluiau de fiecare dată alte piste de reflexie, şi aceasta era ceea ce ne doream de la această întâlnire: să ne îmbogăţim sufletele de multa învăţătură duhovnicească şi să ne apropiem cât mai mult de trăireaNepsis – treziţi şi treji cu adevărat. Cu greu ne-am desprins spre seară, lăsându-i la mănăstire pe cei câţiva călugări.

Activităţile noastre din 2007 nu s-au oprit aici. În 23 – 24 iunie ne reuneam pentru a treia oară, de data aceasta în Lerida. Întâlnirea noastră se datora şi altui motiv: 24 iunie este hramul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Lerida şi în 2007 era prima dată când, având mai puţin de un an de existenţă, comunitatea de aici sărbătorea această zi. Faptul că Înaltpreasfinţitul Iosif a răspuns invitaţiei comune Nepsis – Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” (prin părintele Daniel Șimon), ne-a bucurat pe toţi. Au fost două zile cu adevărat de sărbătoare: întâmpinarea Înaltpreasfinţitului Iosif, momentul înălţător al Sfintei Liturghii şi apoi vorbele pline de har şi învăţătura pe care părintele mitropolit a avut bunătatea să ni le împărtăşească, toate au împlinit întâlnirea pe care ne-o dorisem. Cu tot timpul care a trecut de atunci, cuvintele despre dragostea pentru aproapele nostru, dragostea lui Dumnezeu pentru noi, despre rugăciune şi trezvie, au rămas amintiri vii.

Următorul an, 2008, ne-a adus din nou împreună la Valencia, în 15-16 noiembrie, pentru Congresul Nepsis Spania şi Portugalia, la care au fost invitaţi Preasfinţitul Timotei şi părintele Daniel Șimon. Tinerilor din parohii ortodoxe din Spania li s-au alăturat cei sosiţi din Belfast, Bruxelles, Londra, Paris, Roma şi Torino. Tema întâlnirii a fost „Sfânta Liturghie şi viaţa creştină ca o continuare a ei”. Discuţiile purtate între tineri şi invitaţi, pe lângă aspectele practice, s-au oprit şi asupra felului în care au trăit creştinii Sfânta Liturghie de-a lungul secolelor, a frumuseţei şi semnificaţiei adânci a rugăciunilor rostite de preot în partea a doua a Liturghiei, a tristeţei acelor Liturghii la care nu se împărtăşeşte nimeni, într-un fel de nesocotinţă a cuvântului lăsat de Domnul Hristos la Cina cea de Taină. 

Pe cât am putut de mult, am participat şi la celelalte întâlniri cu tineri neptici din alte ţări. Ne-am văzut şi cunoscut cu ei în noiembrie 2007 la Cantauque, unde Preasfinţitul Marc, printre multe altele, ne-a îndemnat să avem credinţă şi să luăm hotărâri având siguranţa că Dumnezeu ne va însoţi pe drumul ales, ajutându-ne să pătrundem mai bine înţelesul căsătoriei şi al celibatului monastic. Apoi la Bruxelles, în mai 2008, am participat la Congresul Nepsis din toată Mitropolia.

În vara aceasta, între 22 iulie şi 1 august, în localitatea Senet (Aneto) din Pirineii spanioli, părintele Daniel Șimon din Lerida a organizat Tabăra de Spiritualitate Ortodoxă pentru tinerii şi copiii din cuprinsul eparhiei. Sosiţi din Spania şi Portugalia, tinerii au participat la ateliere de pictură iconografică, limba română, dans şi cântec popular românesc, muzică bisericească. Prezent pe tot parcursul taberei, Preasfinţitul Timotei a slujit Sfânta Liturghie, a condus rugăciunile de seară şi dimineaţă şi a purtat discuţii cu copiii. Tinerii au vizitat Mănăstirile de la Taüll construite în secolul al doisprezecelea în stil lombard, faimoase pentru frescele romanice conservate in situ. Mare a fost bucuria când tinerii au descoperit că asemenea bisericilor noastre, aceste mănăstiri erau pictate.

Poate că activităţile desfăşurate de noi par modeste. Noi îndrăznim să credem că nu este aşa. Ne-am dorit ca Nepsis Spania să fie un loc statornic în viaţa plină de dislocări aşa cum ea este când încerci să te adaptezi unui loc străin (Spania în cazul nostru); un loc plin de credinţa care să ne ajute să perseverăm aici unde Dumnezeu a vrut să venim; un loc unde să încercăm să ne rezidim şi să ne desăvârşim fiinţa lăuntrică; şi nu în ultimul rând, un loc unde să putem fi misionari spre a-i trezi şi pe alţii la credinţă. Prin toate acestea, Nepsis are consistenţă pentru noi. În contextul în care criza de acum şi din toate timpurile, din Spania şi de peste tot, este doar în noi, îndrăznim să spunem că Nepsis este un hotar de trecere: alegem credinţa vie şi mereu starea de privighere, sau ne alegem pe noi, care fără credinţă în Dumnezeu nu suntem nimic…

Diana Zamfir