Prin NaÅŸterea Sa în ieslea Betleemului din Fecioara Maria, Hristos nu numai că se smereÅŸte pe Sine, “chip de rob luând”…, dar El nu se poate face văzut ÅŸi primit decât dacă avem ochii inimii în starea de smerenie pentru a privi ÅŸi a căuta acolo unde nu gândim că Dumnezeu ar putea fi : Prunc, într-o iesle, cu animalele alături. Nu L-a putut vedea ÅŸi înÅ£elege nici Irod, decât ca pe un rival, de aceea căuta să-L omoare, ucigând atâÅ£ia prunci nevinovaÅ£i în locul Lui. Cum S-ar putea face Creatorul-ÎnsuÅŸi rival al creaturii Sale pentru lucrurile cele stricăcioase ÅŸi muritoare din această viaÅ£ă? Iar cei care-L vor omorî mai apoi sau vor să-L omoare încă ÅŸi astăzi, tocmai de aceea o vor face, pentru că din nou nu-L vor vedea, căci nu sunt în stare să accepte ÅŸi să intuiască smerenia Lui. Ce nevoie este de un Dumnezeu atât de smerit? Este prea mult ÅŸi prea îndrăzneÅ£ pentru ei (noi) ca Dumnezeu să vină ÅŸi să fie atât de smerit, de ÅŸters, de tainic, de nevăzut, de neluat în seamă, de anonim, de neaÅŸteptat, cu toate că Scripturile tocmai despre acestea vorbeau.

Toate la un loc au surprins ÅŸi surprind pe oamenii de atunci ÅŸi pe cei de acum. ToÅ£i ne imaginăm cum ar trebui să fie, cum ar trebui să se manifeste Dumnezeu, dar greu acceptăm să-L primim aÅŸa cum este, cum a venit în Betleem, cum vine ÅŸi azi, cum vine în viaÅ£a noastră personală ÅŸi-n cea a lumii.

Îl acuzăm că ar fi absent din suferinÅ£a noastră, din calea noastră, din calea răului care în aparenÅ£ă nu se sfieÅŸte să pună stăpânire pe om ÅŸi lume. Uităm sau nu am ÅŸtiut niciodată să Îl privim, să-L recunoaÅŸtem, să-L căutăm acolo unde este, să-L identificăm ÅŸi cu cei cu care El ne spune că se identifică, să-L vedem cu ochii cu care El ne spune că-L putem vedea, să-L iubim cu dragostea pe care El ne-o arată ÅŸi în care ÅŸi El se recunoaÅŸte, să-L vedem în lumina în care cu adevărat Îl putem vedea, să-L primim cu inima cu care El ne spune că-L putem primi : inima milostivă.

 † Mitropolitul IOSIF