Am arătat deja că etimologic cuvântul canon înseamnă dreptar. Prin canon ni se arată calea cea mai potrivită, pornind de la modul în care a fost rezolvată o problemă concretă în acord cu învăÅ£ătura de credinÅ£ă ÅŸi Å£inând cont de exigenÅ£ele pastoral-misionare. Rezolvarea canonică a unei probleme pastoral-misionare a pus în evidenÅ£ă acea soluÅ£ie în cadrul sinodalităÅ£ii ÅŸi astfel ea a fost receptată ca vrednică de urmat. Am putea spune deci că Sfintele canoane îÅŸi au temelia în receptarea în cadrul sinoadelor ecumenice a experienÅ£ei pastorale ÅŸi bisericeÅŸti. În acelaÅŸi timp trebuie să menÅ£ionăm faptul că Biserica nu ÅŸi-a propus niciodată să dea soluÅ£ii canonice exhaustive ÅŸi astfel să dea răspunsuri absolute la problemele ce pot să apară în cadrul trăirii ecleziale. Åži din acest motiv, canonic ÅŸi necanonic nu poate fi considerat ceea ce este ÅŸi respectiv ceea ce nu este cuprins în Sfintele canoane. Toate Sfintele canoane ale Bisericii ortodoxe sunt soluÅ£ii canonice la diferite aspecte ale vieÅ£ii, dar trebuie să înÅ£elegem că nu există prevederi canonice legate de toate aspectele vieÅ£ii bisericeÅŸti. În acelaÅŸi timp, contextul istoric ÅŸi pastoral dimpreună cu experienÅ£a pastorală acumulată face ca în momente istorice diferite Biserica să identifice soluÅ£ii canonice diferite, care pot fi chiar contradictorii. Aspectul contradictoriu se referă la soluÅ£ia pastorală diferită de cea iniÅ£ială cu toate că ambele soluÅ£ii sunt conforme cu conÅŸtiinÅ£a doctrinară a Bisericii. Pentru a înÅ£elege mai bine acest lucru putem ilustra distingând în canon un conÅ£inut fundamental legat de învăÅ£ătura de credinÅ£ă ÅŸi o soluÅ£ie pastorală. La un conÅ£inut fundamental neschimbător, pot fi găsite soluÅ£ii pastorale diferite, care nu aduc atingere conÅ£inutului doctrinar ci îl întrupează Å£inând cont de contextul istoric ÅŸi de experienÅ£a pastorală acumulată.

Canonul 29 Trulan (In Trullo) poate fi socotit un exemplu în acest sens. El precizează:

Canonul celor din Cartagina rânduieÅŸte ca cele sfinte ale Altarului să nu se săvârÅŸească decât de către oameni care postesc, cu excepÅ£iaunei zile din an în care se săvârÅŸeÅŸte cina domnească (aici se face referire la canonul 41 Cartagina care spune că în Joia cea Mare se poate suspenda postul [1]), folosind de bună seamăatunci, acei dumnezeieÅŸti părinÅ£i, un astfel de pogorământ, pentru oarecare motive folositoare bisericii în unele locuri. Dar pe noi nimic nu ne determină să părăsim asprimea ÅŸi, urmând predaniilor apostolice ÅŸi părinteÅŸti, orânduim că nu se cuvine a se dezlega joia ultimei săptămâni din Patruzecime ÅŸi a necinsti astfelîntreaga Patruzecime.

Sinodul Trulan ia în discuÅ£ie un canon anterior, de la Cartagina, ÅŸi subliniază aspectul fundamental, cel de pregătire pentru Înviere, ÅŸi pentru a nu întrerupe această pregătire decide  bazându-se pe experienÅ£a dobândită în timp, că nu se cuvine să fie dezlegată Joia cea Mare.

Ambele decizii: cea de la Cartagina ÅŸi cea de la Sinodul din Trulo, sunt decizii canonice, deÅŸi sunt contradictorii. Sunt canonice pentru că sunt conforme cu conÅŸtiinÅ£a bisericii care cere o pregătire duhovnicească pentru prăznuire, dar ele exprimă modalităÅ£i concrete de întrupare a acestei conÅŸtiinÅ£e într-un timp ÅŸi un loc dat. Concluzia legată de acest canon 29 Trulan ar fi că Biserica este capabilă să decidă în ceea ce priveÅŸte modul de folosire a mijloacelor duhovniceÅŸti Å£inând cont de aspectele concrete ale vieÅ£ii. Astfel o decizie care contrazice o alta anterioară, atâta vreme cât este o expresie a experienÅ£ei pastorale neaducând atingere dimensiunii de credinÅ£ă, rămâne o decizie canonică. Canonul 29 Trulan nu abrogă canonul 41 Cartagina, pentru că experienÅ£a bisericească nu poate fi abrogată, ci stabileÅŸte o linie de urmat care subliniază schimbarea de atitudine pastorală determinată de experienÅ£a duhovnicească dobândită în timp.

Mai există ÅŸi alte exemple care pun în antiteză canoane ale Bisericii ÅŸi această realitate confirmă dimensiunea canoanelor ca expresie a experienÅ£ei ecleziale.

Trebuie să subliniem faptul că nu putem vorbi despre creativitate canonică în afara lucrării sinodale a Bisericii. Sinodul ca ÅŸi cadru de manifestare a comuniunii Bisericii una sfântă sobornicească ÅŸi apostolească, este cel care are responsabilitatea receptării diferitelor experienÅ£e ecleziale ÅŸi de a le proclama ca orientative, deci, ca ÅŸi canoane. Sinodul Bisericii autocefale este cel care dă caracter de normă bisericească unei atitudini ce este în acord cu conÅŸtiinÅ£a dogmatică ÅŸi canonică a Bisericii. Atunci când această atitudine este receptată de întreaga Biserică drept potrivită, prin proclamarea în Sinodul Ecumenic, ea devine un canon al Bisericii Ortodoxe.

În concluzie, canonic ÅŸi necanonic este ceea ce se află în acord, respectiv în dezacord cu conÅŸtiinÅ£a dogmatică ÅŸi canonică a Bisericii, Sinodul Bisericii autocefale sau Sinodul ecumenic fiind entitatea comunională care are capacitatea ÅŸi autoritatea de a stabili criteriile de canonicitate.

Pr. Dr. Patriciu VLAICU